dintre acei luri, alege şi trimite-mi zece mii de bărbaţi şi de femei care cântă la lăută.” Bahram Gur le-a dat acestor luri grâne, vite şi măgari şi i-a trimis în provinciile regatului său ca să poată munci ca agricultori şi în acelaşi timp să facă muzică pentru săraci. Într-un an de zile, în mod necugetat, lurii au mâncat tot grâul şi toate vitele; regele i-a dojenit pentru risipa de care au dat dovadă

 

şi apoi i-a izgonit, poruncindu-le să-şi încarce toată averea pe spinarea măgarilor şi să se întreţină din cântecele lor şi din zdrăngănitul arcuşurilor mieroase; şi în fiecare an să umble prin ţară şi să cânte pentru desfătarea celor bogaţi şi a celor săraci. Lurii, potrivit acestui mandat, umblă astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărăşindu-se cu câinii şi cu lupii, furând la drumul mare pe timp de zi şi pe timp de noapte.{27}

 

În căutarea urmelor lăsate de ţigani, prea adesea s-a presupus că orice grup nomad la care se face referire şi care se îndeletniceşte cu aceleaşi ocupaţii ca şi ţiganii poate fi pentru acest motiv socotit grup de ţigani. Şi aceasta poate fi una dintre acele ocazii, exodul ţiganilor fiind cu greutate încadrat în timpul domniei lui Bahram Gur. Denumirile date acestor menestreli rămân însă semnificative. În ceea ce priveşte cronologia, este poate înţelept ca, plecând de la răspândirea legendei despre Bahram Gur, să tragem concluzia că menestrelii indieni, de felul celor menţionaţi de aceasta ca zott sau luri, s-au stabilit pesemne în Persia cu mult înainte de secolul al X-lea, acordând în acelaşi timp tradiţiei suficientă vreme pentru a câştiga recunoaştere, pentru ca apoi Hamza din Ispahan să-i poată plasa în timpul domniei lui Bahram Gur.

Zotti (plural zott) şi lull sau luri sunt încă denumirile persane pentru ţigani; în Siria, Palestina şi Egipt, denumirea luri se regăseşte în varianta nuri (plural nawar). Zott este o versiune arabizată a cuvântului jat, numele unui trib din India. Dacă ţiganii sunt sau nu identici cu populaţia jat din India (puternic reprezentată în statul Punjab) e o chestiune dezbătută vreme de peste o sută de ani şi, aşa cum s-a menţionat deja, această ipoteză găseşte încă adepţi. Dacă ar fi să acceptăm toate aceste prime referiri la adresa populaţiei zott{28} ca fiind referiri la adresa ţiganilor, atunci tabloul istoric al primelor migraţii ale ţiganilor s-ar închega şi completa foarte curând. De la cronicari şi de la geografi aflăm despre o serie de situaţii când oamenii au fost strămutaţi din valea râului Indus spre vest, către Persia şi dincolo de aceasta. În timpul expansiunii arabe din secolul al VII-lea, multe detaşamente din Sind vor sluji în armata persană şi, când cursul evenimentelor va deveni ostil regelui regilor, acestea vor trece de partea arabilor, vor îmbrăţişa credinţa islamică, stabilindu-se la Basra. Alte colonii zott apar apoi şi în alte zone ale imperiului. Când însă, odată cu invadarea Sindului la începutul secolului al VIII-lea, valul arab ce se năpustise asupra Asiei şi-a atins extremitatea răsăriteană a viitorului său imperiu, un mare număr de jati şi alţi locuitori din Sind au fost deportaţi pe malurile Tigrului. Ulterior, alte grupuri de mărime considerabilă vor fi strămutate în câteva ocazii succesive, pentru colonizarea nordului Siriei. Prima pătrundere a ţiganilor în teritoriile creştine va fi apoi reprezentată de un eveniment consemnat de cronicarul arab Tabari care relatează că, în anul 855, când armatele Bizanţului au atacat Siria, un mare număr de zott au căzut prizonieri şi au fost duşi de acolo împreună cu femeile, copiii şi vitele lor.

Dificultatea constă în faptul că numele de Zott a fost acordat cu destulă uşurinţă şi fără deosebire oricărei persoane provenind din valea Indului. Aceste documente ne dezvăluie ce s-a întâmplat cu multe segmente de populaţie de origine indiană, îndeosebi cu populaţia jat. Dacă ne spun ceva despre strămoşi; adevăraţi ai ţiganilor, aici lucrurile sunt cât se poate de îndoielnice. Faptul că ţiganii venind din India au fost denumiţi zott de către arabi nu reprezintă probabil mai mult decât transferul asupra acestora a numelui unui popor indian, cu care arabii avuseseră cele mai dese contacte; în aceeaşi măsură în care rolul francilor sau francezilor în istoria Europei a generat denumirea „Firanja”, din latinescul Francia, în limba arabă modernă, cu sensul de „Europa”. mod similar, în Afganistan, cuvântul jat reprezintă în zilele noastre un termen înjositor, folosit pentru a desemna un număr mare de comunităţi de diferite origini şi cu statut social modest, deşi în primul rând se referă la o populaţie nomadă de origine indo-pakistaneză.){29}

Mărturiile lingvistice din India furnizează un sprijin modest ipotezei în legătură cu jat-ii. O altă importantă obiecţie o reprezintă faptul că istoria migraţiilor concentrate în sudul Persiei nu prea se potriveşte cu rutele de dispersare ce se pot deduce din modul în care limba romani s-a dezvoltat pe teritoriul persan. Trebuie totuşi menţionat faptul că, la fel cum şi cunoştinţele noastre despre apariţia noilor limbi indo-ariene suferă, într-un moment crucial, datorită datelor insuficiente de-a lungul câtorva veacuri, şi deducţiile de ordin lingvistic sunt stingherite de dificultatea de a evalua ritmul larg răspânditei restructurări lingvistice petrecute probabil în timpul şederii ţiganilor în Persia. Cucerirea arabă din 642 a determinat nu doar o schimbare a religiei pentru perşi, dar şi o schimbare la nivel de limbă: a pus capăt utilizării persanei ca limbă oficială şi a condus la un declin catastrofal în ceea ce priveşte folosirea ei în scopuri literare. A inaugurat o perioadă îndelungată în care limba persană a absorbit un mare număr de elemente arabe, comparabile în cantitate şi