Fournier se uită o clipă la ea, apoi traversă curtea să-i stea alături. Tardivat îl urmă și, când trecu prin fața ei, îi făcu cu ochiul. Gaspard nu se lăsă convins atât de ușor.

– Am terminat! Franța este liberă! urlă la ea când își anunță noul grad și le comunică noile ordine. Germanii pleacă! De ce să le stăm în cale? Asta a fost ideea!

Oamenii din spatele lui se foiau agitați. În ei se dădea o luptă între dorința de a merge în sfârșit acasă și cea de a se răzbuna, în special acum când aveau iar arme noi pe mână. Nancy bănuia că dorința de luptă era în continuare mai puternică.

– În condițiile lor? întrebă ea, drept spre Gaspard, dar atât de tare încât s-o audă toți ceilalți. Asta vrei tu? Ei vin aici, vă iau țara, vă omoară oamenii, iar voi stați și-i lăsați pe americani și pe britanici să scape de ei pentru voi? Îi lăsați să plece cu tancurile și trupele de parcă sunt la paradă? Le faceți cu mâna să se ducă să se lupte cu rușii, după câte au pătimit și ei? Ce fel de bărbați sunteți?

Nu se mai prefăcu că vorbește cu el și deschise larg brațele.

– Gaspard are dreptate, nu pot să vă oblig să rămâneți. Dar țineți minte: dacă plecați, Franța o să aibă pace o vreme, dar voi nu o să fiți niciodată împăcați cu voi înșivă. Puteți să mergeți acasă în siguranță, dar o să vă puteți uita în ochii soțiilor și ai fiicelor voastre știind că ați lăsat germanii să vă calce țara fără să-i loviți? Americanii și britanicii se luptă să vă elibereze țara. O să vă duceți să vă plângeți la mamele voastre că voiați să vă întoarceți acasă sau o să le faceți mândre de voi? Le faceți acest cadou femeilor din Franța care au suferit și s-au luptat alături de voi? Redați-le credința! Oferiți-le liberarea!

Toți începură să aclame.

Capitolul 61

În următoarele douăzeci și patru de ore Tardivat o duse cu mașina în taberele risipite și Nancy le ținu tuturor același discurs sau versiuni ale acestuia, de zeci de ori. Când se adunaseră cu toții la un château de pe dealul de lângă Cosne-d’Allier, își recăpătaseră forța inițială.

Denden le aduse ultimele informații de la Londra în timp ce își mâncau conservele în jurul focului în Sala Mare. Cu o zi înainte părăsiseră ferma și aleseseră ca sediu și punct de întâlnire château-ul, o minunată clădire din secolul XVII care încă mai era decorată cu tapiserii.

Germanii prădaseră deja locul, dar făcuseră o treabă cam de mântuială, dăduseră jos unele tablouri și rupseseră niște scaune. Masa din lemn masiv de stejar însă fusese prea greu de mutat.

Denden se opri la intrare, se uită la umbrele tremurătoare de pe tavanul înalt și la basoreliefurile elaborate sculptate în jurul șemineului.

– Tre’ să recunosc că e mai frumos aici decât în cocioaba aia a ta jegoasă de pe platou, Fournier.

Fournier zâmbi și dădu din cap.

– Ce ai pentru noi, Denden? întrebă Nancy în timp ce venea spre ea să-i dea hârtiile.

Se uită rapid peste ele, după care le așeză pe masă ca să vadă și ceilalți – Juan, Gaspard, Fournier și Tardivat.

Gaspard trase aer în piept.

– Mâine, deci.

Nancy dădu din cap.

– Comunicați-le băieților, domnilor. Și încercați să vă odihniți cu toții.

Denden o găsi în camera ei la trei dimineața, se uita pe geam peste dealurile dinspre Cosne-d’Allier.

– Dragă doamnă!

– Nu e un adăpost rău, nu? răspunse ea, întorcându-și privirea de la peisajul scăldat în lumina lunii. Dar nu pot să dorm. Patul e prea moale.

Denden se așeză pe el și săltă în sus și-n jos făcând arcurile să scârțâie.

– Vrei să bei ceva? Am auzit că germanii nu au reușit să intre în cramă și noi doi suntem destul de buni la încuietori. Sunt convins că proprietarul n-o să se supere.

– Nu în seara asta, Denden. Dar dacă vrei să cauți un tânăr fermecător să petreceți amândoi, eu nu te opresc.

El pufni, după care se trânti pe pat.

– Îmi distruge libidoul să știu că mâine avem o operațiune. Nu prea pot să mă bucur de tinerii curioși gândindu-mă că mâine ar putea fi împușcați. Își puse mâinile sub ceafă.

– O să funcționeze planul ăsta al tău?

Ea se sprijini de fereastră și își încrucișă brațele.

– Nu știu, Denden. Destul de riscant. Sper că nu ți-ai uitat rolul.

– Nu, draga mea, sunt pregătit să fiu extrem de viteaz. Apoi, dacă vreunul dintre