– Suficient, interveni Kazimir Burnelli. Ne-aţi prezentat o ipoteză foarte convingătoare. Atât de convingătoare, încât am de gând să transmit imediat datele pentru a fi examinate de un comitet dintr-un departament superior. În cazul în care-mi vor da un verdict pozitiv, vom discuta împreună opţiunile de investigaţie ale Marinei. Şi credeţi-mă, în această zi şi pentru această perioadă, este calea cea mai rapidă.

– Dar puteţi ordona ca divizia de explorare să înceapă căutarea imediat, aveţi această autoritate.

– Da, o am, dar nu o voi exercita fără un motiv întemeiat. Ceea ce ne-aţi arătat este mai mult decât suficient pentru a începe o evaluare serioasă. Vom urma procedura obişnuită. Apoi, dacă aveţi dreptate…

– Am şi sunt al naibii de sigur! se răsti Troblum. Îşi dădea vag seama că se purta necorespunzător, dar ţinta lui era atât de aproape. Crezuse că prezenţa neaşteptată a amiralului însemna că ar putea începe imediat căutarea. Nu am suficiente alocaţii pentru a trimite atât de multe nave eu însumi, aşa că Marina trebuie să se implice.

– Niciodată un individ nu va putea să efectueze o astfel de căutare, răspunse Kazimir relaxat. Spaţiul din jurul perechii Dyson este în continuare restricţionat. Acesta este un proiect al Marinei.

– Da, domnule amiral, mormăi Troblum. Înţeleg. Ceea ce era adevărat. Dar asta nu-i alungă resentimentele faţă de birocraţia implicată.

– Am observat că nu aţi inclus rezultatele cu privire la ideea unităţii de tip one shot pentru crearea găurii de vierme, spuse Mykala. Este o lacună importantă a teoriei dumneavoastră.

– E într-un stadiu timpuriu, răspunse Troblum, ceea ce nu era chiar adevărat. Alesese să nu-şi prezinte proiectul tocmai pentru că se afla atât de aproape de succes. Avea de gând să-l folosească drept argument hotărâtor în cazul în care prezentarea nu ar fi mers bine. De fapt cam asta se întâmpla acum. Dar… Sper să vă ofer câteva rezultate pozitive în curând.

– Ceea ce va fi foarte interesant, spuse Kazimir, afişând în sfârşit un zâmbet care îl întinerea cu câteva secole. Vă mulţumim pentru prezentare. Vă apreciez sincer efortul depus.

– Cu asta mă ocup, spuse Troblum ursuz.

Rămase tăcut în timp ce ecranarea era oprită, iar ceilalţi părăseau camera.

Mama ta a luat toate deciziile fără nicio comisie care s-o ţină de mână, cât despre ceea ce-ar spune bunicul tău despre obţinerea unui consens… ar fi vrut el să strige după amiral. Lăsă, în schimb, să-i scape un oftat în timp ce-şi resigila fişierele în spaţiul de stocare. Să întâlneşti un idol era întotdeauna un risc, atât de puţini dintre ei se ridicau cu adevărat la înălţimea legendei lor.

Curierul fu trezit de fiica lui cea mai mică tocmai când afară lumina rece a zorilor începea să crească. Micuţa Rosa hotărâse încă o dată că cinci ore de somn erau suficiente pentru ea, iar acum, aşezată în pătuţ, cerea atenţie jelind. Şi lapte. Alături de el, Lizzie abia începea să se desprindă dintr-un somn profund. Înainte ca ea să se trezească, sări din pat şi se grăbi de-a lungul culoarului către camera copilului. Dacă nu se mişca suficient de rapid, Tilly şi Elsie se vor trezi şi ele, şi-atunci nimeni nu va mai avea linişte.

Doica-botul plutii după el prin uşa camerei copilului. Era un ovoid simplu, doar puţin peste un metru înălţime. Doica-botul extrase de sub pielea gri neutru un bulb cu lapte pentru Rosa. Şi el, şi soţia sa, Lizzie, urau ideea de a lăsa o maşină, fie şi una atât de sofisticată ca un bot de casă, să aibă grijă de copil, aşa că se instală pe scaunul mare de lângă pătuţ, o luă pe Rosa în poală şi începu s-o hrănească. Rosa zâmbi adorabil spre bulb şi se cuibări mai adânc în braţele lui. Doica-botul scoase un furtun pe care îl ataşă la spotul-priză de pe costumul pentru somn şi sifonă reziduurile de noapte. Rosa îşi flutură mulţumită mânuţa către Doica-botul care aluneca afară din cameră.

– La vedele, gânguri ea dulce şi reîncepu să sugă.

– La revedere, o corectă Curierul.

La doar şaptesprezece luni, vocabularul Rosei abia începea să se dezvolte. Organitele biononice din celulele ei erau practic inactive, nefăcând altceva decât să se reproducă pentru a suplimenta noile celule, pe măsură ce creştea. Cercetări ample arătau că cel mai bine pentru un om născut Înalt era să urmeze programul natural iniţial de dezvoltare până spre pubertate. După aceea biononicul putea fi folosit conform destinaţiei. Una dintre funcţiile sale era să modifice organismul după cum dorea gazda. Nu era încă sigur că e o idee bună să laşi adolescenţilor putere nelimitată asupra fiziologiei. Treaba asta ducea în mod frecvent la autoprovocarea unor probleme grave. Îşi amintea mereu de momentul în care, având doar paisprezece ani, a făcut o pasiune teribilă pentru o fată de şaptesprezece ani. A încercat atunci să-şi îmbunătăţească organele genitale după care avusese nevoie de cinci şedinţe extrem de jenante la un medic de proceduri biononice pentru a scăpa de creşterile anormale şi dureroase.

Când Rosa termină de mâncat, coborî împreună cu ea la parter. El şi Lizzie trăiau într-o casă georgiană clasică în Londra, în cartierul Holland Park. Aceasta fusese restaurată cu trei sute de ani în urmă folosindu-se tehnici moderne pentru a păstra cât mai mult posibil din vechiul material, fără a fi nevoie să se recurgă la câmpuri de stabilizare. După ce s-au mutat, Lizzie a supravegheat amenajarea interiorului combinând cu gust diverse mobile şi sisteme utilitare ce datau de la mijlocul secolului XX până în secolul XXVII, când dispozitivele de replicare ale ANA înlocuiseră practic designul uman pe Pământ.

Două sub-subsoluri spaţioase fuseseră adăugate, oferindu-le o piscină interioară şi o saună, împreună cu rezervoare şi sisteme auxiliare care le furnizau dispozitivul culinar şi replicatorul de uz casnic.

O