Ajuns la marginea exterioară a parcului, Aaron ceru u-amprentei să cheme un taxi. O capsulă regrav lucioasă de culoarea jadului se desprinse silenţios din traficul de deasupra şi îşi deschise uşa. Aaron se instală pe locul din faţă de unde avea o vedere bună prin fuzelajul cu design unidirecţional.

– Hotel Buckingham.

Se încruntă în timp ce capsula se cufunda înapoi în fluxul larg ce înconjura întinderea întunecată a parcului. Instrucţiunea aceea venise de la el sau de la u-amprenta lui?

La prima intersecţie cotiră brusc, adâncindu-se şi mai mult în reţeaua urbană. Pe bulevardele cu trei benzi mărginite de copaci care se derulau la câteva sute de metri mai jos erau câteva maşini de suprafaţă ce rulau pe întinderea de beton. Printre ele, oamenii călăreau. Bicicletele erau şi ele populare. Îşi scutură capul perplex.

Hotelul Buckingham era un pentagon de treizeci de etaje înfăşurat în panglici de balcoane din care ieşeau piscuri ascuţite dispuse la fiecare colţ. Din el iradia o lumină alb-sidefie, cu excepţia ferestrelor care arătau ca nişte lăcaşuri negre. Acoperişul era o mică fâşie de junglă luxuriantă. Printre frunze licăreau luminiţe în timp ce clienţii luau cina şi dansau în aer liber.

Taxiul lui Aaron îl lăsă la peronul de sosiri, în centru. Avea o monedă-credit în buzunar pe care o activă cu ADN-ul lui şi plăti cursa. Ar fi putut utiliza codul de credit pe care îl avea încărcat într-un spaţiu de depozitare macrocelular, dar moneda făcea cursa mai greu de urmărit. Nu imposibil, desigur, dar nu la îndemâna oricum. În timp ce taxiul se depărta aruncă o privire în sus la zidurile monocrome înalte care îl înconjurau, simţindu-se neliniştitor de expus.

– Sunt înregistrat aici? îşi întrebă el u-amprenta.

– Da. Camera 3088. Este un apartament tip penthouse.

– Înţeleg. Se întoarse şi privi direct la balconul respectiv. Îl localizase în mod automat. Şi mi-l pot permite?

– Da. Apartamentul costă o mie cinci sute de lire Ellezelin pe noapte. Moneda ta de credit are o limită de cinci milioane de lire Ellezelin pe lună.

– Pe lună?

– Da.

– Plătite de cine?

– Moneda e suportată de un cont deschis la Banca Centrală Augusta. Detaliile contului sunt securizate.

– Iar codul meu de credit personal?

– La fel.

Aaron păşi în hol. E plăcut să fii bogat, îşi spuse el.

Apartamentul avea cinci camere şi o mică piscină privată. Imediat ce Aaron intră în salonul principal se examină în oglindă. O figură mai în vârstă decât norma, apropiindu-se de treizeci de ani, cu un păr negru tuns scurt şi ochi cu o ciudată urmă violetă în irisurile de culoare gri. Trăsături uşor orientale, dar cu pielea aspră şi o umbră întunecată de barbă.

Mda, ăsta sunt eu.

Răspuns instinctiv liniştitor, dar care tot nu-i dădea niciun indiciu asupra identităţii sale.

Se instală într-un fotoliu larg cu faţa la ferestrele exterioare şi dezactivă opacitatea pentru a privi prin oraşul învăluit în noapte către inima invizibilă construită de Inigo. Exista o grămadă de informaţie în imitaţiile acelea de structuri extraterestre care l-ar putea ajuta să-şi găsească ţinta. Nu genul de date stocate în fişiere electronice. Dacă ar fi fost atât de simplu, Inigo ar fi fost găsit până acum. Nu, informaţia de care avea nevoie era de ordin personal, ceea ce ridica unele probleme speciale privind accesul unuia ca el, un necredincios.

Apelă la room-service. Hotelul era suficient de pretenţios pentru a folosi bucătari umani. Când sosi mâncarea, avu prilejul să aprecieze subtilităţile preparării, căci era o diferenţă clară faţă de produsul unei unităţi culinare. Stătea aşezat în fotoliul mare şi privea oraşul în timp ce mânca. Realiză că nicio cale de acces către clericii seniori şi consilieri nu va fi uşoară. Pe de altă parte, Pelerinajul reprezenta o ocazie unică. Dacă aveau să zboare în interiorul Golului, vor avea nevoie de nave. Asta îi oferea o acoperire destul de bună. Mai rămânea problema pe cine să pună la încercare şi să-l cultive.

U-amprenta îi furniză o listă extinsă de clerici seniori, inclusiv bârfele despre cine era de partea lui Ethan şi cine urma ca, după alegeri, să frece toaletele consiliului pentru următoarele câteva decenii.

Îi luă jumătate de noapte, dar numele era acolo. Era prezentat chiar şi în reţeaua de ştiri a oraşului, pentru că Ethan începuse reorganizarea ierarhiei Visului Viu astfel încât să se potrivească propriei politici. Nu era evident, dar avea potenţial: Corrie-Lyn.

Containerul curier ajunse la apartamentul lui Troblum cu o oră înainte de a se prezenta în faţa comisiei de revizie a Marinei. Se înfăşură într-o mantie şi se îndreptă către liftul de sticlă din hol în timp ce ţesătura de smarald i se ajusta pe trupul voluminos. Sistemele mecanice antice trosneau şi scârţâiau în timp ce ascensorul cobora lin. Nu erau în totalitate originale, desigur, pentru că întreaga clădire avea o vechime de o mie trei sute cincizeci de ani. În timpul acesta se efectuaseră o mulţime de lucrări de restaurare şi redecorare. Apoi, cu cinci sute de ani în urmă, fusese instalat un generator de câmp stabilizator care menţinea legăturile din interiorul tuturor cărămizilor antice, grinzilor şi foilor compozite ce alcătuiau corpul principal al construcţiei. În esenţă, cât timp exista electricitate în generator, entropia era ţinută la distanţă.

Troblum reuşise să obţină statutul de custode în urmă cu peste un secol, după o campanie oarecum obsesivă de douăzeci şi şapte de ani. Nimeni nu mai deţinea proprietăţi în Arevalo; era o lume Înaltă, parte a Confederaţiei Centrale – în trecut, atunci când fusese făcută clădirea, numiseră asta spaţiu în faza întâi. Pentru a-i convinge pe locatarii anteriori să plece, avusese nevoie de toată alocaţia sa de energie şi masă pe câţiva ani, dar şi de slabele sale aptitudini sociale. Folosise consilieri mediatori, avocaţi, experţi în restituirea istorică şi trebuise chiar