în beznă, Mercédès părea o regină coborâtă din palatul ei într-o colibă şi care, redusă la strictul necesar, nu se mai recunoaşte nici în vasele de lut pe care e obligată să le pună singură pe masă, nici în patul prost care a luat locul patului luxos.

Frumoasa catalană sau nobila contesă nu mai avea nici privirea mândră, nici zâmbetul fermecător, deoarece, oprindu-şi ochii asupra lucrurilor înconjurătoare, nu vedea decât obiecte care o mâhneau: o cameră tapetată cu acele hârtii cenuşii pe care proprietarii economi le aleg de preferinţă, deoarece petele nu se cunosc pe ele, o podea fără covoare, mobile care atrăgeau atenţia şi sileau ochii să se oprească asupra sărăciei unui lux fals, lucruri care, în sfârşit, răneau prin tonurile lor ţipătoare armonia aşa de necesară ochilor deprinşi cu un ansamblu elegant.

Doamna de Morcerf trăia aci din ziua când părăsise palatul; mintea i se învârtea în faţa veşnicei tăceri, aşa cum se învârteşte mintea călătorului pe marginea unei prăpăstii; băgând de seamă că, în fiece minut, Albert o privea într-ascuns ca să observe starea ei sufletească, Mercédès îşi impusese un zâmbet monoton pe buze care, în absenţa luminii aşa plăcute a zâmbetului ochilor, pare o simplă răsfrângere, adică o lumină fără căldură.

La rându-i, Albert era preocupat, indispus, stingherit de un rest de lux care îl împiedica să fie aşa cum îi dicta situaţia actuală: vroia să iasă fără mănuşi şi vedea că are mâini prea albe; vroia să meargă prin oraş pe jos şi vedea că încălţămintea îi era prea strălucitoare.

Cu toate acestea, ambele făpturi, aşa de nobile şi de inteligente, reunite indisolubil prin legătura dragostei materne şi filiale, izbutiseră să se înţeleagă fără a vorbi şi să economisească toate acele preparative pe care şi le datorează prietenii în interesul stabilirii adevărului material de care depinde viaţa.

Albert a putut în cele din urmă să spună mamei sale, fără ca ea să pălească:

— Mamă, nu mai avem bani.

Niciodată Mercédès nu cunoscuse cu adevărat mizeria, vorbise de multe ori, în tinereţe, de sărăcie, dar nu este acelaşi lucru: nevoie şi necesitate sunt două sinonime între care încape o lume întreagă.

La catalani, Mercédès avea nevoie de o mie de lucruri, dar nu ducea niciodată lipsă de altele. Câtă vreme plasele erau bune, se prindea peşte; câtă vreme peştele se vindea, exista sfoară pentru repararea plaselor.

Şi apoi, izolată de prietene, neavând decât o dragoste care nu juca nici un rol în detaliile materiale ale situaţiei, fiecare se gândea la sine, numai la sine.

Din puţinul pe care îl avea, Mercédès îşi rezerva partea ei: astăzi avea de făcut două părţi din nimic.

Se apropia iarna; în camera goală şi rece, Mercédès nu avea foc, ea, a cărei casă, de la anticamere până la budoar era încălzită altădată de un calorifer cu nenumărate braţe; nu avea o biată floare, ea al cărei apartament era o seră caldă.

Însă îl avea pe fiul ei...

Exaltarea unei îndatoriri, poate exagerată, îi susţinuse până atunci în sferele superioare.

Exaltarea e aproape entuziasm, iar entuziasmul te face să nu simţi lucrurile pământeşti.

Dar entuziasmul se domolise, astfel că trebuiseră să coboare treptat- treptat din ţara visurilor în lumea realităţilor.

Trebuiau să vorbească despre lucrurile pozitive, după ce epuizaseră tot idealul.

— Mamă, spunea Albert în momentul când doamna Danglars cobora scara, să facem, te rog, o socoteală a bogăţiilor noastre; am nevoie de un total pentru întocmirea planurilor mele.

— Total: nimic, spuse Mercédès cu un zâmbet îndurerat.

— Ba da, mamă; total: trei mii de franci mai întâi şi cu aceşti trei mii de franci am pretenţia de a putea duce împreună o viaţă încântătoare.

— Copilule! oftă Mercédès.

— Mamă dragă, glăsui tânărul, am cheltuit din păcate destui bani ca să cunosc valoarea lor.

Vezi dumneata, trei mii de franci sunt o sumă enormă şi pe ea am clădit un viitor miraculos de eternă linişte.

— Asta este părerea ta, dragul meu, continuă biata mamă; în primul rând însă, acceptăm cele trei mii de franci? întrebă Mercédès roşind.

— Dar cred că ne-am înţeles asupra acestui lucru! spuse Albert cu ton hotărât; îi acceptăm, cu atât mai mult cu cât nu-i avem, căci, după cum ştii, sunt îngropaţi în grădina căsuţei din Alées de Meilhan, din Marsilia.

Cu două sute de franci, spuse Albert, vom merge amândoi la Marsilia.

— Cu două sute de franci? întrebă Mercédès; crezi, Albert?

— În privinţa asta m-am informat la diligenţe şi la vapoarele cu aburi şi calculele mele sunt făcute.

Reţin locurile pentru Châlons în cupeu: precum vezi, mamă, te tratez ca pe o regină; treizeci şi cinci de franci.

Albert luă o pană şi scrise:

 

Cupeu............................................................................35 franci

De la Châlons la Lyon, mergând cu vaporul cu aburi...........................................................................6  

De la Lyon la Avignon, iarăşi vaporul cu aburi.........................................................................16   

Cheltuieli de drum..........................................................50  

Total.............................................................................114 franci

 

Să punem 120, adăugă Albert zâmbind; după cum vezi, sunt generos, nu-i aşa mamă?

— Dar tu, bietul meu copil?

— N-ai văzut că-mi rezerv 80 de franci? Mamă, un tânăr n-are nevoie de tot confortul; de altminteri ştiu ce înseamnă călătoria.

— Cu poştalionul şi cu valetul.

— În orice fel, mamă.

— Bine, fie! glăsui Mercédès; dar de unde luăm cei două sute de franci?

— Uite-i, plus alte două sute.

Mi-am vândut ceasul pentru o sută de franci şi brelocurile pentru trei sute. Ce noroc! Brelocuri care preţuiau de trei ori mai mult decât ceasul! Veşnica poveste a lucrului de prisos!

Suntem deci bogaţi căci, în loc de o sută patrusprezece franci care îţi trebuiau pentru călătorie, ai două sute cincizeci.

— Dar datorăm ceva în clădirea aceasta...

— Treizeci de franci, însă îi plătesc din suma mea de o sută cincizeci de franci. Ne-am înţeles; şi deoarece n-am nevoie, la urma urmei, decât de optzeci de franci pentru drum, înot, cum vezi, în lux. Dar asta nu e totul. Ce spui despre asta, mamă?

Şi Albert scoase, dintr-un carneţel cu închizătoare de aur, rămăşiţa vechilor fantezii sau poate amintirea duioasă a uneia dintre femeile misterioase şi voalate care băteau la uşa lui ― Albert scoase dintr-un carneţel o hârtie de o mie de franci.

— Ce e asta? întrebă Mercédès.

— O mie de franci, mamă. O, este veritabilă!

— Dar de unde îţi vine mia de franci?

— Mamă, ascultă