— Hah! A suspinat domnia sa, ca şi cum ar fi cuprins-o pe neaşteptate un val rece.

S-a întors, cu privirile uscate si cu buzele tremurînd:

— Cînd?

— Alaltăieri dimineaţă, dragă jupîneasă Ilisaftă, Cu el s-a prăpădit şi comisul Simion.

— Hah! A suspinat a doua oară comisoaia.

 De la inimă i s-a întors sîngele în faţă.

— Nană Chiră! Nană Chiră! A prins dumneaei a striga. Nană Chiră. Vină repede aici, ca să afli că s-au prăpădit doi dintre iubiţii noştri. S-a prăpădit soţul nostru şi fiul nostru cel mai mare. Să-mi chemaţi numaidecît aici pe jupîneasa Maruşca noră-mea. Dar să nu-i suflaţi o vorbă pînă ce n-oi vedea-o eu; să-i spun cu această gură a mea şi cum ştiu eu. Şi în acesta ceas să pregătiţi sanie, slujitori şi merinde, ca să ne ducem amîndouă la Vaslui, să facem pomenire şi praznic morţilor, după rînduială.

Astfel a rămas singur, numai cu dădacele, în cuibul de la Timiş, Manole cel nou Păr-Negru; iar bunică-sa şi maică-sa au pornit cu sania în aceeaşi zi la Vaslui, avînd în spate viscol din miazănoapte.

Mai tîrziu, după ce s-a întors la ale sale cu slujitorul său Gherasim, în chilia de la sfînta mănăstire Neamţu, părintele ieromonah Nicodim n-a uitat să scrie în ceaslov întîmplările:

A

nul de la Hristos 1475, iar de la facerea lumii 6983, în ziua de marţi, patru zile după sfînta Bobotează, fost-a mare război cu turcii la Vaslui şi i-a biruit luminăţia sa Ştefan-Vodă pe păgîni.

Pierit-au în acest război părintele nostru după trup comisul Manole Păr-Negru şi fratele nostru după trup comisul Simion şi alţi mulţi, Dumnezeu să-i miluiască întru iertarea sa.

Iar mai înainte de aceasta, s-a fost întors mezinul nostru comisul Onu de la Sfîntu Munte şi de la Brăila, cu barbă, de nu l-a mai cunoscut nimeni; ş-a zîmbit măria sa cînd l-a văzut şi l-a cunoscut.