Părea nostim, într-adevăr, să regăseşti în clădirea necunoscută pe tânărul a cărei nenorocită întâmplare stârnise o senzaţie aşa de mare în Paris.

— Morcerf! repetă Debray.

Apoi, zărind în semiobscuritate, silueta tânără încă şi voalul negru al doamnei de Morcerf:

— O, iartă-mă, adăugă el cu un zâmbet: te las, Albert.

Albert înţelese gândul lui Debray.

— Mamă, spuse el întorcându-se spre Mercédès, domnul Debray, secretarul ministrului de interne, un fost prieten al meu.

— Cum fost? îngăimă Debray; ce vrei să spui?

— Spun astfel, domnule Debray, pentru că astăzi nu mai am prieteni şi nu trebuie să mai am. Îţi mulţumesc din suflet că ai binevoit să mă recunoşti, domnule.

Debray urcă două trepte şi strânse zdravăn mâna interlocutorului său.

— Crede-mă, dragă Albert, spuse el cu toată emoţia de care era capabil, crede-mă că am luat parte la nenorocirea care te-a lovit şi că îţi stau la dispoziţie în orice privinţă.

— Mulţumesc, domnule, glăsui Albert zâmbind, dar în nenorocirea noastră am rămas îndeajuns de bogaţi ca să nu avem nevoie de a recurge la cineva. Părăsim Parisul şi, în afară de cheltuielile călătoriei, ne mai rămân cinci mii de franci.

Îmbujorarea urcă pe fruntea lui Debray care avea în portofel un milion; şi oricât de puţin poetic ar fi fost, spiritul acesta exact nu se putu împiedica de a gândi că în aceeaşi casă se găseau până adineaori două femei dintre care una pe drept dezonorată pleca având un milion cinci sute de mii de franci sub haină, iar alta, pe nedrept lovită, dat sublimă în nenorocirea ei, se considera bogată cu câţiva taleri.

Paralela îi derută formulele de politeţe, filozofia exemplului îl zdrobi; îngăimă câteva cuvinte convenţionale şi coborî repede.

În ziua aceea funcţionarii ministerului, subordonaţii săi, avură de suferit mult din pricina indispoziţiei lui. Dar seara el deveni proprietarul unei case foarte frumoase, situată în bulevardul Madeleine şi producând un venit de cincizeci de mii de lire.

A doua zi, în ceasul când Debray semna actul, adică pe la cinci după amiază, doamna de Morcerf se urca în cupeul diligenţei, după ce îşi îmbrăţişase cu duioşie fiul şi după ce fusese îmbrăţişată de el cu duioşie.

Un bărbat stătea ascuns în curtea mesageriilor Laffitte, dinapoia uneia dintre ferestrele zăbrelite ale mezaninului; o văzu pe Mercédès urcând în trăsură; văzu diligenţa plecând; îl văzu pe Albert depărtându-se.

Atunci îşi trecu mâna peste fruntea înnegurată, spunând:

— O, cum am să pot reda acestor doi nevinovaţi fericirea pe care le-am răpit-o? Mă va ajuta Dumnezeu.

Capitolul XXIII   Groapa cu lei

Unul din compartimentele închisorii Force, cel care cuprinde pe deţinuţii cei mai deochiaţi şi mai periculoşi, se numeşte curtea Saint-Bernard.

În limbajul lor energic, prizonierii au poreclit-o Groapa cu lei, probabil pentru că deţinuţii au dinţi care muşcă deseori gratiile şi câteodată pe gardieni.

În închisoare ea formează altă închisoare; zidurile au o grosime încă o dată mai mare decât a celorlalte. În fiecare zi, un temnicer cercetează cu grijă zăbrelele masive şi recunoşti după statura herculeană, după privirile reci şi incisive ale gardienilor, că ei au fost aleşi pentru a trona asupra poporului lor prin teroare şi prin inteligenţă.

Curtea acestei secţii e încadrată în ziduri enorme peste care soarele lunecă pieziş atunci când se hotărăşte să pătrundă în abisul urâţeniilor morale şi fizice. Pe caldarâmul acesta rătăcesc îngrijoraţi, buimaci, palizi ca nişte umbre, din zori, oamenii pe care justiţia îi ţine încovoiaţi sub cuţitul ascuţit de ea.

Îi vezi lipindu-se, ghemuindu-se de-a lungul zidului, care absoarbe şi reţine cea mai mare parte din căldură. Stau aici, vorbind doi câte doi, de cele mai multe ori izolaţi, cu ochii neîncetat îndreptaţi spre poarta care se deschide să cheme pe vreunul dintre ei sau să debordeze în abis o nouă zgură zvârlită din cuptorul societăţii.

Curtea Saint-Bernard îşi are vorbitorul ei special; o încăpere lungă, împărţită în două prin două grilaje paralele înfipte la trei picioare unul de altul, astfel ca vizitatorul să nu poată strânge mâna prizonierului sau să-i dea ceva. Vorbitorul e mohorât, umed şi oribil din toate punctele de vedere, mai cu seamă când te gândeşti la destăinuirile înfricoşătoare care s-au furişat printre gratii şi au ruginit fierul.

Totuşi, oricât de groaznic ar fi, locul acesta e paradisul unde vin să se oţelească într-o societate sperată, preţuită, oamenii ale căror zile sunt numărate: aşa de rar iese cineva din Groapa cu lei pentru a merge într-altă parte decât la bariera Saint-Jacques, la ocnă sau la carcera celulară!

În curtea pe care am descris-o şi care era pătrunsă de-o umezeală rece, se plimba, cu mâinile în buzunarele fracului său, un tânăr privit cu multă curiozitate de localnicii Gropii.

Ar fi trecut drept un om elegant, graţie croielii hainelor, dacă hainele n-ar fi fost zdrenţuite; cu toate acestea, ele nu fuseseră uzate; postavul, fin şi mătăsos în locurile neatinse, îşi recăpăta repede luciul sub mâna dezmierdătoare a prizonierului, care încerca să facă din el un veşmânt nou.

Punea aceeaşi grijă în a încheia o cămaşă de mătase a cărei culoare se schimbase enorm de la intrarea lui în închisoare, iar peste încălţămintea de lac trecea colţul unei batiste brodată cu iniţiale care avea deasupra o coroană heraldică.

Mai mulţi pensionari ai Gropii cu lei urmăreau cu interes viu preocupările de toaletă ale prizonierului.

— Ia uite-l pe prinţul care se face frumos! spuse un hoţ.

— E foarte frumos din născare, glăsui altul şi dacă ar avea numai un pieptene şi pomadă i-ar face marţ pe toţi domnii cu mănuşi albe.

— Cu siguranţă că fracul lui a fost nou-nouţ, iar încălţămintea îi străluceşte straşnic!

— E o cinste pentru noi să avem confraţi aşa de sus-puşi; tâlharii de jandarmi sunt nişte netrebnici. Să ferfeniţească ei o astfel de toaletă...

— Se pare că e unul grozav, spuse altul; a făcut de toate... şi în stil mare. E superb să ajungă cineva aici aşa de tânăr!

Şi obiectul hidoasei admiraţii, gusta parcă elogiile sau aburul elogiilor, căci n-auzea cuvintele.

După ce îşi făcu toaleta, se apropie de ghişeul cantinei unde se afla un gardian:

— Domnule, îi spuse el, împrumută-mi douăzeci de franci; îi capeţi