aştepta până când privirea acestuia ajungea la el şi atunci râdea tare şi în acelaşi timp apăsa pe trăgaci, pulverizând prin tot cortul corpul vânjos, acoperit cu blană, cu o răpăială răsunătoare şi expediind sfiosul său suflet înapoi la Creatorul lui.

  Într-un miez de noapte când Havermeyer a împuşcat un şoarece, Joe Flămândul s-a repezit la el în picioarele goale, zbierând din toţi rărunchii cu glasul lui strident şi golindu-şi propriul pistol de calibrul 45 în cortul lui Havermeyer, în timp ce se apropia călărind când pe o parte, când pe cealaltă a şanţului, după care a dispărut brusc într-una din tranşeele crestate, apărute ca prin minune lângă fiecare cort după ce Milo Minderbinder bombardase escadrila. Era cu puţin timp înainte de ivirea zorilor din timpul Falnicului şi Măreţului Asediu al Bolognei, când morţi fără limbă populau ceasurile nopţii ca nişte fantome vii şi Joe Flămândul aproape că înnebunise de îngrijorare pentru că îşi terminase din nou misiunile şi nu era programat să zboare. Joe Flămândul bolborosea incoerent când l-au pescuit de pe fundul jilav al tranşeei crestate, bâiguind ceva despre şerpi, şobolani şi păianjeni. Înăuntru nu erau decât câţiva centimetri de apă de ploaie stătută.

  — Vedeţi? a urlat Havermeyer. V-am spus. V-am spus că e nebun, nu v-am spus?

 DOCTORUL DANEEKA.

  Joe Flămândul era nebun şi nimeni nu ştia asta mai bine decât Yossarian, care făcea tot posibilul ca să-l ajute. Joe Flămândul nu voia pur şi simplu să-l asculte pe Yossarian. Joe Flămândul nu voia pur şi simplu să asculte, pentru că îl considera nebun pe Yossarian.

  — De ce te-ar asculta? îl întrebă doctorul Daneeka fără să-şi ridice privirea.

  — Pentru că are probleme.

  Doctorul Daneeka râse dispreţuitor.

  — Îşi închipuie că are probleme! Dar eu ce să mai zic?

  Doctorul Daneeka continuă rar, cu un rânjet sumbru:

  — A, dar nu mă plâng. Ştiu că e război. Cunosc o mulţime de oameni care vor fi nevoiţi să sufere ca să câştigăm noi. Dar de ce să fiu eu unul dintre ei? De ce nu înrolează câţiva dintre medicii ăia bătrâni care fac bezele în public lăudându-se cât de multe sacrificii este dispus să facă personalul medical? Eu nu vreau să fac sacrificii. Eu vreau să fac parale.

  Doctorul Daneeka era un bărbat foarte curat şi îngrijit, pentru care distracţia însemna bombăneală. Avea un ten măsliniu şi o faţă mică, înţeleaptă şi întunecată, cu cearcăne melancolice sub ambii ochi. Era veşnic îngrijorat pentru sănătatea lui şi se ducea aproape zilnic în cortul medical ca să-i ia temperatura unul dintre cei doi recruţi de acolo, care făceau singuri toate treburile în locul lui şi le făceau atât de bine, încât el nu prea mai avea altceva de făcut decât să stea la soare cu nasul înfundat şi să se întrebe de ce erau atât de îngrijoraţi ceilalţi oameni. Numele lor erau Gus şi Wes şi reuşiseră să ridice medicina la rangul unei ştiinţe exacte. Toţi oamenii care declarau la raport că sunt bolnavi, având temperaturi de peste treizeci şi opt cu doi, erau expediaţi rapid la spital. Tuturor celor care raportau că sunt bolnavi, având temperaturi sub treizeci şi opt cu doi, cu excepţia lui Yossarian, li se vopseau gingiile şi degetele de la picioare cu soluţie de violet de genţiană şi li se administra un laxativ ca să vomite în tufişuri. Toţi cei care raportau că sunt bolnavi, având temperatura de exact treizeci şi opt cu doi, erau rugaţi să se întoarcă după o oră pentru a li se lua din nou temperatura. Yossarian, cu temperatura lui de treizeci şi opt de grade, se putea interna oricând în spital, pentru că nu-i era frică de ei.

  Sistemul funcţiona perfect pentru toată lumea, mai ales pentru doctorul Daneeka, fericit că avea suficient timp la dispoziţie ca să-l privească pe bătrânul maior de Coverly aruncând potcoave de cai în groapa lui personală pentru potcoave de cai, purtând încă plasturele pentru ochi pe care i-l făcuse doctorul Daneeka dintr-o fâşie de celuloid furată de pe fereastra cancelariei maiorului Major cu câteva luni înainte, când maiorul de Coverly se întorsese de la Roma cu o cornee desprinsă, după ce închiriase acolo două apartamente pentru a fi folosite de ofiţerii şi recruţii aflaţi în permisie. Singura dată când doctorul Daneeka s-a dus la cortul sanitar a fost după ce a început să se simtă zilnic foarte bolnav şi să treacă pe acolo doar ca să fie examinat de Gus şi Wes. Nu au găsit niciodată ceva în neregulă cu el. Avea întotdeauna treizeci şi şapte cu cinci, care pentru ei era perfect, de vreme ce pe el nu-l deranja. Începea să-şi piardă încrederea în ei, gândindu-se să dispună transferarea lor înapoi la autobază şi să aducă în locul lor pe cineva care să găsească totuşi ceva în neregulă.

  Doctorul Daneeka cunoştea personal câteva lucruri care erau în mare neregulă. Pe lângă propria sănătate, îl îngrijorau Oceanul Pacific şi orele de zbor. Sănătatea era ceva de care nimeni nu putea fi sigur pe o perioadă de timp suficient de lungă. Oceanul Pacific era o masă de apă înconjurată pe toate părţile de elefantiazis şi de alte boli cumplite, unde, dacă îl supăra vreodată pe colonelul Cathcart lăsându-l pe Yossarian la sol, s-ar putea trezi transferat brusc. Iar orele de zbor erau orele pe care trebuia să le petreacă în zbor cu avionul, în fiecare lună, pentru a-şi primi solda de zbor. Doctorul Daneeka detesta să zboare. Se simţea claustrat în avion. În avion nu avea absolut nici un alt loc din lume unde să se ducă decât într-o altă parte a avionului. Doctorului Daneeka i se spusese că oamenii cărora le plăcea să se urce într-un avion dădeau de fapt frâu liber unei dorinţe din subconştient de a ajunge înapoi în pântecul matern. Asta i-o spusese Yossarian, care îi înlesnise lui Dan Daneeka să-şi încaseze solda de zbor în fiecare lună fără a se urca vreodată înapoi în pântec. Yossarian