Fetele se depărtară de Troblum şi de căruciorul care îl urmase înăuntru, sporovăind vioaie între ele. El se uită în jos la cilindrul care devenise transparent. Conţinea o bară de metal de o sută cincisprezece centimetri lungime. La una dintre extremităţi se afla un nod din material plastic din care capetele roase de cablu de fibră optică ieşeau ca o coadă încâlcită. Suprafaţa era pătată şi crăpată şi îndoită la mijloc de parcă fusese lovită cu ceva. Troblum desfăcu capătul cilindrului, ignorând şuieratul scos de gazul de argon protector. Nu putea face nimic pentru a-şi stăpâni tremurul mâinilor în timp ce scotea bara din cilindru. Nici muşchii gâtului nu şi-i putea împiedica să se încordeze. Iar acum ţinea bara în mâini, simţindu-i textura suprafeţei uzate în contact cu propria piele. Îi zâmbi aşa cum un Natural şi-ar privi copilul nou-născut. Senzorii subcutanaţi care îi îmbunătăţeau degetele se combinară cu funcţia sa Înaltă de scanare de câmp pentru a executa o analiză detaliată. Bara era un aliaj de aluminiu şi titan întărit cu un lanţ specific de hidrocarburi şi era veche de două mii patru sute de ani. Ţinea în propriile mâini o bucată din nava Starflyer Marie Celeste.

După un lung moment, puse bara la loc în cilindru şi trecu la epurarea atmosferei, sigilând-o din nou în argon. Nu o va mai atinge fizic niciodată, era prea preţioasă. O va duce în celălalt apartament unde se afla colecţia sa de suvenire. Un mic generator de câmp specializat ca stabilizator îi va menţine structura moleculară de-a lungul secolelor. Aşa cum se cuvenea.

Troblum recunoscu autenticitatea barei de metal şi autoriză contul său bancar cvasilegal de pe Wessex să achite ultima tranşă furnizorului de pe piaţa neagră de pe FarAway care îi procurase obiectul. Nu era ilegal ca un Înalt să aibă fonduri lichide, dar cultura Înaltă se baza pe canoane care cereau fiecărui individ să fie suficient de matur şi de inteligent pentru a-şi asuma responsabilitatea propriei persoane şi pentru a acţiona conform parametrilor normelor sociale convenite. Eu guvernez, iată nucleul politic fundamental al culturii. Cu toate acestea, exista multă flexibilitate în cadrul respectivelor limite. Metode tăcute de convertire a alocaţiei de energie şi masă (AEM) a unui cetăţean Înalt, aşa-numitul Dolar Central, în sume lichide efectiv acceptabile în Lumile Externe erau bine stabilite pentru cei care considerau că au nevoie de o astfel de opţiune. Alocaţiile nu erau considerate bani în sensul tradiţional, ci un simplu mod de a reglementa activitatea cetăţenilor Înalţi, pentru a preveni plasarea de către un individ a unor cereri excesive sau nerezonabile asupra resurselor comune, indiferent de natura lor.

În timp ce căruciorul ieşea din apartament, Troblum se grăbi spre dormitor. Abia mai avea timp să facă un duş şi să îmbrace un costum-togă înainte să plece. Liftul de sticlă îl duse până în garajul de la subsol unde era parcată capsula sa regrav. Era un model vechi de două secole, o versiune uzată de culoare crom-violet mai lungă decât cele moderne, cu vârful din faţă al caroseriei asemănător cu un nas-con al unui aparat de zbor dintr-una din Lumile Externe. Intră în cabină, ocupând jumătate din bancheta din faţă care era concepută pentru trei persoane. Capsula alunecă afară din garaj şi se înclină în sus, alăturându-se traficului de deasupra. Compensatorul de îmbătrânire intern făcea faţă cu greu unui unghi atât de ascuţit, şi Troblum fu împins înapoi în perne în timp ce urcau.

Centrul oraşului Daroca era un amestec plăcut de structuri moderne, cu geometrii fine cu forme ascuţite, clădiri frumoase sau importante din punct de vedere istoric, precum cea a lui Troblum, şi un amplu şi original mozaic de parcuri aşternut de consiliul fondator. Fluxurile de trafic de zbor urmau în mare tiparul vechilor artere. Capsula lui Troblum zbură spre nord în lumina de bronz a planetei, îndreptându-se spre noile cartiere în care clădirile erau construite la distanţă una de alta, majoritatea fiind case individuale.

Strălucitoarea stea Air licărea mică pe cerul de vest, astfel încât abia o putea zări. Acesta era proiectul care îl atrăsese pe Arevalo. Încercarea de a construi un habitat artificial de mărimea unei planete gazoase gigantice. După două secole de eforturi, conducătorii proiectului construiseră aproape optzeci la sută din matricea geodezică sferică ce urma să acţioneze deopotrivă drept conductor şi generator al unui câmp de forţă de încapsulare unic. Odată alimentată (sifonând energie direct din stea, printr-o gaură de vierme de lăţime zero), interiorul ar fi fost umplut cu o atmosferă standard de oxigen-azot recoltată de la sateliţii şi gigantele gazoase din afara sistemului. După aceea, diverse componente biologice de origine animală şi vegetală urmau să fie introduse şi lăsate libere în interior pentru a stabili un ciclu de viaţă al biosferei. Rezultatul final, un mediu cu gravitaţie zero şi un diametru mai mare decât al planetei Saturn, avea să dea oamenilor libertatea deplină să zboare, adăugând o extraordinară nouă dimensiune întregii experienţe umane.

Criticii, mulţi la număr, pretindeau că era vorba despre o copie nereuşită şi inutilă a Silfen Motherholme, descoperită de Ozzie, o întreagă stea îmbrăcată într-o atmosferă respirabilă. Susţinătorii spuneau că aceasta era doar piatra de temelie, un testament important şi însufleţitor care ar extinde capacitatea şi perspectiva culturii lor. Argumentul îi ajutase până la urmă la organizarea în Lumile Centrale a unui referendum pentru a obţine alocaţiile de care aveau nevoie pentru a finaliza proiectul.

Troblum, care era în primul rând fizician, fusese atras spre Air tocmai de această argumentaţie. Petrecuse şaptezeci de ani fructuoşi muncind pentru a traduce conceptele teoretice în realitate fizică, ajutând la construirea generatoarelor de câmp de forţă care acopereau matricea geodezică. Acesta fusese momentul în care începuse să-l preocupe Războiul Starflyer, atrăgând atenţia unor persoane care conduceau un proiect de construcţie mult mai interesant şi care îi făcuseră o ofertă