viitor. Căpitanul Nemo nu mai era de văzut nici prin salon, nici pe punte. Punctul însemnat în fiecare zi pe hartă de către ofiţerul secund îmi arăta direcţia exactă a lui Nautilus. În seara aceea, spre marea mea mulţumire, era vădit că ne reîntorceam spre nord, pe drumul Atlanticului. I-am înştiinţat pe canadian şi pe Conseil.

— Bună veste! îmi răspunse canadianul; dar oare unde merge Nautilus ?

— Nu ţi-aş putea spune, Ned.

— O fi avînd de gînd căpitanul ca după Polul Sud să înfrunte Polul Nord şi apoi să se întoarcă în Pacific prin faimoasa trecătoare din nord-vest?

— Să nu-i pomenim de asta, că e în stare s-o facă, ne sfătui Conseil.

— N-avea grijă, spuse canadianul, o ştergem noi mai din vreme!

— Oricum, îşi dădu părerea Conseil, căpitanul ăsta e un om straşnic şi n-o să ne pară rău că l-am cunoscut.

— Mai ales după ce-l vom părăsi! adăugă Ned Land.

A doua zi, 1 aprilie, cu puţin înainte de amiază cînd Nautilus se urcă la suprafaţa apei, zării spre apus o coastă. Era Ţara de Foc, căreia primii navigatori i-au dat acest nume văzînd fumurile numeroase care se ridicau din colibele indigenilor. Ţara de Foc este alcătuită dintr-o îngrămădire de insule ce se întind pe treizeci de leghe în lung şi optzeci de leghe în lat, între 53° şi 56' latitudine australă şi 67°50' şi 77°15' longitudine vestică. Coasta era joasă, dar în depărtare se ridicau munţi înalţi. Mi s-a părut chiar că zăresc muntele Sarmiento, care se înalţă pînă la două mii şaptezeci de metri deasupra nivelului mării, bloc piramidal de şist, cu vîrful foarte ascuţit, care, după cum spunea Ned, «anunţă vremea frumoasă sau vremea rea» după cum e învăluit sau nu în ceată.

— Un barometru grozav, prietene.

— Un barometru natural, domnule, care nu m-a înşelat niciodată cînd navigam în Strîmtoarea lui Magellan. În clipa aceea, piscul se vedea desluşit pe un cer senin. Era o prevestire de vreme frumoasă, care se şi îndeplini.

Nautilus, intrînd sub valuri, merse de-a lungul ţărmului, la o depărtare de numai cîteva mile. Prin geamul salonului vedeam liane lungi, fucusi gigantici şi alte specii de ierburi de mare, din care văzusem şi în marca liberă a polului, cu filamente vîscoase şi lustruite care aveau pînă la trei sute de metri lungime; ele păreau nişte adevărate cabluri, mai groase decît degetul cel mare, foarte tari, putînd să servească drept odgoane pentru nave. Pe fund, amestecata prin concreţiunile de mărgean, se aşternea o altă iarbă, cunoscută sub numele de «velp», cu frunze lungi de patru picioare. Ea serveşte de cuib şi de hrană nenumăraţilor crustacei, moluşte, crabi şi sepii.

Aici focile şi vidrele de mare aveau la îndemînă mîncăruri grozave, amestecînd carnea de peşte cu legume de mare, după mei oda englezească.

Nautilus trecea cu cea mai mare viteză prin apele acestea îmbelşugate. Spre seară se apropie de arhipelagul Maluinelor, ale cărui vîrfuri stîncoase le-am putut recunoaşte a doua zi dimineaţă.

M-am gîndit deci, pe bună dreptate, că aceste două insule, înconjurate de numeroase insuliţe, aparţinuseră odinioară pămînturilor descoperite de Magellan. Insulele Maluine au fost probabil descoperite de celebrul John Davis, care le-a dat numele de «Davis-Southern Islands». Mai tîrziu, Richard Hawkins le boteză Maiden Islands, Insulele Fecioarei. Apoi, la începutul secolului XVIII, nişte pescari din Saint Malo le-au dat numele de insulele Maluine. În sfîrşit, englezii, în a căror posesiune sînt, le-au numit insulele Falkland.

Prin meleagurile acelea, plasele ne-au adus alge frumoase şi mai ales un anumit fucus cu rădăcinile pline de cele mai bune midii din lume. O mulţime de gîşte şi raţe se abătură pe punte. Ele fură prinse şi duse de îndată la bucătăria bordului. În privinţa peştilor, am observat mai ales peşti osoşi din genul porcuşorilor, şi în special unii dintre ei, lungi de douăzeci de centimetri, presăraţi cu pete albicioase şi gălbui.

Mi-au plăcut de asemenea foarte mult meduzele, îndeosebi unele dintre ele, cele mai frumoase, numite «chrysaore» şi care trăiesc numai în mările Maluinelor.

Cînd cele din urmă înălţimi ale Maluinelor dispărură în zare, Nautilus se cufundă între douăzeci şi douăzeci şi cinci de metri, mergînd de-a lungul coastei americane. Pe căpitanul Nemo tot nu l-am văzut.

Pînă la 3 aprilie, n-am părăsit meleagurile Patagoniei, plutind cînd sub ocean, cînd deasupra valurilor. Nautilus trecu golful larg făcut de gurile lui La Plata şi la 4 aprilie ajunse în dreptul Uruguayului, la cincizeci de mile în larg. Vasul nostru se îndrepta mereu spre nord, de-a lungul cotiturilor coastei Americii meridionale. Străbătusem de la îmbarcarea noastră din mările Japoniei şi pînă aici şaisprezece mii de leghe. Pe la unsprezece dimineaţa am tăiat Tropicul Capricornului pe meridianul treizeci şi şapte, trecînd apoi prin largul Capului Frio. Spre marea nemulţumire a lui Ned Land, se vedea că lui Nemo nu-i place vecinătatea coastelor locuite ale Braziliei, pentru că mergea cu o viteză ameţitoare. Nici un peşte, nici o pasăre, oricît de iute ar fi fost, nu ne puteau urmări şi nu puturăm studia nici una din curiozităţile acestei mări.

Gonind cu aceeaşi viteză timp de cîteva zile, am atins, la 9 aprilie, spre seară, punctul cel mai răsăritean al Americii de Sud, Capul San Roque. După aceea, Nautilus se depărta din nou şi coborî la adîncimi mai mari, căutînd o vale submarină care se întinde între Capul San Roque şi Sierra Leone, de pe coasta africană. Valea aceasta se bifurcă în dreptul Antilelor şi se sfîrşeşte la nord printr-o groapă uriaşă, de nouă mii de metri. Acolo secţiunea geologică a oceanului arată pînă la Antile o faleză de şase kilometri, tăiată drept, iar la înălţimea insulelor Capului Verde, un alt zid, tot atît de mare, care împreună cu celălalt mărginesc continentul scufundat al Atlantidei. Pe netezişul acestei văi se ridică vreo cîţiva munţi care dau o înfăţişare plăcută fundului submarin. Descriu toate aceste amănunte mai ales după hărţile netipărite din biblioteca lui Nautilus, făcute fără îndoială de căpitanul Nemo, pe baza observaţiilor sale personale.

Timp de două zile am colindat apele pustii şi adînci, coborînd cu ajutorul planurilor înclinate. Nautilus mergea în diagonale lungi, străbătînd astfel toate adîncimile. Dar la