în ciuda înverşunării lui, uraganul slăbea treptat. Crengile nu mai trosneau şi nu mai cădeau la pămînt. Tunetele şi scăpărările fulgerelor se mai răriseră. Deasupra Yerushalayimu-lui nu mai plutea vălul violet tivit cu alb, ci doar un nor cenuşiu, obişnuit, care încheia cortegiul. Furtuna gonea spre Marea Moartă.

Acum se putea desluşi şi zgomotul ploii, şi şuierul apei prăvălindu-se prin jgheaburi şi pe treptele scării, pe care, la amiază, trecuse procuratorul pentru a rosti osînda în piaţă, în cele din urmă, începu să susure şi apa din havuz, care tăcuse pînă atunci. Se lumina. În vălul cenuşiu ce se îndepărta grăbit spre soare-răsare, se iviseră, albăstrii, ferestrele.

Deodată, de departe, făcîndu-şi loc prin cîntecul ploii, acum mărunte, răzbiră pînă la urechea procuratorului sunetele slabe ale trîmbiţelor şi tropăitul cîtorva sute de copite. Auzin-du-le, Pilat se mişcă pe patul lui, şi chipul i se învioră. Călăreţii se întorceau de pe Golgota. Judecind după zgomot, pîlcul de călăreţi trecea prin piaţa unde fusese anunţată sentinţa. Pe scara ce ducea la platforma de sus a grădinii, aflată chiar în faţa balconului, procuratorul desluşi în sfîrşit şi paşii mult aşteptaţi. Îşi întinse gîtul, ascultînd, cu ochii luminaţi de bucurie.

Între doi lei de marmură, se ivi un cap cu gluga trasă pînă peste ochi. După aceea, un bărbat ud leoarcă, înfăşurat într-o pelerină ce i se lipise de trup. Era omul care înainte de pronunţarea sentinţei şuşotise cu procuratorul în camera întunecoasă a palatului şi care în timpul supliciului şezuse pe un trepied, jucîndu-se cu o rămurea.

Călcînd prin băltoace, omul cu glugă străbătu platforma grădinii, păşi pe pardoseala de mozaic a balconului şi, ridi-cîndu-şi mîna în chip de salut, rosti cu un glas plăcut de tenor:

— Îi urez procuratorului ani mulţi şi bucurie! Nou-venitul vorbea latineşte.

— O, zei! exclamă Pilat. Eşti ud pînă la piele! Ce uragan! Nu-i aşa? Te rog să treci numaidecît în odăile mele. Fă-mi plăcere şi schimbă-ţi hainele.

Nou-venitul îşi lăsă în jos gluga, descoperindu-şi capul ud leoarcă, cu părul lipit de frunte şi, cu un zîmbet politicos pe faţa-i bărbierită, încercă să refuze să se schimbe, încre-dinţîndu-l pe procurator că o bură ca asta nu putea să-i pricinuiască nici un rău.

— Nici nu vreau s-aud, răspunse Pilat, bătînd din palme. Astfel îşi chema slujitorii care se aţineau prin apropiere, po-runcindu-le să se îngrijească de vizitator, iar după aceea să servească neîntîrziat mîncăruri calde.

Vizitatorul îşi usca părul, îşi schimbă hainele şi încălţările şi-şi puse ţinuta în ordine în foarte scurt timp; aşa că apăru curînd în balcon cu sandale uscate în picioare, cu o pelerină purpurie de militar şi cu părul pieptănat cu grijă.

În timpul acesta soarele se întorsese în Yerushalayim şi, înainte de a apune, scufundîndu-se în Marea Mediterană, îşi trimitea razele de bun rămas oraşului atît de odios procuratorului, poleind cu aur treptele balconului cu colonade. Havuzul se înviorase de-a binelea şi-şi cînta cu vocea plină cîntecul lui de totdeauna, iar porumbeii, porniţi în plimbare pe nisip, gungureau sărind peste crengile frînte de furtună şi ciugulind ici şi colo în nisipul ud. Băltoaca roşie fusese ştearsă, cioburile strînse, şi pe masă fumega carnea servită pe un platou.

