lucruri, aş fi trăit exact în acelaşi fel: aş fi ţinut-o pe Midori în braţe, pe acoperiş, în ploaie şi apoi, în patul ei, aş fi lăsat-o să-şi plimbe degetele pe penisul meu, până la punctul culminant. Nu aveam nici o îndoială în legătură cu asta. O iubeam pe Midori şi eram fericit că s-a întors la mine. Eram absolut convins că noi doi ne puteam înţelege de minune. După cum spusese şi ea, era o fată normală, vie, căreia îi curgea sânge în vene şi îşi lăsa trupul moale şi cald în braţele mele. Abia m-am abţinut să nu o dezbrac, cu mâinile mele, şi să mă scufund în căldura trupului ei, dar nu am fost capabil să o opresc o dată ce a început să-şi mişte, încet, degetele pe penisul meu. Voiam s-o facă, voia şi ea şi, în plus, ne iubeam. Cine ar fi putut-o opri? Da, o iubeam pe Midori şi probabil că ştiam de multă vreme, dar n-am vrut să recunosc.

  Problema mea era că, dată fiind starea sănătăţii ei, nu puteam să-i explic lui Naoko ce se întâmpla. Şi dacă ar fi fost sănătoasă, tot mi-ar fi fost greu, dar acum chiar nu-i puteam spune că m-am îndrăgostit de altă fată. În plus, o mai iubeam pe Naoko… aşa ciudată cum era dragostea noastră. Undeva, în sufletul meu, se afla un locşor dedicat numai şi numai ei.

  Ceea ce puteam face, însă, era să-i scriu lui Reiko şi să-i mărturisesc adevărul. Stăteam pe verandă, priveam ploaia şi grădina, noaptea, şi îmi formulam fraze în minte. M-am dus apoi la birou şi am scris scrisoarea. „Îmi displace teribil faptul că sunt nevoit să-ţi scriu o asemenea scrisoare” am început eu. I-am povestit pe scurt relaţia mea cu Midori şi i-am explicat ce se întâmplase în ziua respectivă.

  Am iubit-o întotdeauna pe Naoko şi încă o mai iubesc, dar între Midori şi mine există o încredere nestrămutată, o forţă irezistibilă care mă proiectează în viitor. Dragostea mea pentru Naoko este liniştită, blândă, transparentă, dar pentru Midori simt cu totul altceva. Dragostea mea pentru Midori e pe picioarele ei, trăieşte, respiră, pulsează, mă cutremură de-a dreptul. Nu ştiu ce să fac, sunt teribil de confuz. Nu încerc să mă scuz, dar cred că am trăit cât am putut de cinstit. Nu am minţit niciodată pe nimeni şi am avut mereu grijă să nu jignesc lumea, iar acum mă trezesc, azvârlit, în acest labirint fără ieşire. Cum e posibil aşa ceva? Nu-mi pot explica şi gata! Nu ştiu ce să fac. Reiko, eşti singura care-mi poate da un sfat.

  Am lipit timbre pe plic şi am expediat-o expres în aceeaşi seară.

  Răspunsul lui Reiko a sosit după cinci zile, pe data de 17 iunie.

  Mai întâi veştile bune.

  Se pare că Naoko îşi revine mai repede decât ne-am fi aşteptat. Am vorbit cu ea la telefon şi mi s-a părut foarte coerentă. S-ar putea să se reîntoarcă în curând la sanatoriu.

  Şi acum despre tine.

  Părerea mea este că prea despici firul în patru. A iubi e un lucru minunat şi dacă dragostea este sinceră, nu ştiu cum poţi să te consideri prins, din acest motiv, într-un labirint fără ieşire. Nimeni nu ar gândi astfel. Te rog să ai mai multă încredere în tine. Sfatul meu este foarte simplu. Mai întâi de toate, dacă această Midori te fascinează atât de mult, mi se pare normal să te fi îndrăgostit de ea. Lucrurile pot merge bine sau pot sfârşi prost, dar aşa e dragostea. Este absolut firesc să dai frâu liber sentimentelor o dată ce ele au pus stăpânire pe tine. Eu, cel puţin, aşa consider. Este şi aceasta o manifestare a sincerităţii.

  În al doilea rând, în ceea ce priveşte legăturile tale sexuale cu Midori, este problema ta şi numai a ta. Eu chiar nu ştiu ce să zic. Discută cu Midori şi ajungeţi singuri la o concluzie rezonabilă.

  În al treilea rând, te rog să nu-i povesteşti nimic din toate acestea lui Naoko. Dacă nu vei mai avea încotro şi chiar va trebui să îi spui, atunci o să ne sfătuim şi o să vedem cum e mai bine să procedăm. Deocamdată îţi cer să păstrezi tăcere desăvârşită. Ai încredere în sfaturile mele.

  În al patrulea rând, chiar dacă tu, care ai fost pentru Naoko un sprijin atât de puternic, nu mai nutreşti sentimente de dragoste pentru ea, o mai poţi încă ajuta în multe alte feluri. Te rog nu te mai frământa atât de mult. Noi toţi (vreau să zic că noi toţi înseamnă şi cei normali şi cei mai puţin normali) suntem nişte fiinţe imperfecte care trăim într-o lume imperfectă. Nu ne măsurăm acţiunile şi sentimentele cu rigla sau cu raportorul şi nici nu putem să trăim cu precizia unui cont bancar, nu? Ce zici? Dacă e să mă iau după ceea ce simt, aş putea spune, cred, că Midori este o fată minunată. Din scrisoarea ta reies clar motivele pentru care te-a fascinat. Şi înţeleg de ce ţii şi la Naoko în acelaşi timp. Nu cred că ai comis vreun păcat. Asemenea lucruri se întâmplă frecvent în lumea asta largă. Ştii ce imagine mi-a venit în minte acum? într-o zi senină, te plimbi cu barca pe un lac splendid şi îţi vine să exclami că cerul şi lacul sunt minunate. Te rog, nu te mai consuma fără rost. Totul se petrece aşa cum îţi este scris şi chiar dacă faci eforturi să nu superi pe nimeni, lumea tot se supără dacă a venit momentul să se supere. Aşa-i viaţa, ce să-i faci! Nu vreau să-ţi fac morală, dar chiar cred că a venit timpul să înveţi şi tu asemenea lucruri. Eu am impresia că uneori vrei să determini viaţa să intre într-un calapod de-al tău. Nu se poate! Dacă nu vrei să-ţi petreci zilele într-un spital de boli mintale, deschide-ţi puţin sufletul şi lasă viaţa să-şi urmeze cursul ei firesc. Eu sunt