– Am văzut o oportunitate de a progresa şi am luat-o în serios. Noi nu ne-am ascuns scopul de nimeni, niciodată.

– Acceleratorii nu au apărut din sete după Gol.

– Acum îţi trădezi vârsta, propria natură neschimbată.

– Ar trebui deci să mă dau deoparte din drum, nu-i aşa? Poate chiar să mă şterg pur şi simplu? Să fac totul simplu şi frumos pentru Noua Ordine.

– Eşti responsabil pentru propriul destin, ridică ea din umeri. Alegerea îţi aparţine.

– OK, aşa este. Şi o voi face, crede-mă. Dar, presupunând că ai dreptate şi Golul nu se extinde ca un tsunami de hiperspaţiu când Pelerinajul va ajunge în interior, cum aveţi de gând să fuzionaţi ANA cu el?

– Nu trebuie s-o facem. Înalţii vor călători cu navele Pelerinajului. Vor studia adevărata natură a texturii Golului şi mecanismul care o generează.

– Dacă a putut fi generată o dată, spuse Gore liniştit, poate fi generată din nou.

Ilanthe zâmbi.

– Acum ai înţeles. Putem să construim un al doilea Gol aici, în acest sistem solar, şi să producem fuziunea imediat. ANA va evolua şi va transcende.

– Drăguţ experiment ştiinţific. Ce se întâmplă dacă nu funcţionează? ANA este nucleul culturii Înalte, Pământul este centrul fizic al Confederaţiei. Dacă le luaţi asta, două culturi vor avea de suferit.

– Nu m-am gândit niciodată că voi auzi asta – Gore Burnelli, tânguindu-se ca un liberal. Oamenii Naturali, Înalţi şi Avansaţi vor trebui să-şi croiască propriul drumul în univers. Şi asta este tot evoluţie.

– Într-o galaxie căreia aroganţa voastră îi va fi dat un viitor foarte scurt.

– Soluţia noastră este una care va satisface toate facţiunile. Grupările noastre pot continua aproape la fel ca înainte.

– Tu nici măcar nu te-ai născut pe Pământ. Eu da. E casa mea. Şi nu las pe nimeni să-l dea dracului.

– Atunci eşti mai puţin dezvoltat de cât te-am considerat. Ne menţinem oferta. Mă aştept ca restul facţiunilor să ni se alăture atunci când vor vedea inevitabilitatea a ceea ce stă să vină.

– Plănuiţi să aruncaţi din spaţiu flota Imperiului?

Ilanthe îl privi de-a dreptul indignată.

– Bineînţeles că nu. Ei sunt irelevanţi. Kazimir se va ocupa de ei, într-un fel sau altul. Zâmbi rece. Te rugăm să iei în considerare oferta noastră, Gore. Este făcută în spirit de reconciliere. La urma urmei, dacă cineva poate fi numit părintele ANA, acela eşti tu. Este, probabil, timpul să-i îngădui copilului tău să-şi aleagă propria cale în viaţă.

Alergă înapoi în valuri şi se scufundă sub apă.

Gore se uită la valul sub care dispăruse, urmărindu-i cu mintea retragerea din realitatea sa.

– Să mă ia naiba! mormăi el.

O luă pe cărarea prăfuită ce ocolea promontoriul şi îl găsi pe Nelson stând deja lângă piscină la baza turnului. Ca de obicei, avea o băutură pe masă lângă el.

– Ai auzit tot? întrebă Gore în timp ce se aşeza.

– Da, tot. Nu cred mare parte din ce-a spus. În primul rând, vorbeşte cu prea multă nonşalanţă despre eventualitatea ca navele Pelerinajului să poată pătrunde în interior. Ce ai de gând să faci?

– Ştiam că îşi doresc aptitudinile pe care le are ţesătura Golului, e o dezvoltare logică pe calea spre starea de postfizici, dar sunt preocupat de metoda lor de a le obţine. Nu cred un cuvânt despre grămada de savanţi altruişti gata să meargă cu Pelerinajul pentru a studia modul în care este alcătuit lucrul ăla. Va trebui să săpăm un pic mai mult pentru a afla ce pun, de fapt, la cale. Aflaţi ce puteţi despre tipul ăla pe care Marius l-a vizitat pe Arevalo, fizicianul Troblum.

– O s-o facem. Şi dacă ANA chiar devine în cele din urmă capabilă să treacă la statutul postfizic?

– Am ştiut-o întotdeauna, chiar de la început. Asta a fost ideea creării ei, ei bine, asta şi faptul că ne oferea posibilitatea de a apăra Confederaţia.

– Ai de gând să încerci să opreşti lucrurile?

– Bineînţeles că nu. Vreau doar ca procesul natural să nu fie deturnat. Şi asta e ceea ce se va întâmpla dacă nu suntem atenţi.

Era deja noapte când capsula regrav a lui Aaron ateriza pe rampa clinicii Sf. Maria, chiar lângă blocul de recepţie. Ieşi şi se uită împrejur. Clinica era construită pe suprafaţa a patru kilometri pătraţi de pădure deasă, cu clădiri individuale împrăştiate în întreg peisajul. Copaci înalţi gistrel formau un zid întunecat în jurul rampei, ramurile lor lungi cu frunze dese blocând complet vederea spre vilele, blocurile medicale, spa-urile şi domurile de agrement care ştia că se aflau acolo. Singura lumină venea de la ferestrele lungi ale blocului de recepţie, la treizeci de metri distanţă, strălucind printre trunchiurile negre. Corrie-Lyn stătea lângă el, netezindu-şi bluza cu o faţă încruntată.

– Doamne, ce-mi place imaginea sumbră de junglă-cu-creaturi-sălbatice pe care şi-au ales-o. Foarte primitoare.

– Poate c-am putea scăpa de depresia ta maniacală în timp ce ne aflăm aici.

– Du-te dracului!

– Ţine minte, dragă, feţe vesele.

O apucă de mână şi afişă un zâmbet mare, luminos. Ea se smuci să se elibereze, apoi îşi aminti şi trase aer în piept reticentă.

– OK, dar ar fi bine să se termine repede.

Uşile de la recepţie se deschiseră în timp ce mergeau spre clădirea joasă. Interiorul de pluş arăta de parcă ar fi fost sculptat din marmură roz şi aurie, cu încăperi gen grotă încastrate în peretele holului central. Majoritatea erau utilizate de câteva puncte de vânzare cu amănuntul exclusiviste ca vitrine de prezentare a hainelor de designer şi a produselor lor neobişnuit de scumpe.

Medicul lor personal îi aştepta pentru a-i saluta. Ruth Stol era în mod clar concepută pentru a promova expertiza clinicii, cu un corp ce semăna cu al unei