Şi Albert, ridicându-se îşi sărută mama pe amândoi obrajii, apoi se opri s-o privească.

— Mamă, n-ai idee cât de frumoasă îmi pari! spuse tânărul cu un sentiment profund de dragoste filială; eşti într-adevăr cea mai frumoasă, după cum eşti cea mai nobilă femeie pe care am văzut-o vreodată.

— Copil drag! spuse Mercédès încercând zadarnic să reţină o lacrimă care mijea în colţul pleoapelor.

— La drept vorbind, nu-ţi mai trebuia decât să fii nefericită pentru a schimba iubirea mea în adoraţie.

— Nu sunt nefericită câtă vreme îl am pe fiul meu, glăsui Mercédès; nu voi fi nefericită câtă vreme îl voi avea.

— Da, dar aci începe încercarea, mamă, spuse Albert; ştii ce ne-am înţeles?

— Ne-am înţeles în vreo privinţă? întrebă Mercédès.

— Da, ne-am înţeles că dumneata vei locui la Marsilia, iar eu voi pleca în Africa unde, în locul numelui pe care l-am lepădat, îmi voi face numele pe care l-am luat.

Mercédès oftă.

— Mamă, de ieri sunt angajat la spahii, adăugă tânărul plecându-şi ochii oarecum ruşinat căci nu-şi dădea seama cât de sublimă îi era înjosirea; sau, mai bine zis, am socotit că trupul meu îmi aparţine şi că îl pot vinde; înlocuiesc de ieri pe cineva.

M-am vândut, cum se zice şi ― adăugă el încercând să zâmbească ― m-am vândut pe mai mult decât îmi închipuiam că merit, adică pe două mii de franci.

— Aşadar, cei două mii de franci?... spuse Mercédès tresărind.

— Mamă, aceasta este jumătate din sumă; cealaltă va veni peste un an.

Mercédès îşi înălţă ochii la cer cu o expresie pe care nimic n-ar putea s-o descrie şi cele două lacrimi oprite în colţul pleoapei răbufniră sub emoţia lăuntrică şi curseră în tăcere de-a lungul obrajilor.

— Preţul sângelui lui! murmură ea.

— Da, dacă sunt ucis, spuse Morcerf râzând; dar te asigur, buna mea mamă, că am dimpotrivă intenţia să-mi apăr cu cruzime pielea; n-am simţit niciodată mai multă poftă de viaţă decât acum.

— Doamne! Doamne! glăsui Mercédès.

— De altminteri, de ce vrei să fiu neapărat ucis, mamă? Lamoricière, acest alt Ney al Sudului, a fost ucis? Changarnier a fost ucis? Bedeau a fost ucis? Morrel, pe care îl cunoaştem, a fost ucis?

Mamă, gândeşte-te la bucuria dumitale când mă vei vedea înapoindu-mă cu uniforma brodată. Îţi declar că nădăjduiesc să fiu superb în ea şi că am ales regimentul acesta din cochetărie.

Mercédès oftă, încercând totuşi să zâmbească; mamă sfântă, ea înţelegea şi-i venea greu să lase toată povara jertfei în spatele copilului său.

— Precum vezi, mamă, reluă Albert, eşti asigurată cu peste patru mii de franci; cu aceşti patru mii de franci vei trăi doi ani cât se poate de bine.

— Aşa crezi? întrebă Mercédès.

Cuvintele îi scăpaseră contesei cu o durere aşa de adevărată încât adevăratul lor sens nu scăpă lui Albert; îşi simţi inima încleştată şi strângând cu dragoste mâna mamei într-ale sale:

— Da, vei trăi! spuse el.

— Voi trăi! exclamă Mercédès; dar nu-i aşa, copilul meu, că tu nu ai să pleci?

— Voi pleca mamă, spuse Albert cu glasul calm şi ferm; mă iubeşti prea mult ca să mă laşi să stau lângă dumneata, trândav şi inutil; de altminteri, am semnat.

— Fiul meu, tu vei face după voia ta, iar eu după voia lui Dumnezeu.

— Nu după voia mea mamă, ci după raţiune, după necesitate. Suntem două fiinţe deznădăjduite, nu-i aşa? Ce e viaţa pentru dumneata, astăzi? Nimic. Ce e viaţa pentru mine? Prea puţin lucru fără dumneata, mamă, crede-mă; căci fără dumneata, îţi jur că viaţa aceasta ar fi încetat din ziua când m-am îndoit de părintele meu şi mi-am renegat numele. În sfârşit, trăiesc, dacă îmi făgăduieşti că vei nutri speranţe; dacă îmi laşi în seamă grija fericirii dumitale îmi sporeşti forţele. Mă voi duce la guvernatorul Algeriei ― e o inimă leală şi în primul rând un ostaş ― îi voi povesti istoria mea tragică, îl voi ruga să-şi îndrepte, din când în când, ochii spre locul unde eu voi fi şi dacă se ţine de cuvânt, dacă va urmări ce fac, până în şase luni sunt ofiţer sau mor. Dacă sunt ofiţer, soarta dumitale este asigurată, mamă, căci voi avea bani pentru dumneata şi pentru mine şi, în plus, un nume nou de care vom fi amândoi mândri, deoarece va fi numele dumitale adevărat. Dacă sunt ucis... Ei, bine, dacă sunt ucis, atunci dragă mamă, vei muri dacă vrei, iar nenorocirile noastre vor lua sfârşit.

— Bine, răspunse Mercédès cu privirea ei nobilă şi elocventă; ai dreptate, fiul meu; să dovedim anumitor oameni care privesc şi care aşteaptă faptele noastre ca să ne judece, să le dovedim că suntem cel puţin vrednici de a fi deplânşi.

— Dar fără idei funebre, scumpă mamă! exclamă tânărul; îţi jur că suntem sau cel puţin putem fi foarte fericiţi. Dumneata eşti o femeie înzestrată totodată cu spirit şi cu resemnare; eu am devenit simplu în gusturi şi ― nădăjduiesc ― fără pasiune. De îndată ce voi fi în servici, sunt bogat; de îndată ce vei fi în casa domnul Dantès, te vei linişti. Să încercăm, mamă, te rog, să încercăm!

— Da, să încercăm fiul meu, căci tu trebuie să trăieşti fericit, răspunse Mercédès.

— Prin urmare împărţeala noastră e făcută, mamă, adăugă tânărul afectând buna dispoziţie. Putem să plecăm chiar astăzi. Uite, eu mă duc să-ţi reţin, cum ne-am înţeles, locul.

— Dar al tău, fiul meu?

— Eu mai am nevoie să rămân două sau trei zile, mamă; e un început de despărţire şi avem nevoie să ne deprindem cu ea. Am nevoie de câteva recomandări, de câteva informaţii asupra Africii; te voi întâlni la Marsilia.

— Bine, să plecăm, spuse Mercédès înfăşurându-se în singurul şal pe care-l luase şi care, întâmplător, era un caşmir negru de mare preţ; să plecăm!

Albert îşi strânse în grabă hârtiile, sună pentru a plăti cei treizeci de franci pe care îi datora stăpânului casei şi, oferind mamei sale braţul, coborî scara.

Cineva cobora înaintea lor; acest cineva auzind foşnetul unei rochii de mătase, întoarse capul.

— Debray! murmură Albert.

— Dumneata, Morcef? răspunse secretarul ministrului, oprindu-se pe treapta pe care se găsea.

Curiozitatea