— Pentru unii, Lucifer este îngerul căzut care acum s-a pocăit şi ar putea să devină viitorul Mesia. Există secte numai de femei, care-l consideră pe Lucifer o fiinţă feminină şi pozitivă, opusă Dumnezeului masculin şi aducător de rău. Alţii îl văd, bineînţeles, pe Satana cel blestemat de Dumnezeu, dar consideră că Hristos nu a făcut destul pentru omenire şi, prin urmare, se dedică adorării duşmanului lui Dumnezeu — şi aceştia sunt adevăraţii satanişti, cei care ţin liturghiile negre şi aşa mai departe. Există adoratori ai Satanei care îşi urmează doar gustul pentru practica vrăjitorească, l'envoutement, sortilegiul, şi alţii care fac din satanism o adevărată religie. Printre ei există persoane care par organizatori de cenacluri culturale, precum Josephin Peladan, şi, mult mai rău, Stanislas de Guaita, care cultivă arta crimei prin otrăvire. Şi apoi există paladienii. Un rit pentru câţiva iniţiaţi, din care făcea parte şi un carbonar ca Mazzini, şi se spune că cucerirea Siciliei de către Garibaldi a fost opera paladienilor, duşmani ai lui Dumnezeu şi ai monarhiei.

L-am întrebat cum de învinuia de satanism şi magie neagră adversari ca Guaita şi Peladan, în timp ce îmi rezulta din bârfele pariziene că aceia îl acuzau de satanism pe el însuşi.

— Eh, mi-a spus el, în universul ăsta al ştiinţelor oculte sunt foarte firave graniţele dintre Rău şi Bine, iar ceea ce e Bine pentru unul este Rău pentru alţii. Deseori, chiar şi în istoriile vechi, deosebirea dintre o zână şi o vrăjitoare este doar de vârstă şi de înfăţişare.

— Dar cum lucrează farmecele astea?

— Se spune că Marele Maestru din Charleston s-ar fi luat la harţă cu un anume Gorgas din Baltimore, şef al unui rit scoţian disident. Astfel a izbutit să facă rost, cumpărând-o pe spălătoreasă lui, de o batistă ce-i aparţinea. A pus-o la muiat în apă sărată şi, de fiecare dată când adăuga sare, şoptea „Sagrapim melanchtebo rostromouk elias phitg”. Pe urmă a pus cârpa la uscat la un foc hrănit cu crengi de magnolie, apoi, timp de trei săptămâni, în fiecare sâmbătă de dimineaţă rostise o invocaţie către Moloch, ţinând braţele întinse şi batista desfăcută pe palmele deschise, ca pentru a oferi un dar demonului... În a treia sâmbătă către seară a ars batista pe o flacără de alcool, a pus cenuşa pe un talger de bronz, a lăsat-o să se odihnească toată noaptea, în dimineaţa următoare a frământat cenuşa cu ceară şi făcut din ea o păpuşă, o fetiţă. Astfel de creaţii diabolice se numesc dagyde. A pus acea dagyde sub un glob de cristal alimentat de o pompă pneumatică cu care a făcut, în glob, vidul absolut. În momentul acela, adversarul său a simţit un şir de dureri groaznice cărora nu izbutea să le înţeleagă originea.

— Şi a murit din asta?

— Astea sunt subtilităţi, poate că nu se dorea să se ajungă la aşa ceva. Ceea ce contează este că prin magie se poate lucra la distanţă, şi asta-i ceea ce Guaita şi ai lui fac cu mine acum.

N-a vrut să-mi spună altceva, dar Diana, care asculta, îl urmărea cu o privire plină de adoraţie.

* * *

La momentul potrivit, la presiunile mele, Bataille dedicase un capitol întreg prezenţei evreilor în sectele masonice, mergând înapoi până la ocultiştii din secolul al XVIII-lea, denunţând existenţa a cinci sute de mii de masoni evrei alipiţi în mod clandestin pe lângă lojile oficiale, astfel încât lojile lor nu purtau un nume, ci doar o cifră.

Prinseserăm momentul potrivit. Mi se pare că tocmai în anii aceia, în câteva ziare începuse să fie folosită o frumoasă expresie, antisemitism, ne încadram într-un filon „oficial”, suspiciunea antiiudaică spontană devenea o doctrină, ca şi creştinismul sau idealismul.

La ş