În vreme ce cobora în fugă scara interioară, Paolo se întreba perplex dacă nu cumva Fabio uitase - din zăpăceală - să zăvorască portiţa. Ar mai fi fost posibil ca vreun individ - dintre civilii de jos - să o fi descuiat dinadins. Poate că printre ei se afla vreun agent de-al turcilor. Acum nu era însă timp să deschidă anchete.

Fabio alerga în urma lui, izbindu-se cu pumnul în piept.

– Vă jur, Messer Paolo! Am încuiat portiţa! Nu sunt eu de vină!

Paolo, Antonio, Fabio şi ceata lor de genovezi dădură buzna în mijlocul turcilor care pătrundeau şuvoi prin Kerkoporta.

– Fabio! strigă Antonio Bocchiardi. Aleargă la căpitanul Trevisan şi cere-i să ne vină în ajutor! Fugi! Să nu te întorci fără el!

În vreme ce Paolo cu grosul trupei sale căzu în flancul turcilor, Antonio, însoţit de patru oameni, încercă să profite de învălmăşeală spre a se strecura pe lângă zid până la portiţă, pe care să o închidă, pentru a curma revărsarea osmanlâilor în oraş. Dar presiunea acestora era prea puternică.

– Doamne, suntem pierduţi! bolborosea Antonio, în vreme ce se împotrivea puhoiului, descriind zigzaguri fulgerătoare cu sabia...

În zona râului Lycus, care inspira cele mai mari temeri împăratului Constantinos, cavalerul Giustiniani Longo şi mercenarii îşi îndeplineau strălucit sarcinile lor militare. Flancul lor drept era acoperit de căpitanul Reynaud de Brienne, iar cel stâng, de Don Francisco de Toledo, care sosise în ajutor, urmat de rămăşiţele unui escadron de gardă. Basileul însuşi, secondat de Theophilos Paleologos, participa la luptă. Breşa din spatele liniei de apărare a creştinilor fusese lăsată în grija tânărului locotenent Leandru Comnen şi a puţinilor săi oameni rămaşi în viaţă.

Împăratul se bătea umăr la umăr cu soldaţii. Ucisese cu mâna lui câţiva ieniceri. Nu resimţea oboseala, deşi de patru ceasuri se arunca acolo unde viitoarea luptei era mai încrâncenată.

– Atacul turcilor începe să slăbească! strigă basileul, încurajându-şi oamenii. Încă o sforţare şi îi punem pe fugă!

– Arătaţi-le păgânilor ce înseamnă vitejia romană! Cavalerul Giustiniani lichidase o pungă pe care turcii reuşiseră să o formeze în inima dispozitivului de apărare al creştinilor, iar acum trecuse la contraatac...

Sultanul Mehmed alerga călare de la un capăt la celălalt al sectorului Lycus, îmboldindu-şi ienicerii să-şi sporească vigoarea atacului.

– Rupeţi linia de apărare a ghiaurilor! Aruncaţi-i dincolo de ziduri! Nu le daţi o clipă de răgaz! Voi sunteţi odihniţi, pe când duşmanul este sleit de puteri! înainte! Nu vă lăsaţi!

Turcii, cuprinşi de frenezie, loveau şi erau loviţi, ucideau şi erau ucişi, striveau şi erau striviţi. Voluptatea distrugerii atinsese paroxismul.

Giustiniani Longo savura din plin această voluptate. Practica arta de a ucide cu un adevărat rafinament. Prezenţa împăratului îl stimula, gâdilându-i vanitatea. Nişte strigăte îndepărtate, la început nedefinite, dar care se apropiau câştigând în intensitate, îi ajunseră la ureche.

– Turcii au pătruns în oraş!

– Ne prăpădesc ienicerii!

– Nenorocire nouă!

– Constantinopolele e pierdut!

Strigătele de deznădejde se umflau, răbufnind în rafale.