— Ascult poruncile procuratorului, zise vizitatorul apro-piindu-se de masă.

— Dar n-o să auzi nimic pînă ce nu te vei aşeza şi nu vei bea puţin vin, îi răspunse amabil Pilat, arătîndu-i celălalt pat.

Cînd oaspetele se întinse, un slujitor îi turnă în cupă vinul negru şi gros. Celălalt slujitor, aplecîndu-se cu grijă peste umărul lui Pilat, îi umplu cupa, după care acesta îi concedie cu un gest al mîinii pe amîndoi.

În timp ce nou-venitul bea şi mînca, sorbindu-şi vinul, Pilat îl privea printre gene. Bărbatul acesta de vîrstă mijlocie avea o faţă foarte plăcută, rotundă şi îngrijită, cu un nas cărnos. Părul lui era de o nuanţă nedefinită şi, acum, uscîndu-se, se deschidea la culoare. Era greu să ghiceşti naţionalitatea acestui vizitator. Ceea ce îl caracteriza era poate expresia blajină a chipului, care contrasta însă cu ochii, sau, mai bine zis, nu atît cu ochii, cît cu felul lui de a-şi privi interlocutorul. Ochii mici omul şi-i acoperea mai totdeauna cu pleoapele oarecum ciudate, parcă umflate. Şi prin tăietura ochilor scapără atunci o ironie fără pic de răutate. Oaspetele lui Pilat era parcă înclinat spre umor. Dar, din cînd în cînd, alungind cu totul din tăietura ochilor sclipirile şirete, îşi ridica pleoapele, aţintin-du-i asupra interlocutorului său cu totul pe neaşteptate, parcă urmărind să descopere vreo pată mică şi neobservată pe nasul acestuia. Toate nu ţineau decît o clipă, după care pleoapele se lăsau din nou, tăietura ochilor se îngusta, şi într-însa sclipea iar expresia şireată şi blajină de mai înainte.

Omul nu se dădu în lături nici de la a doua cupă de vin, înghiţi cu desfătare vădită cîteva stridii, gustă din legumele fierte, ba mîncă şi o bucată de carne. După ce se satură, aduse laude vinului:

— E o viţă grozavă, procuratorule, dar nu-i Falerno, nu-i aşa?

— E Secuba şi-i vechi de treizeci de ani, îi răspunse amabil procuratorul.

Ducîndu-şi mîna la inimă, oaspetele nu voi să mai guste nimic, declarîndu-se sătul. Atunci Pilat îşi umplu cupa, ceea ce făcu şi oaspetele. Apoi cei doi turnară un strop de vin din cupele lor în platoul cu carne şi procuratorul, ridicîndu-şi cupa, rosti cu glas tare:

— Pentru noi, pentru tine, cezarule, părinte al romanilor, cel mai scump şi mai bun dintre oameni!

După ce cupele fură golite, africanii strînseră de pe masă toate bunătăţile, lăsînd numai fructele şi urcioarele cu vin. Procuratorul îi îndepărtă din nou cu un gest pe slujitori şi rămase între patru ochi cu oaspetele său sub colonade.

— Aşadar, zise încet Pilat, ce ai putea să-mi spui despre starea de spirit din oraşul acesta?

Fără să vrea, îşi îndreptă privirea spre terasele grădinii, în prelungirea cărora, acolo jos, se estompau colonadele şi acoperişurile plate, poleite de ultimele sclipiri ale soarelui.

— Consider, procuratorule, îi răspunse oaspetele, că acum la Yerushalayim starea de spirit este satisfăcătoare.

— Aşa încît se poate garanta că tulburările nu ne mai ameninţă?

— De garantat, se poate garanta, îi răspunse oaspetele, aruncîndu-i procuratorului priviri blînde, doar