{27} Citatul original (în persană) însoţit de traducere apare într-un eseu de J. S. Harriot „Observations on the Oriental origin of the Romnichal”, tipărit în Transactions of the Royal Asiatic Society, 1 (1830), pp. 518-558, remarcabil pentru vremea respectivă.

{28}  Expus în mod cuprinzător de M. J. Goeje în Memoire sur Ies migrations des Tsiganes à travers l'Asie, Leiden, 1903. O versiune anterioară a tezei lui Goeje, după care ţiganii pot fi identificaţi cu jat-ii, a fost încorporată în lucrarea lui D. MacRitchie, Accounts of the Gypsies of India, Londra, 1866, pp. 1-126, însoţită de un comentariu lung. Şi secţiunea referitoare la ţigani din lucrarea lui Sir Richard Burton, The Jew, Tlx Gypsy and El Islam, Londra, 1898, se ocupă cu aceeaşi constatare, autorul emiţând pretenţia de întâietate asupra ei.

{29} Cf. A. Rao, „Note préliminaire sur les Jat d’Afghanistan”, aparut în Studia Iranica, 8 (1979), nr. 1, pp. 141-149.

{30} În legătură cu diferitele limbi ţigăneşti şi denumiri etnice din Orientul Mijlociu, a se consulta lucrarea lui D. Kennck, „Romanies in the Middle East”, Roma, 1 (1976), nr. 4; pp. 5-8; 2 (1977) nr. 4, pp. 30-36; nr. 2, pp. 23-39.

{31} Cel mai complex studiu este cel al lui R. A. Stewart Macalister, „The Language of the Nawar or Zutt, the Nomad Smiths of Palestine”, GLS Monograph nr. 3 (Londra, 1914); a apărut anterior în JGLS (2), 3 (1909-1910), pp. 120-126, 298-317; 5 (1911-1912), pp. 289-305.

{32} Cf. I. Hancock „On the migration and affiliation of the Domba: Iranian words in Rom, Lom and Dom Gypsy”, apărut în International Romani Union Occasional Papers, seria F, nr. 8 (1993).

{33} Există alte fapte lingvistice greu de reconciliat cu concepţia lui Sampson despre o grupare unitara a ţiganilor phen, a căror sciziune s-a petrecut numai după pătrunderea lor în Armenia: cf. J. Bloch, recenzie la „The Dialect of the Gypsies of Wales”, JGLS (3), 5 (1926), pp. 134-141; îndeosebi pp. 136-138; R, L. Turner „The position of Romani in Indo-Aryan”, JGLS (3), 5 (1926), pp. 145-189, îndeosebi pp. 177-178, şi „Transference of aspiration in European Gypsy”, apărut în Bulletin of the School of Oriental and African Studies, 22 (1959), pp. 491-498, îndeosebi p. 491; Hancock „On the migration and affiliation of the Domba”, p. 19.

{34} Cf. P. K. Misra şi K. C. Malhotra (editori), Nomads în India, Calcutta, 1982, şi J. C. Berland, „Pāry[ā]tān: „native” models of peripatetic strategies în Pakistan”, Nomadic Peoples (1986), nr. 21/22, pp. 189-205.

{35} Analiza acestei faze bizantine din istoria ţiganilor este mult uşurată de lucrarea lui G. C. Soulis, „The Gypsies in the Byzantine Empire and the Balkans in the late Middle Ages”, apărută în Dumbarton Oaks Papers, nr. 15 (1961), pp. 142-165.

{36} D. M. Lang (editor), Lives and Legends of the Georgian Saints: Selected and translated from the original texts, Londra, 1956, p. 154; versiunea latină din lucrarea lui P. Peeters, „Histoires monastiques géorgiennes”, apărută în Analecta Bollandiana, 36-37 (1917-1919), pp. 102-104.

{37} Citatele din acest paragraf provin din lucrarea lui Soulis, „The Gypsies in the Byzantine Empire”, pp. 146-147.

{38} Ibid., pp. 147-148.

{39} Citat integral, ibid. pp. 148-149.

{40} Citat din ibid., p. 152.

{41} Tradus din latină, citat din F. H. Groome, Gypsy Folk-Tales, Londra, 1988, p. XIX.

{42} J. le Saige, Voyage de J. Le Saige de Douai a Rome, Venise, Jerusalem et autres saints lieux, Douai. 1851, p. 74, citat de Soulis în „The Gypsies in the Byzantine Empire”, p. 156.

{43} Textul integral în latină se afla redat de Soulis, op. cit., pp. 164-165.

{44} Textul integral în latină, ibid., p. 164.

{45} Vezi E. O. Winstedt, „The Gypsies of Modon” şi „Wine of Romeney”, JGLS (2), 3 (1909-1910), pp. 57-69.

{46} Viaggio di Lionardo Niccolo Frescobaldi in Egitto e in Terra. Santa, editat de G. Manzi, Roma, 1818, pp. 72-73; „Pilgrimage of Lionardo di Niccolo Frescobaldi to the Holy Land”, tradus de T. Bellorini şi E. Hoade, în Publications of the Studium Biblicum Franciscanum, nr. 6 (1948), pp. 29-90.

{47} Trad. din germană, apud Winstedt, „The Gypsies of Modon”, p. 60.

{48} Împăraţii germani au purtat denumirea de împarat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, între anii 962–1806, de la Otto I cel Mare la Francise II, arhiduce al Austriei şi primul împărat ereditar