– Mulțumesc, spuse ea.

El dădu din cap și îi arătă scările. Ea termină paharul și începu urcușul încet și dureros, pe cele câteva trepte până la următorul etaj. Nu se mai simțise atât de zdrobită din prima zi de antrenamente cu parașuta. Marshall o împinsese de pe platformă în lac în ziua aia și o făcuse să arate ca o proastă.

Deschise ușa din capătul scărilor și se așeză pe marginea patului. Simțea cum ușurarea și epuizarea se revarsă peste ea ca valuri catifelate peste pietrișul țărmului Mediteranei. Se uită la picioare. Scoate-ți pantofii, Nancy, îi spuse ferm o voce din capul ei. Se gândi. Nu, nu-ți scoate pantofii. Judecând după clipocitul sângelui pe care îl simțise când își mișcase degetele, probabil că avea călcâiele ferfeniță și nu voia să-și petreacă timpul prețios de odihnă bandajându-se. Pantofii rămân în picioare. Încă mai avea o batistă mare de mătase, rămășițele parașutei, în buzunar. O scoase, după care o rupse în două, iar apoi își trase fusta în sus, până la brâu, și se uită la nenorocirea dintre coapse. Legă o jumătate din batistă în jurul fiecărui picior, bâțâindu-se înainte și înapoi pe pat. Materialul era răcoros și, deși nu era cine știe ce bandaj, măcar nu i se vor mai freca rănile una de alta în timp ce dormea.

Începu să se lase pe spate cu ochii deja închiși, când auzi cum se deschide ușa din spate și voci joase și grăbite, apoi pași care veneau rapid în sus pe scări. Nu. Nu Pleacă.

Marshall intră brusc pe ușă.

– Schimbăm planul, Wake.

– Mai bine omoară-mă, spuse ea.

– Să nu crezi că nu mă tentează, răspunse el. Scoase un șifonier vechi din alcovul lui. Ridică-ți curul și ajută-mă, dacă vrei radioul.

Ce galant! Se ridică, se împletici spre el, apucă de un capăt și începu să împingă.

– Ce se întâmplă, Marshall?

– Unul dintre jandarmii prietenoși a trecut pe-aici. Se pare că un nebun a distrus sediul Gestapo din Montluçon. Băieții noștri locali s-au cam speriat și acum pun presiune pe toată lumea mai tare ca înainte, să nu facem și noi aceeași chestie. Cineva o să le dea și adresa asta într-un final. Se strecură prin crăpătura din spatele șifonierului și pipăi de-a lungul peretelui, după care își scoase cuțitul de la curea și tăie o secțiune din tapet. Nancy se uită cum bucata cade de cealaltă parte, iar el băgă mâna în gaura dintre bârne și scoase radioul. Mă rog, spera că e radioul – o cutie solidă de piele maro, ca o servietă cam mare.

– Trebuie să pleci acum.

– Chingi? spuse ea.

El se aplecă până în spatele șifonierului și îi aruncă pe pat câteva role de chingi cu carabine. Nancy le fixă de ochiurile de pe servietă, în timp ce el împingea șifonierul la loc. Afară, o alarmă sună de două ori.

– Vin, spuse Marshall. Ești înarmată?

– Nu.

Brusc, niște pocnituri de arme mici afară, apoi strigăte în germană.

Nancy se duse la geamul din față.

– Patru Gestapo, trei milițieni cu ei. Încă doi după observatorul tău.

– Pleacă, Wake.

Sfâșie salteaua și scoase o bandulieră cu grenade ca un magician care scoate batiste din pumnul strâns.

– Nu, dă-mi un revolver. Știi că pot să trag. Putem să lichidăm oamenii ăștia și să scăpăm amândoi.

Întinse mâna. El își fixă banduliera în jurul brâului.

– N-avem nici o șansă. Pleacă acum până nu încercuiesc casa. O văzu că ezită și se aplecă, sprijinindu-și fruntea de marginea saltelei.

– Nancy, mi-a fost frică. În Inverness. Când am văzut cine ești, credeam că o să le spui că am fost un laș când am plecat din Franța. Dar acum nu-mi mai e frică. Se ridică din nou. Uite, ia. Acum, te cari odată?

Se auziră pumni în ușă.

Nancy luă radioul și îl puse în spate ca pe un rucsac. Aproape că pică sub greutatea lui. Marshall deschise fereastra din față, scoase cuiul grenadei și îi dădu drumul în stradă.

– Atenție!

Apoi bufnitura răsunătoare a exploziei. Casa se zgudui și cineva pe stradă strigă ca un iepure în capcană. Gloanțele începură să sară pe cadrul ferestrei, făcând lemnul așchii.

Marshall se dădu în spate, dar nu căzu.

– Marshall?

– E-n regulă, spuse el. Dă-i bătaie.

Bocanci la parter. Și mai multe strigăte. Marshall trăgea cuiul altei grenade.

Ea prinse cadrul ferestrei din spate. O deschise și se cățără, apoi se răsuci, se lăsă în jos și își dădu drumul în curte. Ușa din spate