class="CharOverride-6" lang="ro-RO" xml:lang="ro-RO">– Puțin peste două zile, dacă treci peste momentele ocazionale de semiluciditate, în care te trezeai doar cât să bei niște apă și să întrebi dacă a ajuns Henri.

Nancy remarcă o carte pe jos, lângă el, și o carafă cu apă.

– Ai făcut pe asistenta, Denden?

El își încrucișă gleznele.

– Când n-am bătut ca nebunul la splendidul meu radio nou-nouț. Londra a trimis deja două transporturi de provizii la noile locații de când te-ai întors, dragii de ei, pline cu tot soiul de bunătăți. Inclusiv niște creme antiseptice șmechere pe care eu și doctorul le-am frecat pe ce-a mai rămas din pielea ta. Cum se simte?

Ea se gândi.

– Ca apa rece într-o zi fierbinte. De când avem un doctor?

– Numele lui e Tanant. A venit să ni se alăture permanent.

Nancy dădu din cap. Tanant fusese unul dintre medicii prietenoși pe care Gaspard îl „răpise“ în Ziua Z ca să ajute cu răniții, un om sur, mai în vârstă, care se mișcase calm și rapid printre toate acele orori. Era foarte bine-venit.

Nancy întinse mâna și Denden o prinse de încheietură, în timp ce ea își aruncă picioarele peste marginea patului și se ridică în capul oaselor. Dureri răzlețe îi trecură prin mușchi și când își duse mâna la gât, descoperi un bandaj pe umăr.

– Și războiul?

– A, da! spuse Denden, întinzându-i un pahar și turnându-i un amestec de apă și vin în el. Vrei să auzi veștile bune sau pe alea proaste?

– Doar spune-mi.

Luă o gură.

– Prea bine. Germanii au fost puși pe fugă, Aliații au debarcat în sud. Întinse mâna și i-o puse pe genunchi. Marsilia a fost eliberată, dar înainte să întrebi, nu, nu avem vești despre cei pe care îi ținea Gestapoul acolo.

Ea mai luă o gură.

– Deci, Das Reich sunt disperați să ajungă în Germania înainte ca rusnacii să le cotropească tărâmul strămoșesc și să se răzbune pentru toate căcaturile pe care le-au făcut naziștii când au invadat. O să fie nasol.

Făcu o pauză, se frecă pe ceafă și se uită într-o parte.

– Denden...

– Păi, dacă vrei neapărat să știi, Londra ar vrea... insistă, de fapt, să împiedicăm un batalion SS să se întoarcă în Germania. Ei sugerează „o oprire totală“ în Cosne-d’Allier. Cred că avem vreo trei zile la dispoziție.

– Un batalion? Iisuse!

– A, da, și au și un tanc sau două Panzer cu ei.

– Bănuiesc că nu au explicat ce au vrut să spună cu „oprire totală“, nu-i așa?

Denden îi reumplu paharul.

– Citind printre rânduri, ceea ce e destul de greu în cod, și un semnal plin de interferențe, ei știu cât se poate de bine că nu putem să luăm prizonieri, deci se înțelege că trebuie să-i omorâm pe toți, chiar dacă se predau. Nu o să caute prea mult un mormânt comun. Sau cum vrem, putem să-i ținem până ajung americanii să se ocupe de curățenia oficială.

Nancy îi dădu paharul înapoi și încercă să se ridice. O nouă explozie de durere îi țâșni din sistemul nervos, dar nu căzu. Pentru prima dată observă hainele ei de lucru, pantalonii largi, tunica, atârnate de spătarul scaunului. Aduseseră și o femeie să se ocupe de curățenie, pe lângă doctor?

Făcând câțiva pași nesiguri, îi aruncă lui Denden o privire care spunea destul de clar „trebuie să mă îmbrac, mulțumesc frumos“, și-l întrebă:

– Și ce spun oamenii despre aceste sugestii incitante ale Londrei?

Denden își trase nasul.

– Singura persoană cu adevărat fericită e René, pentru că moare de nerăbdare să tragă cu bazooka într-un Panzer. Ceilalți... au motive să fie ceva mai ursuzi. Sfârșitul e aproape. Vor să meargă acasă. De ce ai risca să nu-ți mai vezi familia niciodată când nemții sunt oricum înfrânți? De fapt, cred că lui Tardivat nu-i mai pasă. Lui Fournier îi convine oricum. Știai că tatăl lui are un atelier auto în Clermont? Vrea să se întoarcă acolo. Și Gaspard aparent s-a săturat să primească ordine de la Londra acum că a fost reaprovizionat. A, da, s-a autopromovat. E general acum.

Nancy își trase tunica pe ea și găsi o pereche de șosete curate în buzunar.

– Colonele Wake! De ce îți pui bocancii?

– E timpul să strângem trupele. Dacă Gaspard și-a acordat o promovare, o să-mi acord și eu una, așa că de-acum sunt feldmareșal Wake, să știi.

Gaspard nu fu de acord cu noul ei titlu, dar Nancy nu îi dădu timp să se gândească la asta. În momentul în care ieși din casa de la fermă, îmbrăcată în uniforma ei curată ca Hristos înviat