atât mai mult dacă scrie science-fiction. Dacă ar avea un simţ al realităţii pronunţat, nici nu s-ar apuca să scrie, pentru că şansele să fie publicat vreodată sunt mai mici decât cele ale unui bulgăre de zăpadă în iad. În schimb, în domeniul fanteziei trebuie să fie un gigant, un artist, un adevărat om de artă; trebuie să se poată mişca în domeniul imposibilului, nonsensului, absurdului ca la el acasă, trebuie să-şi urmeze în mod consecvent căile cele mai ocolite, trebuie să ofere timp şi loc, să încalce toate regulile când este nevoie, nimic nu trebuie să i se pară imposibil. Se uită la Eisenhardt cu o privire insistentă. De aşa o persoană am nevoie aici. Deoarece profesorul Wilford-Smith a făcut alaltăieri o descoperire care mă face să-mi stea mintea-n loc cu cât mă gândesc mai mult la ea.

*

Yehoshuah era foarte exuberant în timpul călătoriei, cânta când se transmiteau melodii la radio, care pentru urechile lui Stephen păreau un amalgam grosolan între rock'n roll-ul american şi cântările orientale, şi tot spunea:

— La Ierusalim nu te poţi decât ruga. La Haifa nu poţi decât să munceşti din greu. Dar la Tel Aviv poţi trăi!

Bucuria lui plină de aşteptări era molipsitoare. Stephen se rezemă relaxat, lăsând impresiile să-l copleşească, atmosfera înserării asupra peisajului, oraşul în depărtare, care îi apărea ca o siluetă decupată pe fundalul soarelui ce apunea în mare. Împreună cu nenumărate alte maşini claxonau, croindu-şi drumul spre centru, gesticulau prin geamurile lăsate ale maşinii când nu puteau înainta, se strecurau prin ganguri transversale şi străzi înguste. Stephen voia să vadă totul, aproape că îşi sucea gâtul; vedea case maronii-murdare aşezate unele peste altele cu totul nechibzuit, cum se pot construi doar în ţările calde, cu acoperişuri plate sau în formă de terasă, pe care se umflau de vânt rufele atârnate pe frânghii sau simboluri ale vremurilor noi, colectori solari care, înclinaţi, se ofereau cerului asemenea unor şezlonguri negre puse greşit, iar peste ele o pădure sălbatică de antene TV absurde, ale căror receptoare se ridicau spre toate direcţiile cerului. Văzu garaje pe jumătate terminate, pline de materiale de construcţii sau închise cu fier vechi ruginit, în timp ce maşinile stăteau alături, pe pământul nisipos şi sărăcăcios al Ţării Nimănui, între marginea farâmicioasă a străzii, printre curmalii ciopârţiţi şi împrejmuirile din plasă de sârmă ale terenului următor. De când aterizase la Tel Aviv şi fusese dus de Yehoshuah la tabăra arheologică de săpături, Stephen nu mai fusese aici, iar atunci îl copleşiseră prea mult noile impresii ca să îi rămână întipărite în minte.

— Hai să ne plimbăm pe bulevardul Dizengoff, propuse Yehoshuah. Şi apoi să mergem spre vechiul port; am rezervat o masă într-un restaurant de vis cu profil pescăresc. Stephen, îţi place peştele?

— Eu mănânc de toate, spuse Stephen. Important este să fie gustos.

Găsiră un loc de parcare la marginea străzii şi porniră spre destinaţie. Cu fiecare pas păreau să pătrundă tot mai adânc într-un teritoriu oprit al voluptăţii, într-un câmp energetic vibrant al poftei nesăţioase de viaţă. Mirosea a iasomie sălbatică şi a bougainvillea{5}, care proliferau pe terenurile goale ce apăreau tot mereu între case ca dinţii rupţi într-un maxilar. Mirosea a gaze de eşapament şi a flori de portocali, puțea înţepător a benzină şi dinspre mare bătea o briză umedă şi sărată; suflul fierbinte al mării se ţâra paralizant şi înăbuşitor pe străzi şi promitea cămăşi transpirate şi insomnie.

Cu cât se apropiau de centru, cu atât mai sălbatic devenea amestecul diferitelor stiluri arhitectonice. Vile joase, care păreau aduse aici direct de la Viena sau Salzburg, erau puse în umbră de blocuri arogante, care la rândul lor erau încercuite de proprietăţi cu clădiri etajate, erodate de sarea mării. Palmieri sau eucalipţi cu miros intensiv mărgineau străzile - şi peste tot erau oameni.

Oameni unde vedeai cu ochii. Îmbrăcaţi elegant sau modern-neglijent, ei hoinăreau pe bulevarde, şedeau în cafenelele stradale şi în baruri, din care părea că există mii, sau, pur şi simplu cu berea la cutie în mână, stăteau pe capotele maşinilor parcate, vorbeau de-a valma, gesticulau, flirtau, citeau ziarul. Yehoshuah, Judith şi Stephen se lăsară duşi de mulţime, pe lângă vitrine luminate strălucitor, în care era expusă moda confecţiilor americane şi licăreau ecrane cu videoclipuri vibrante, în slalom în jurul meselor, pe care se juca table, iar Stephen trebui să zâmbească atunci când descoperi restaurantul aparţinând unui lanţ de fast-food numit MacDavid. Găsiră drumul care ducea spre ştrand, se plimbară de-a lungul ţărmului, ascultând staccato-ul croselor de lemn, mânuite într-un joc foarte popular cu mingea, vuietul valurilor şi anunţurile neinteligibile prin megafon ale salvamarilor care sunau destul de tulburător.

Într-o cârciumă de pe plajă băură un cappuccino şi mâncară pepene verde cu brânză de oaie sărată, iar Yehoshuah îi povesti lui Judith cum îl cunoscuse el pe Stephen.

— Mai întâi era doar un nume într-un mesaj dintr-un forum usenet. Nici măcar un nume - o adresă de e-mail. Ceva în sensul stephen-semn rotund caraghios-MRT-punct-Maine-punct-COM.

— Iar tu erai ymenez-semn rotund caraghios-Rockfell-punct-IL-punct-EDU, rânji Stephen.

Judith se încruntă.

— Ce este un forum usenet?

— Ah, bună! Bun venit în secolul al XX-lea, scumpă surioară! Ai auzit vreodată de internet? Deci - te legi de la calculatorul tău de acasă printr-un modem şi un contact telefonic cu o încurcătură de milioane de alte calculatoare. Undeva în această încurcătură - şi grozav este că nu trebuie să ştii unde; încurcătura ştie asta de la sine - există un fel de tăbliţă neagră, mii de fapt, fiecare pentru altă temă. Acolo se pot citi comunicările lăsate de alţii şi după necesitate se adaugă propriul punct de vedere. Şi pentru ca să sune mai bine, o astfel de tăbliţă se numeşte forum usenet. Al nostru se ocupa de arheologie. Trimisesem ceva despre munca noastră la Institutul Rockefeller, iar Stephen s-a prezentat şi a întrebat dacă este adevărat că se poate participa la săpături ca voluntar. Ce e, Stephen, deja îţi pare rău?

Lui Stephen i se păru că Judith urmărea cu deosebită atenţie reacţia lui la această întrebare. Oare avea aceasta o importanţă deosebită? Dar poate era doar o ipoteză iluzorie.

— De ce