Nu era clar nici de unde provenea polemica antiiudaică ce însufleţea deseori conversaţiile din salon. Din ura socialistă faţă de capitalismul ebraic, al cărui reprezentant ilustru era Toussenel, sau din antisemitismul mistic pe care-l făcea să circule pe-acolo Juliana Glinka, foarte legată de mediul ocultist rusesc, ce amintea de riturile candomble-ului brazilian în care fusese iniţiată de pe când era fată, când tatăl ei era în slujbă acolo ca diplomat, şi prietenă intimă cu marea şerpoaică a ocultismului parizian din zilele acelea, Madame Blavatsky?

Neîncrederea Juliettei Adam vizavi de lumea ebraică nu era mascată, iar Simonini asistase la o serată în care se citiseră public fragmente din scriitorul rus Dostoievski, evident debitor lucrurilor pe care acel Brafmann, pe care Simonini îl întâlnise, le dezvăluise despre marele Kahal.

— Dostoievski ne spune că, deoarece şi-au pierdut de atâtea ori teritoriul şi independenţa politică, legile şi aproape până şi credinţa şi au supravieţuit în permanenţă, tot mai uniţi decât înainte, aceşti evrei atât de vitali, atât de neobişnuit de tari şi de energici n-ar fi putut să reziste fără un stat situat deasupra statelor existente, un status in statu, pe care l-au păstrat mereu şi pretutindeni, chiar şi în perioadele celor mai groaznice persecuţii ale lor, izolându-se şi înstrăinându-se de popoarele în mijlocul cărora vieţuiau, fără să se contopească cu ele şi respectând un principiu fundamental: „Chiar şi atunci când vei fi risipit pe faţa întregului pământ, nu are a face, ai credinţă că tot ceea ce ţi-a fost făgăduit se va împlini, şi de aceea vieţuieşte, dispreţuieşte, uneşte-te, profită şi aşteaptă, aşteaptă...”.

— Acest Dostoievski e mare maestru în retorică, comenta Toussenel. Vedeţi cum începe mărturisind înţelegere, simpatie, aş putea spune, în ce-i priveşte pe evrei: „Sunt oare şi eu un duşman al evreilor? Este oare cu putinţă să fii un duşman al acestui neam oropsit? Dimpotrivă, spun aici şi chiar scriu că tot ceea ce cere simţul omeniei şi al dreptăţii, tot ce este cerinţă a omenescului şi a legii creştine, toate acestea trebuie făcute pentru evrei...”. Frumoasă premisă. Însă pe urmă arată că acest neam năpăstuit năzuieşte să distrugă lumea creştină. Frumoasă întorsătură. Nu-i nouă, fiindcă pesemne n-aţi citit manifestul comuniştilor lui Marx. Începe cu o mare lovitură de teatru, „o stafie bântuie prin Europa”; apoi ne oferă o istorie a luptelor sociale din Roma antică până astăzi, iar paginile dedicate burgheziei ca clasă revoluţionară îţi taie răsuflarea. Marx ne arată această nouă forţă de neoprit ce străbate întreaga planetă, de parcă ar fi suflarea creatoare a lui Dumnezeu de la începutul Facerii. Iar la sfârşitul acestui elogiu (care, vă jur, e admirat pe drept), iată că intră în scenă puterile subterane pe care triumful burghez le-a evocat: capitalismul face sa răsară din măruntaiele sale propriii lui gropari, anume proletarii. Aceştia încet-încet proclamă: acum noi dorim să vă distrugem şi să punem mâna pe tot ce era al vostru. Minunat. Şi aşa face şi Dostoievski cu evreii, justifică complotul care stă În baza supravieţuirii lor în istorie şi-i denunţă ca pe un duşman ce trebuie eliminat. Dostoievski e un adevărat socialist.

— Nu-i socialist, intervenea Juliana Glinka zâmbind. E un vizionar şi tocmai de aceea spune adevărul. Vedeţi cum previne până şi obiecţia aparent cea mai chibzuită, şi anume că, deşi a fost în decursul veacurilor un stat în stat, persecuţiile sunt cele care i-au dat naştere, iar acesta s-ar destrăma dacă evreul ar fi privit ca egal în drepturi cu populaţiile autohtone. Eroare, ne avertizează Dostoievski! Chiar dacă evreii ar obţine drepturile celorlalţi cetăţeni, n-ar abandona niciodată ideea neobrăzată că va sosi un Mesia care cu sabia va îngenunchea toate popoarele. De aceea evreii preferă o singură activitate, comerţul cu aur şi bijuterii; astfel, la venirea lui Mesia, nu se vor simţi legaţi de pământul care i-a găzduit şi vor putea să-şi ducă liniştiţi cu ei tot avutul atunci când — după cum spune în chip poetic Dostoievski — va străluci raza aurorei şi poporul ales va duce chimvalul şi timpanul, fluierul şi argintul şi lucrurile sfinte în Casa cea veche.

— În Franţa am fost prea îngăduitori cu ei, încheia Toussenel, iar acum domină pe la Burse şi sunt stăpânii creditului. De aceea socialismul nu poate fi decât antisemit... Nu e o întâmplare că evreii au triumfat în Franţa tocmai atunci când triumfau aici noile principii ale capitalismului, care veneau de dincolo de Canalul Mânecii.

— Dumneata simplifici prea mult lucrurile, domnule Toussenel, zicea doamna Glinka. În Rusia, printre cei otrăviţi cu ideile revoluţionare ale acelui Marx pe care-l lăudaţi atâta sunt mulţi evrei. Ei sunt pretutindeni.

Şi se întorcea către ferestrele salonului, de parcă Ei ar fi aşteptat-o cu pumnalele la colţul străzii. Iar Simonini se gândea, cuprins din nou de spaimele din copilărie, la Mordechai care urca noaptea scările.

Munca pentru Ohrana

Simonini identificase imediat în doamna Glinka un posibil client. Începuse să se aşeze lângă ea, făcându-i o curte discretă — cu un anume efort. Simonini nu era un bun judecător în materie de farmec feminin, dar îşi dădea seama totuşi că ea avea un bot ca de nevăstuică şi ochi prea apropiaţi de rădăcina nasului, pe când Juliette Adam, chiar dacă nu mai era cea pe care o cunoscuse cu douăzeci de ani în urmă, era încă o doamnă frumoasă la înfăţişare şi de o maiestate atrăgătoare.

Cu toate acestea, eroul nostru nu prea se dădea în vânt după ea, ci mai degrabă îi asculta fanteziile, prefăcându-se interesat de faptul că doamna pălăvrăgea despre cum avusese ea la Warzburg viziunea unui guru himalayan care o iniţiase în nu ştiu ce revelaţie. Era deci un