Capsula coborî în complexul birourilor Marinei Confederaţiei. Acesta era format din câmpul unui port spaţial mărginit de două rânduri de hangare mari şi docuri de întreţinere. Era în primul rând o bază pentru divizia de explorare a Marinei. Aparatele staţionate la sol erau fie nave de cercetare cu rază lungă, fie nave de pasageri mai apropiate de standard, în timp ce cele trei turnuri negre mate care se profilau de-a lungul laturii de nord găzduiau laboratoarele de astrofizică şi centrul de instruire a echipajului ştiinţific. Capsula lui Troblum pluti în derivă printre arcele largi pe care se ridica turnul principal şi ateriză direct sub acesta. O luă pe jos spre baza celei mai apropiate coloane a arcului, toga înfăşurată în jurul trupului încadrându-l într-o stridentă aură ultravioletă. Nu era multă lume în jur, doar câţiva ofiţeri care se îndreptau către capsulele lor. Apariţia lui atrase însă privirile, pentru că era cât se poate de neobişnuit ca un Înalt să fie atât de voluminos. De regulă, biononicele menţineau corpul omului sănătos şi în formă, asta fiind funcţia lor primară. Existau câteva cazuri în care o combinaţie biochimică uşor neobişnuită ridica biononicelor dificultăţi de operare, dar în mod normal ele erau remediate printr-o mică modificare a cromozomilor. Troblum refuzase să ia în considerare acest lucru. Era aşa cum era şi nu simţea nevoia să se scuze pentru asta în faţa nimănui şi în niciun fel.

Chiar şi mica distanţă de la capsulă până la coloană îi acceleră bătăile inimii. Transpira deja atunci când intră în vestibulul pustiu de la baza coloanei. Senzorii de adâncime îl scanară, iar el puse mâna pe un glob de testare, permiţând sistemului de securitate să-i confirme ADN-ul. Unul dintre lifturi se deschise, luându-i apoi enervant de mult timp să coboare.

Sala de conferinţe puternic ecranată, rezervată pentru prezentarea lui, nu avea nimic remarcabil. O cameră ovală cu o masă de lemn ovală în centru. Zece scaune de culoare alb-sidefiu, cu spătar înalt, erau aranjate în jurul ei. Troblum îl luă pe cel opus uşii şi începu să verifice reţeaua internă a Marinei, ca să fie sigur că toate fişierele de care avea nevoie erau încărcate corespunzător.

Patru ofiţeri de marină intrară în încăpere, trei dintre ei cu costume-togă identice al căror efect de suprafaţă de abanos se ondula în forme estompate. Rangul superior le era semnalat doar prin nişte mici puncte roşii ce le străluceau pe umeri. Îi recunoscu pe toţi fără să fie nevoie să le consulte u-amprentele. Mykala, căpitan de rangul trei şi director al biroului unităţii de supraluminice locale, Eoin, un alt căpitan, specializat în activităţi extraterestre, şi Yehudi, comandantul biroului Arevalo. Împreună cu ei se afla şi Primul Amiral Kazimir Burnelli. Troblum nu se aşteptase la asta. Şocul de a-l vedea pe comandantul Marinei Confederaţiei în persoană îl făcu să se ridice repede în picioare.

Nu doar poziţia lui îl fascina: amiralul era fiul a două figuri foarte importante ale Războiului Starflyer şi era renumit pentru vârsta lui – avea o mie două sute şase ani, cu peste şapte sau opt secole în plus faţă de vârsta la care majoritatea indivizilor Înalţi se descărcau în ANA.

Amiralul purta o uniformă neagră, croită elegant dintr-un material de modă veche. I se potrivea perfect, subliniindu-i umerii largi şi trunchiul subţire, clasica figură de autoritate. Era înalt, cu pielea măslinie şi o faţă frumoasă. Troblum recunoscu câteva dintre trăsăturile tatălui, maxilarul pătrat şi părul negru-cărbune, dar ceva din caracteristicile fine ale mamei erau şi ele acolo, nasul aproape delicat şi ochii palizi, prietenoşi.

– Domnule amiral! exclamă Troblum.

– Mă bucur să vă cunosc! îi întinse mâna Kazimir Burnelli.

Lui Troblum îi luă un moment ca să-şi dea seama ce trebuia să facă şi să întindă şi el mâna strângând-o pe a amiralului, dintr-odată foarte mulţumit că toga lui era dotată cu o reţea de răcire şi că nu mai transpira. Fişierul cu formalităţi sociale pe care u-amprenta i-l împinsese în exovedere fu retras brusc.

– Voi reprezenta ANA: Guvernarea la această prezentare, spuse Kazimir.

Troblum ghicise şi el asta. Kazimir Burnelli era o verigă umană esenţială în lanţul dintre ANA: Guvernase şi navele flotei de descurajare a Marinei, o poziţie de încredere şi responsabilitate pe care o deţinea de peste opt sute de ani. Ceva din ţinuta lui sugera toate secolele pe care le trăise, o aură de oboseală pe care cei aflaţi în prezenţa lui nu puteau să n-o simtă. Erau atât de multe lucruri pe care Troblum şi-ar fi dorit cu disperare să-l întrebe, începând cu: Aţi rămas în corpul dumneavoastră atât de mult timp pentru că viaţa tatălui dumneavoastră a fost atât de scurtă? Şi, eventual: Îmi puteţi da acces la bunicul dumneavoastră? Dar, în loc de asta, spuse cu modestie:

– Mulţumesc că aţi venit, domnule amiral.

Încă un scut protector se ridică în jurul camerei şi reţeaua confirmă că aveau asigurată securitatea de gradul întâi.

– Aşadar, ce aveţi pentru noi? întrebă Kazimir Burnelli.

– O teorie cu privire la generatoarele perechii Dyson, răspunse Troblum.

Activă nodul web al camerei astfel încât ceilalţi să poată împărtăşi datele şi proiecţiile din fişierul lui şi începu să explice.

Perechea Dyson era formată din două stele aflate la o distanţă de trei ani-lumină, închise în câmpuri de forţă gigantice. Barierele fuseseră instalate în AD 1200 de Anomini pentru un motiv cât se poate de bun. Extratereştrii Prime, care migraseră deja dinspre planeta-mamă din jurul Alpha spre Beta erau în mod patologic ostili faţă de orice formă de viaţă biologică, cu excepţia lor. Starflyer, unul dintre aceştia, scăpase din închisoare şi manipulase Confederaţia, făcând-o să deschidă câmpul de forţă din jurul Dyson Alpha, fapt ce dusese la izbucnirea unui război care ucisese peste cincizeci de milioane de