a jucat fotbal. A trebuit să-şi găsească un loc de muncă. S-a ţinut departe de politica locală. A semnat un contract cu o societate de finanţare pentru reîntinerire. Când a luat aerosoli, s-a ameţit. A ocupat o poziţie academică plictisitoare în departamentul de cosmologie al universităţii de stat. Nu era nimic care să indice că avea biononic. Până în ziua de azi, când ai sosit, încă ţi-aş fi spus că, cel mai probabil, nu avea. Am ajuns să accept faptul că naşterea lui a fost poate o coincidenţă, până la urmă. Crede-mă, fiule, dacă am fi avut confirmarea atunci când a ajuns la vârsta legală, i-am fi dat discret un ultimatum.

– Pleacă sau mori.

– Da. Nu e niciun alt mod în care să-i poţi trata.

– Dar a plecat, nu-i aşa? Tocmai pe Staţia Centurion.

– Da. Şi în ce dracului de mizerie jalnică s-a transformat asta. Jumătate din extratereştrii galaxiei vor să ne arunce afară din spaţiu. Cine îi poate condamna?

– E doar Imperiul Ocisen.

– Vrei să spui că sunt singurii care au recunoscut deschis. Nu-mi spune că-ţi închipui că ceilalţi au de gând să stea deoparte şi să ne lase să distrugem stelele.

– Cine ştie? Dacă îl găsesc, poate putem pune capăt Pelerinajului.

– Ar fi trebuit să-l omor în pântece când am avut ocazia.

– Orice ar fi, nu e Înalt.

– Chiar dacă s-ar putea să nu fi fost poluat încă de cultura lor, tot i se va întâmpla până la urmă.

– Se pare că nu. A găsit o alternativă la un traseu pe care dumneata l-ai crezut gravat în piatră. Destinul lui este în interiorul Golului, nu în ANA.

Paul ridică din umeri.

– Oricare ar fi, nu e un destin uman.

– Destinul nostru este cum decidem să-l facem. Libera alegere, amintiţi-vă.

– Greşeşti, fiule. Văd că ai încredere în tine şi îţi urez succes. Dar te înşeli.

– Bine, deci avem idei diferite în privinţa asta. Ce s-a întâmplat cu Erik?

– Şi-a pierdut trupul. Paul surprinse expresia lui Aaron. Nu noi, a fost chiar un accident. Lucra din greu pentru a întreţine ambele fete. Un băiat decent, cred. Fermierul pe care îl ajuta nu se ocupa ca lumea de repararea echipamentelor. Agribotul l-a sfârtecat rău. Asta s-a întâmplat cam la şase luni după ce s-au născut copiii. Asigurarea lui era plătită, dar memoria i-a fost doar montată. E întotdeauna la fel în cazuri de genul ăsta. Organismul nou are doar câteva luni de amintiri recente, care nu sunt niciodată suficiente pentru a instala un nivel decent de personalitate. În starea de re-viaţă era foarte copilăros. Şi asta în mod ironic, pentru că exact ceea ce îi lipsea din memorie era copilăria. Nu avea nicio legătură emoţională reală cu surorile şi cu cei doi copii. Nu imediat. Imelda a lucrat din greu pentru a corecta asta. Şi a făcut-o bine. Au plecat împreună. Sabine şi micul Inigo au fost părăsiţi. Asta a declanşat un mare scandal în familie. Surorile nu şi-au mai vorbit niciodată după aceea.

– Motiv pentru care mătuşa Imelda a fost scoasă din istoria lui oficială.

– Cam asta e. Da.

– Nu am întâlnit niciodată un om mai demn de dispreţ, spuse Corrie-Lyn atunci când capsula regrav se ridică de la fermă. Şi îl includ şi pe dragul nostru Cleric Conservator în această categorie.

– Ai cunoscut vreodată un înger Înalt?

– Nu.

– Bine atunci.

– Asta-i tot? strigă ea furioasă. Asta e justificarea ta?

– Nu încerc să justific nimic. Tot ce fac este să subliniez că pentru fiecare acţiune există o reacţiune egală şi opusă. Ceea ce obişnuia el să facă era caracteristic acelei epoci.

– E un psihopat. Dracu’ ştie câţi copii a ucis. Ar trebui să fie pus în suspensie pentru tot restul eternităţii.

– Mort, vrei să spui.

– Spune-i cum vrei! se răsti ea şi se trânti pe perne, cu o grimasă de furie pe trăsăturile delicate.

– Ţi-am spus să mă laşi pe mine să vorbesc.

– Taci dracului din gură!

– Ei bine, cel puţin el ne-a ajutat.

– Cum?

– Acum vezi, dacă n-ai fi plecat tropăind într-un acces de furie…

– Du-te dracului! Pun pariu că ai făcut parte din Protectorat înainte de a ţi se şterge memoria. Cu siguranţă ţi se potriveşte.

– Nu.

– Nu poţi fi sigur, totuşi. Şi cum se face că ai astfel de contacte sus-puse în cadrul organizaţiei lor murdare?

– Eu ştiu doar pe cine să întreb în astfel de circumstanţe, asta-i tot. Informarea nu implică deloc conformarea şi nu ştiu de unde provin datele mele.

– Pah!

Se întoarse să privească deşertul care alerga pe sub ei.

Aaron o lăsă un minut să se calmeze. Văzând că nu se linişteşte, zâmbi şi spuse liniştit.

– Inigo a cumpărat o poliţă de reîntinerire.

– Şi? reuşi ea a se răsti cu mai multă irascibilitate decât un copil răsfăţat de cinci ani.

– A fost o parte din încercarea lui de a se adapta unei existenţe normale, continuă Aaron pasiv. Nimeni cu biononice nu are nevoie de un tratament de întinerire, asta e strict pentru Avansaţi şi Naturali. Biononicul menţine celulele umane într-o stare optimă, organismul nu mai îmbătrâneşte biologic, după ce atinge vârsta de douăzeci şi cinci de ani. A făcut-o pentru a păcăli Protectoratul. La urma urmei, ştia care era moştenirea lui, ceea ce înseamnă că ştia ce avea să i se întâmple dacă făcea vreo greşeală.

– Şi cum ne ajută asta?

– Asta înseamnă că avea un depozit de memorie securizat. Probabil, cuprinde perioada de până la numirea lui pe Staţia Centurion.

– Îmi pare rău, nu mi-am dat seama că eşti surd. Şi