oameni. În cele din urmă, câmpul de forţă fusese reactivat de Ozzie şi Mark Vernon, punând capăt conflictului, dar sfârşitul fusese şocant de aproape. De atunci, Marina veghease stelele fără întrerupere.

Câteva secole mai târziu, când Raielii invitaseră Confederaţia să se alăture proiectului de monitorizare a Golului pe Staţia Centurion, oamenii de ştiinţă umani fuseseră surprinşi de similitudinea dintre sistemele de apărare de dimensiunile unor planete desfăşurate printre stelele Zidului şi generatoarele care produceau câmpurile de forţă din jurul perechii Dyson.

Până în prezent, spuse Troblum, toată lumea presupusese că Anominii aveau o bază tehnologică asemănătoare cu cea a Raielilor. Dar el nu era de acord. Analiza sa asupra generatoarelor perechii Dyson arătase că acestea erau de concepţie aproape identică cu aparatele sistemului de apărare (DF) al staţiei Centurion.

– Ceea ce dovedeşte că presupunerea este exactă, spuse Yehudi.

– Dimpotrivă, răspunse prompt Troblum.

Lumea Anomine fusese vizitată de mai multe ori de către divizia de explorare a Marinei. Specia lor divizându-se în urmă cu două milenii. Grupul cel mai avansat din punct de vedere tehnologic se elevase la starea de conştiinţă postfizică, în timp ce restul retroevoluase către o cultură pastorală simplă. Deşi dezvoltaseră găuri de vierme şi trimiseseră nave de explorare în întreaga galaxie, nu se stabiliseră decât în aproximativ o duzină de sisteme stelare din care niciunul nu avea servicii de astroinginerie demne de luat în considerare. Societăţile pastorale rămase nu aveau cunoştinţă de generatoarele perechii Dyson, iar postfizicii renunţaseră de mult la orice contact cu verii lor îndepărtaţi. Căutările extinse efectuate în mod succesiv în sector de navele Marinei nu reuşiseră să localizeze structura de asamblare a generatoarelor perechii Dyson. Până acum, astroarheologii presupuseseră că aparatura abandonată se descompusese în vid ori pur şi simplu se pierduse.

Având în vedere scara colosală implicată, spuse Troblum, niciuna dintre presupuneri nu este cu adevărat credibilă. În primul rând, oricât erau de sofisticaţi, Anominilor le-ar fi luat cel puţin un secol să construiască de la zero un astfel de generator, lăsând la o parte faptul ca erau, de fapt, două – uitaţi-vă cât le-a luat oamenilor Înalţi să construiască Air, şi asta având la dispoziţie o cantitate practic nelimitată de alocaţii. În al doilea rând, generatoarele trebuiau construite rapid. Cei din specia Prime stabiliţi pe Dyson Alpha făceau deja nave subluminice, de aceea îi închiseseră în zonă Anominii. Dacă ar fi existat un decalaj de un secol în care Anominii ar fi lucrat la construirea generatoarelor, specia Prime s-ar fi extins către toate stelele aflate pe o rază de cincizeci de ani-lumină, înainte ca generatoarele să fie gata.

– Concluzia evidentă, spuseTroblum, este că Anominii şi-au însuşit pur şi simplu sistemele Raiel existente în Zid. Nu le trebuia decât un generator de gaură de vierme suficient de puternic pentru a le transporta către perechea Dyson şi ştim că posedau deja tehnologia de bază necesară.

– Îmi doresc ca Marina să înceapă o căutare sistematică în spaţiul interstelar din jurul perechii Dyson. Teoretic, este posibil ca dispozitivul sau dispozitivele găurii de vierme Anomine să fie încă acolo, mai ales dacă a fost vorba despre un dispozitiv de tip one shot. Troblum se uită cu speranţă la amiral.

Kazimir Burnelli aşteptă până când se închise şi ultimul dintre fişierele lui Troblum.

– Cei din specia Prime au construit cea mai mare gaură de vierme cunoscută vreodată pentru a invada Confederaţia care se afla la cinci sute de ani-lumină, spuse el.

– Se numea Poarta Iadului, adăugă Troblum.

– Cunoaşteţi istoria. Bun. Atunci trebuie să ştiţi şi că avea doar câţiva kilometri în diametru. Abia dacă suficient pentru a transporta generatoarele de barieră.

– Da, dar eu vorbesc despre un sistem complet nou de manifestare a tehnologiei de generare a unei găuri de vierme. O gaură de vierme nu are nevoie de un generator corespunzător de mare: pur şi simplu proiectezi efectul asupra materiei exotice la dimensiunea necesară.

– N-am auzit niciodată de aşa ceva.

– Poate fi realizat cu uşurinţă în termenii în care înţelegem noi teoria găurii de vierme, domnule amiral.

– Uşor? Kazimir Burnelli se întoarse către Mykala. Căpitane?

– Cred că ar putea fi posibil, spuse acesta. Ar trebui să reexaminez teoria materiei exotice înainte de a mă putea pronunţa într-un fel sau altul.

– Lucrez deja la o metodă, exclamă Troblum.

– Şi aţi obţinut vreun succes? întrebă Mykala.

Lui Troblumo i se părea că era batjocoritoare, dar îi lipsea abilitatea de a-i interpreta tonul.

– Da, fac progrese. Cu siguranţă nu există nicio limită teoretică pentru diametru. Totul depinde de cantitatea de energie disponibilă.

– Pentru a expedia un generator de barieră Dyson dincolo de jumătatea galaxiei ai nevoie de o novă, replică Mykala.

Acum Troblum era sigur că îşi bătea joc de el.

– Nu este nevoie de atât de multă energie, spuse el. În orice caz, chiar dacă ar fi construit generatoarele pe sau în apropierea stelei de origine, tot ar fi avut nevoie de un sistem de transport, nu-i aşa? În cazul în care le-au construit in situ, ceea ce este îndoielnic, atunci unde se află acest loc? Am fi găsit până acum ceva atât de mare. Generatoarele au fost mutate din locul în care le-au instalat iniţial Raielii.

– Cu excepţia cazului în care au fost produse de postfizicii lor, spuse ea. Nimeni nu ştie ce abilităţi au sau au avut.

– Îmi pare rău, dar trebuie să fiu de acord cu Troblum aici, interveni Eoin. Ştim că Anominii nu s-au ridicat la stadiul postfizic decât după ce barierele Dyson au fost instalate, cu aproximativ o sută cincizeci de ani mai târziu.

– Exact, spuse triumfător Troblum. Trebuie să fi folosit un nivel de tehnologie efectiv egal cu al nostru. Undeva, acolo, în spaţiul interstelar există un sistem de acţionare abandonat, capabil să deplaseze obiecte de dimensiunea unei planete. Trebuie să-l găsim, domnule Amiral. Am