— Să-i trimeată zeii viaţă lungă, îi ţinu isonul Pilat, şi pace pentru toţi. Tăcu, apoi urmă: Aşadar, dumneata consideri că armatele ar putea fi acum înlăturate?

— Socot că, în orice caz, Cohorta Fulminanta poate pleca, răspunse oaspetele şi adăugă: Ar fi bine ca la despărţire să defileze prin oraş.

— E o idee foarte bună, aprobă procuratorul; poimîine îi dau drumul şi plec şi eu, şi-ţi jur pe ospăţul celor doisprezece zei, pe lari îţi jur, că mult aş fi dat s-o pot face chiar azi!

— Procuratorului nu-i place Yerushalayimul? îl întrebă blajin oaspetele.

— Crede-mă, strigă cu un zîmbet Pilat, nu se află un alt loc mai trist pe pămînt. Nu mai vorbesc de natură — sînt bolnav ori de cîte ori sînt nevoit să vin aici, şi asta n-ar fi încă nimic! ... Dar sărbătorile astea!... Magii, vrăjitorii, făcătorii de minuni, cîrdurile de pelerini!... Sînt fanatici, fanatici!... Chiar şi mesia ăsta, pe care ei s-au pus să-l aştepte anul acesta! Rişti în fiece clipă să fii, fără să vrei, martorul unei vărsări de sînge cît se poate de neplăcute... Mereu trebuie să muţi ostile, să citeşti denunţurile şi să asculţi pîrele, dintre care jumătate sînt chiar împotriva ta! Recunoaşte şi dumneata că e tare plictisitor. O, dacă n-aş fi în serviciul împăratului!...

— Da, sărbătorile sînt tare apăsătoare aici, încuviinţă oaspetele.

— Doresc din tot sufletul să se termine cît mai repede, adăugă energic Pilat. Voi avea, în sfîrşit, putinţa să mă întorc în Cezareea. Mă crezi, construcţia asta absurdă a lui Irod — procuratorul făcu un gest spre colonadă, arătînd limpede că vorbeşte despre palat — mă scoate pur şi simplu din minţi! Aici noaptea nu pot dormi. Lumea nu a cunoscut o altă arhitectură mai ciudată!... Dar să ne întoarcem la treburile noastre, în primul rînd, blestematul ăsta de Baraba nu te nelinişteşte?

La aceste cuvinte, oaspetele îşi trimise spre obrazul procuratorului una din privirile lui. Dar Pilat se uită plictisit, departe, în zare, strîmbîndu-se dezgustat şi scrutînd porţiunea oraşului ce se aşternea la picioarele sale, stingîndu-se în lumina amurgului. Atunci se stinse şi privirea oaspetelui, pleoapele pogorînd din nou peste ochi.

— Trebuie să credem că acum Baraba s-a făcut blînd ca un miel, zise oaspetele, şi pe faţa lui rotundă se iviră cîteva cute mici. În prezent nu-i convine să aţîţe la răscoală.

— E prea celebru? întrebă Pilat, surîzînd.

— Procuratorul, ca-ntotdeauna, înţelege subtil chestiunea.

— Oricum, observă îngrijorat procuratorul, ridicînd în sus un deget lung şi subţire cu un inel gros împodobit cu o piatră neagră sclipitoare, va trebui...

— O, procuratorul poate fi sigur că, atîta vreme cît voi fi eu în Iudeea, Baraba nu va face nici un pas fără să fie urmărit cu străşnicie.

— Acum sînt liniştit, cum sînt, de altfel, totdeauna cînd te afli aici.

— Procuratorul este prea bun!

— Te rog acum să-mi vorbeşti despre supliciu, zise Pilat.

— Ce anume îl interesează pe hegemon?

— Nu a încercat cumva mulţimea să-şi arate nemulţumirea? Ăsta e un lucru esenţial, desigur.

— Deloc, răspunse oaspetele.

— Foarte bine. Ai constatat personal moartea?

— Procuratorul poate fi sigur de asta.

— Dar, spune... Li s-a dat băutura aceea înainte de a fi răstigniţi pe stîlpi?

— Da. Dar el, aici oaspetele închise ochii, n-a vrut s-o bea.

— Cine anume?

— Iartă-mă, hegemon! exclamă oaspetele. Nu l-am numit? Ha-Nozri!

— Nebunul! zise Pilat, schimonosindu-se, şi sub ochiul stîng începu să-i tremure o vinişoară. Să moară ars de razele soarelui! De ce să refuzi ceea ce ţi se dă după lege?! De ce n-a vrut, ce-a spus?

— A zis, răspunse oaspetele, închizînd din nou ochii, că mulţumeşte şi nu învinuieşte deloc că i-a fost luată viaţa.

— Nu învinuieşte pe cine? întrebă cu glas surd Pilat.

— Asta n-a spus-o, hegemon...

— N-a încercat să propovăduiască ceva în prezenţa soldaţilor?

— Nu, hegemon, nu a fost guraliv de data asta. Singurul lucru pe care l-a spus e că printre viciile omeneşti, unul dintre cele mai grave, el consideră a fi laşitatea.

— Cu ce ocazie a spus asta? auzi deodată oaspetele un glas spart.

— Nu s-a putut înţelege. În general, s-a purtat ciudat, ca întotdeauna.

— Dar în ce a constat ciudăţenia?

— Tot timpul încerca să se uite ba în ochii unuia, ba ai altuia dintre cei care-l înconjurau şi tot timpul zîmbea. Era un zîmbet cam pierdut, dezorientat.

— Şi altceva nimic? întrebă Pilat cu glas răguşit.

— Altceva nimic.

Turnîndu-şi vin, procuratorul lovi cupa de urcior. O goli pînă la fund şi urmă:

— Iată ce am să-ţi spun: deşi nu-i putem descoperi, cel puţin deocamdată, pe admiratorii sau adepţii acestui filozof, nu putem garanta că ei nu există.

Oaspetele îl asculta atent cu capul plecat.

— Şi, spre a înlătura orice fel de surprize, urmă el, te rog să faci să dispară de pe faţa pămîntului, neîntîrziat şi fără zarvă, trupurile celor trei răstigniţi şi să-i îngropi în cea mai mare taină, aşa încît nici să nu se mai audă de ei.

— Am înţeles, hegemon, zise oaspetele şi, ridicîndu-se, adăugă: îngăduie-mi să plec numaidecît, dat fiind că misiunea asta e greu de îndeplinit şi plină de răspundere.

— Nu, te rog să mai iei loc un pic, zise Pilat oprindu-l cu un gest. Mai am două chestiuni. Cea dintîi: meritele tale uriaşe în munca şi în funcţia atît de grea de şef al serviciului secret pe lîngă procuratorul Iudeii îmi dau plăcuta posibilitate de a raporta despre asta la Roma.

La aceste cuvinte, chipul oaspetelui se îmbujora şi, ridicîndu-se, se înclină, spunînd:

— Nu-mi fac decît datoria faţă de împărat.

— Dă-mi voie să te rog, urmă Pilat, ca, dacă ţi se va propune să te muţi de aici şi să fii înaintat în slujbă, să refuzi mutarea şi să rămîi. N-aş vrea pentru nimic în lume să mă despart de dumneata. N-au decît să te răsplătească într-alt fel.

— Sînt fericit să slujesc sub ordinele tale, hegemon.

— Mă bucură mult vorba asta. Acum, a doua chestiune, privitoare la ăsta... cum îi zice... Iuda din Kiriat.

Oaspetele îi aruncă iar procuratorului una din privirile sale, apoi o stinse pe dată, după cum îi era obiceiul.

—