să lanseze un apel împotriva consiliului Oraşului Daroca, administratorul generatorului stabilizator. În timpul campaniei, obţinuse un aliat neaşteptat care făcuse probabil ca întreaga situaţie să se încline în favoarea sa. Mijloacele folosite nu erau importante, dar avea acum dreptul necontestat de a ocupa întreaga clădire. Nimeni altcineva nu mai locuia în ea şi foarte puţini fuseseră invitaţi înăuntru.

Liftul se opri în holul de la intrare. Troblum străbătu recepţia pustie, îndreptându-se către uşa înaltă cu vitralii. Afară, containerul curier plutea la un metru şi jumătate de trotuar, o cutie de metal cenuşie cu certificate de transport de culoare roz strălucitor la un capăt şi protejată împotriva scanărilor de câmp. U-amprenta îi confirmă conţinutul şi o direcţionă către hol, unde ateriză pe rotile. Partea de jos se deschise şi eliberă pachetul, un cilindru gros argintiu, lung de jumătate de metru. Troblum ţinu uşa deschisă până când containerul plecă, apoi o închise. Sistemul de ecranare a vieţii private se reinstală în jurul intrării, iar el păşi din nou în lift. Căruciorul îl urmă cu supunere.

Pentru că, iniţial, clădirea fusese o fabrică, toate cele cinci etaje erau foarte înalte. Apoi, pentru că aşa mergeau lucrurile în perioada de început a Confederaţiei, oraşul se extinsese şi prosperase, împingând zona industrială în afara vechiului centru. Fabrica fusese transformată într-un bloc cu apartamente de primă clasă. Unul din cele două penthouse de la mansardă, care ocupau tot etajul cinci, fusese cumpărat de Dinastia Halgarth ca parte a masivului lor portofoliu de proprietăţi din Arevalo. Celelalte apartamente fuseseră toate restaurate în funcţie de o aproximare rezonabilă a aspectului şi decorului interior în 2380, dar Troblum îşi concentrase formidabila sa energie pe Halgarth, cel în care locuia acum.

Pentru a-l aduce cât mai aproape posibil de perfecţiune, extrăsese planuri de design arhitectural şi de interior din uriaşa arhivă a oraşului. Acestea fuseseră completate cu unele înregistrări video la fel de vechi de la programul de ştiri Michelangelo din epoca respectivă. Dar principala sa sursă de detalii fuseseră scanările criminalistice de la Direcţia de Infracţiuni Deosebit de Grave pe care le obţinuse direct de la ANA. După punerea cap la cap a datelor, petrecuse cinci ani refăcând cu migală extravagantul decor vintage, rezultatul final fiind un apartament de trei camere cu o baie şi un salon mare şi deschis, separat de zona bucătăriei de un bar pentru micul dejun cu partea de sus acoperită cu marmură. Un perete de sticlă avea de partea cealaltă un balcon cu o vedere minunată către râul Caspe.

Când ofiţerul de la consiliul Oraşului însărcinat cu conservarea istorică a făcut revizia finală a proiectului a fost încântată de rezultat, dar motivul dedicaţiei lui Troblum i-a scăpat cu desăvârşire. Nici nu se aşteptase la altceva din partea ei. Domeniul ei de expertiză îl constituia clădirea în sine. Ce se întâmplase în interior în perioada Războiului Starflyer intra în domeniul lui de expertiză. N-ar fi folosit chiar cuvântul obsesie, dar întregul episod devenise mult mai mult decât un simplu hobby pentru el. Era hotărât ca într-o zi să publice istoria completă a conflictului.

Uşa apartamentului se deschise pentru el. Proiecţiile solido ale celor trei fete erau aşezate pe canapeaua de piele albastră de lângă zidul de sticlă. Catriona Saleeb era îmbrăcată într-o robă roşu cu auriu, cordonul legat lejer lăsându-i la vedere lenjeria de mătase. Îşi scutură capul, iar părul negru ondulat îi căzu dezordonat pe umeri. Era cea mai mică dintre cele trei: programul de animaţie solido îi menţinea imaginea unei tinere de douăzeci şi unu de ani plină de viaţă, dornică şi fără griji. Sprijinită de ea, sorbind ceai dintr-o ceaşcă mare, era Trisha Marina Halgarth. Faţa întunecată în formă de inimă avea tatuate aripi de fluturi de culoare verde-închis la colţul fiecăruia dintre ochii căprui, tehnologia străveche ondulându-se încet la fiecare mişcare facială. Ultima, aşezată la distanţă de cele două, era Isabella Halgarth, o blondă înaltă, cu părul drept şi lung adunat într-o coadă. Puloverul alb pufos pe care îl purta era mult mai incitant decât ar fi trebuit să fie de fapt, oprindu-se deasupra buricului, în timp ce blugii erau ceva mai mult decât un strat exterior de piele albastră întinsă pe picioarele ei lungi, atletice. Faţa cu pomeţi înalţi îi dădea un aer aristocratic dublat de o atitudine distantă şi rece. În timp ce cele două prietene ale sale îl salutau cu entuziasm pe Troblum, ea se mulţumi doar să încline din cap.

Cu un oftat plin de regret, Troblum îi ceru u-amprentei să le izoleze pe fete. Îi fuseseră partenere de viaţă timp de cincizeci de ani şi se bucurase de compania lor mult mai mult decât de a oricărei persoane reale. Iar ele îl ajutaseră să se ancoreze în epoca pe care o îndrăgea atât. Din păcate, nu-şi putea permite niciun fel de distrageri acum, oricât de încântătoare. Îi luase decenii să rafineze programele de animaţie şi să înzestreze fiecare solido cu o personalitate de tip I-conştient validă. Cele trei împărţiseră apartamentul în timpul Războiului Starflyer, implicându-se într-o celulă de dezinformare pe lângă Starflyer. Isabella fusese unul dintre agenţii străini cei mai eficienţi care operau în interiorul Confederaţiei, seducându-i pe politicienii şi oficialii de rang înalt şi manipulându-i în mod subtil. Pentru un timp, după conflict, „a fi isabelat“ era o sintagmă care în întreaga Confederaţie însemna „a fi manipulat“. Apoi însă notorietatea ei a pălit. Chiar şi printre cei care trăiau în mod obişnuit peste cinci sute de ani evenimentele îşi pierduseră forţa şi relevanţa. În prezent, Războiul Starflyer era doar unul dintre acele incidente formatoare de la începutul Confederaţiei, la fel ca Ozzie şi Nigel, Stupul, circumnavigarea efectuată de Endeavour şi descoperirea nanotehnologiei Planters. Când era mai tânăr, nici pe Troblum nu-l interesase. Apoi, din pură întâmplare, aflase că era descendentul unui oarecare Mark Vernon care, aparent, jucase un rol vital în război. Începuse a face cercetări cu privire la strămoşul său, nedorind nimic mai mult decât câteva detalii, pentru a cunoaşte o mică parte din trecutul familiei. Asta se