„Nu e cu putinţă!” gândi Giustiniani stupefiat, în vreme ce schimba năprasnice lovituri de ghioagă cu un ienicer vânjos ca un taur. „Numai în sectorul meu exista pericolul ca turcii să năvălească în oraş! Iar pe aici nu se trece! Acolo unde se află Giustiniani, duşmanul nu poate răzbi, chiar dacă l-ar ajuta toate cohortele de diavoli din infern!” Avea o încredere de nezdruncinat în forţa, în steaua lui.

De pe ziduri ţâşniră alte strigăte:

– Turcii sunt stăpâni pe oraş!

– Fugiţi!

– Să scape cine poate!

Glasurile acelea înspăimântate îl tulburară pe împărat.

– Nu poate să fie adevărat! exclamă.

Se temea ca vestea să nu semene panică printre romei.

Schija unei ghiulele de marmoră, care se sfărmă în zeci de bucăţi, lovi în plin pe Giustiniani în regiunea dreaptă a pieptului, spărgându-i platoşa, fracturându-i coastele, pătrunzând în plămân. Genovezul se prăvăli, secătuit de puteri. Doi dintre mercenarii săi îl luară pe braţe şi îl scoaseră afară din viitoarea luptei. Îl rezemară cu spinarea de un zid de piatră. Giustiniani îşi duse mâna la spărtura din platoşă şi şi-o retrase plină de sânge. Nu-i venea să creadă! El, neînvinsul condottier, căzuse victimă a războiului, pe care-l slujise cu atâta patimă. Norocul îl părăsise brusc. Deodată îl încolţi o spaimă dementă. Nu voia să moară tocmai acum, când era mai aproape ca oricând de împlinirea visurilor sale de mărire. Apoi renunţă şi la acestea. Numai viaţa să şi-o păstreze! Se cutremură la gândul că osmanlâii ar putea să-i împresoare, lipsindu-l de îngrijirile medicale de care avea atâta nevoie. Da, da! Un medic! Să vină un medic! Mişcă buzele, dar nu reuşi să scoată decât un geamăt. Simţea în piept o durere sfâşietoare.

– Un medic! murmură cu preţul unui efort. Anunţaţi-l pe împărat că sunt grav rănit!

Vestea vătămării lui Giustiniani zbură din gură în gură, semănând consternarea şi printre mercenarii genovezi şi printre romei.

Informat de cele întâmplate, basileul se retrase din învălmăşeala luptei şi alergă la căpătâiul condottierului. Îi examină rana atât cât se pricepea.

– Am şi trimis după medicul meu personal, ca să vină cât mai degrabă spre a te pansa. Sper că nu e ceva grav!

– Abia pot să mă mai mişc! Sufăr cumplit! se văită Giustiniani. Porunciţi, vă rog, oamenilor Măriei-voastre să deschidă poarta ca să pot intra în oraş!

Basileul se făcu palid. Retragerea genovezului ar fi dezorganizat întreaga apărare. Pe experienţa şi priceperea lui se bizuise când îi încredinţase acest sector atât de periclitat.

– Bine, dar dumneata eşti cheia de boltă a apărării noastre! Rămâi aici până la încheierea luptei, care nu mai poate dura mult! Turcii se vor retrage! Au ajuns şi ei la capătul puterilor!

Giustiniani era obsedat de teama că va fi prins ca într-o cursă de şoareci de turcii care pătrunseseră deja în oraş.

– Ienicerii au străpuns linia de apărare, Sire, în sectorul fraţilor Bocchiardi. N-aţi auzit? Apă, daţi-mi apă!

Un mercenar îi turnă pe gât puţin rake dintr-o gamelă, întărindu-l.

– Rezervele lui Notaras vor intra în acţiune! stărui basileul.

– Vă faceţi iluzii, Sire! replică genovezul exasperat. Oraşul este pierdut! Vreau să mă retrag pe bordul navei mele. Acolo am şi un medic...

– Giustiniani, te implor, în