O altă temă obişnuită era nomadismul ebraic.

— Evreul e nomad, dar ca să fugă de ceva, nu ca să exploreze pământuri noi, amintea Drumont. Arianul călătoreşte, descoperă America şi ţinuturile necunoscute, semitul aşteaptă ca arienii să descopere noile pământuri şi apoi se duce să le exploateze. Şi luaţi seama la poveşti. Pe lângă faptul că evreii n-au avut niciodată destulă fantezie ca să conceapă o poveste frumoasă, fraţii lor semiţi, arabii, au povestit întâmplările din O mie şi una de nopţi, în care cineva descoperă un burduf plin cu aur, o peşteră cu diamante a tâlharilor, o sticlă având în ea un duh binevoitor — şi totul îi este dăruit de cer. În poveştile ariene, în schimb, să ne gândim la cucerirea Graalului, totul trebuie câştigat prin luptă şi sacrificiu.

— Cu toate acestea, zicea unul dintre prietenii lui Drumont, evreii au reuşit să supravieţuiască oricărei adversităţi...

— Sigur, aproape că spumega de resentiment Drumont, e cu neputinţă să-i distrugi. Oricare alt popor, când migrează într-un mediu diferit, nu rezistă schimbărilor de climă, noii hrane şi slăbeşte. Ei însă prin deplasare se întăresc, aşa cum se întâmplă cu insectele.

— Sunt ca ţiganii, care nu sunt niciodată bolnavi. Chiar dacă se hrănesc cu animale moarte. Poate că-i ajută canibalismul, şi pentru asta răpesc copiii...

— Dar nu e sigur că prin canibalism se lungeşte viaţa, uitaţi-vă la negrii din Africa: sunt canibali şi totuşi mor ca muştele în satele lor.

— Atunci cum se explică imunitatea evreului? Are o viaţă medie de cincizeci şi trei de ani, pe când creştinii o au de treizeci şi şapte. E un fenomen observat încă din Evul Mediu, par mai rezistenţi la epidemii decât creştinii. Se pare că ar exista la ei o ciumă permanentă care-i apără de ciuma obişnuită.

Simonini scotea în evidenţă faptul că aceste argumente fuseseră deja folosite de Gougenot, însă în cenaclul lui Drumont nu prea se sinchiseau de originalitatea ideilor, cât de veridicitatea lor.

— Bine, zicea Drumont, sunt mai rezistenţi decât noi la bolile fizice, dar mai expuşi bolilor mintale. Faptul că trăiesc mereu între tranzacţii, speculaţii şi comploturi le alterează sistemul nervos. În Italia există un alienat la trei sute patruzeci şi opt de evrei şi unul la şapte sute şaizeci şi opt de catolici. Charcot a făcut studii interesante pe evreii ruşi, despre care avem date deoarece sunt săraci, pe când în Franţa sunt bogaţi şi-şi ascund suferinţele în clinica doctorului Blanche la preţ mare. Ştiţi că Sarah Bernhardt ţine un sicriu alb în camera ei?

— Ei fată cu o viteză dublă comparativ cu noi. Acum în lume sunt mai mult de patru milioane.

— Se spunea şi în Ieşirea, fiii lui Israel s-au înmulţit ca grânele şi au sporit din belşug, şi au ajuns foarte puternici şi au umplut pământul.

— Şi-acum, uită-te la ei. Şi aici au fost, chiar şi atunci când nu bănuiam că ar fi. Cine era Marat? Adevăratul nume era Mara. Era o familie sefardă alungată din Spania, care, ca să-şi ascundă originea iudaică, devenise protestantă. Marat: mâncat de lepră, mort în murdărie, un bolnav mintal lovit de mania persecuţiei şi apoi de mania omuciderii, evreu tipic, ce se răzbună pe creştini trimiţându-i pe cea mai mare parte dintre ei la ghilotină. Priviţi-i portretul de la Muzeul Carnavalet, veţi vedea imediat halucinatul, nevropatul, ca şi Robespierre şi alţi iacobini, asimetria celor două jumătăţi ale feţei care-l trădează pe dezechilibrat.

— Revoluţia a fost făcută exclusiv de evrei, asta ştim. Dar Napoleon, cu ura lui antipapală şi alianţele lui masonice, era semit?

— Aşa s-ar părea, a spus-o şi Disraeli. Balearele şi Corsica au servit ca refugiu iudeilor alungaţi din Spania: devenind apoi mauri convertiţi, au luat numele stăpânilor la care au slujit, cum ar fi Orsini şi Bonaparte.

În orice gaşcă există gaffeur-ul, cel care pune întrebarea nepotrivită la momentul nepotrivit. Şi iată că se iveşte şi întrebarea insidioasa: — Bine, dar Iisus? Era evreu, şi totuşi moare tânăr, e indiferent faţă de bani, se gândeşte numai la împărăţia cerurilor...

Răspunsul venise de la Jacques de Biez: — Domnilor, aceea că Hristos era evreu e o legendă pusă în circulaţie chiar de evrei, cum erau Sfântul Pavel şi cei patru evanghelişti. În realitate, Iisus era de neam celtic, cum suntem noi, francezii, care am fost cuceriţi de latini mult mai târziu. Iar înainte să fie emasculaţi de latini, celţii erau un popor de cuceritori, aţi auzit vreodată vorbindu-se de Galateni, care ajunseseră până în Grecia? Galileea se numeşte aşa de la Galii care o colonizaseră. Pe de altă parte, mitul unei fecioare care ar fi născut un fiu este celtic şi druidic. Iisus, e de-ajuns să te uiţi la toate portretele pe care le avem, era blond cu ochii albaştri. Şi vorbea împotriva obiceiurilor, a superstiţiilor, a viciilor evreilor şi cu totul altfel decât se aşteptau evreii de la Mesia, spunea că împărăţia lui nu era din lumea aceasta. Iar dacă evreii erau monoteişti, Hristos lansează ideea Trinităţii, inspirându-se din politeismul celtic. De aceea l-au ucis. Evreu era Caiafa care l-a condamnat, evreu era Iuda care l-a trădat, evreu era Petru care l-a renegat...

În acelaşi an în care întemeiase La libre parole, Drumont avusese norocul sau intuiţia să abordeze scandalul din Panama.

— Simplu, îi explica lui Simonini înainte să-şi lanseze campania. Ferdinand de Lesseps, cel care a deschis Canalul de Suez, este însărcinat să deschidă istmul Panama. Trebuiau cheltuiţi şase sute de milioane de franci, iar Lesseps crease o societate anonimă. Lucrările încep în 1881 cu mii de dificultăţi, Lesseps îi cere ajutor lui Eiffel, evreul care a construit turnul ăla oribil, apoi continuă să adune fonduri şi să le folosească pentru a corupe atât presa, cât şi diferiţi miniştri. Astfel, acum patru ani, Compania Canalului a intrat în faliment şi optzeci şi cinci de mii