— Spuneţi-mi Stephen. Da, clar. Ce vreţi. În cel mai rău caz nu răspund.

— Ştiţi unde se află camera? Stephen se lăsă pe spetează.

— Mi-e teamă că ne aflăm deja în cel mai rău caz.

— Da, înţeleg. Scuzaţi-mă.

Eisenhardt îşi puse agenda în faţa sa pe masă şi urmări neîncetat conturul acesteia cu degetele. Din suportul de pix se vedea clipul metalic al unui pix.

— Kaun a găsit în laborator camera cu care aţi fotografiat descifrarea primei pagini a scrisorii. Din text se poate sesiza că nu a fost vorba de o intervenţie planificată - ceea ce a pus sub semnul întrebării toate ipotezele de până acum. Pentru că se pare că scrisoarea este distrusă definitiv, Kaun a pierdut aparent speranţa să găsească vreodată filmul video.

Stephen inspiră involuntar mai puternic.

— Şi de ce îmi povestiţi asta? întrebă el apoi.

— Pentru că, spuse Eisenhardt şi se aplecă înainte, pentru a putea vorbi mai încet, a apărut un reprezentant al Vaticanului, un bărbat pe nume Scarfaro. Am auzit întâmplător discuţia lor, Kaun însă nu ştie asta. El încearcă să vândă toate descoperirile de până acum Bisericii Catolice pentru suma de zece miliarde de dolari.

— Ah, făcu Stephen. Zece miliarde de dolari? Kaun era obişnuit să gândească la dimensiuni mari. Şi ce s-ar întâmpla dacă ascundeau camera şi veneau cu versiunea asta? O cifră plină de fantezie. Dar o să-i facă zile fripte dacă nu găsesc camera!

— Nu. Sentimentul meu este că el speculează faptul că Biserica nu are nici un interes să se găsească filmul video. El vrea ca ei să plătească pentru a muşamaliza totul.

— Credeţi cu adevărat că Bisericii îi este frică de acest film?

— Desigur! Scriitorul făcu ochii mari. Aţi citit vreodată o carte şi apoi aţi văzut filmul fără să fiţi dezamăgit? Exact această situaţie o avem aici. Biserica trebuie în primul rând să se teamă că filmul ar putea dezvălui ceva care ar pune doctrina credinţei propovăduite până acum sub semnul întrebării şi prin aceasta şi infailibilitatea papei. În al doilea rând, şi aceasta este probabil chiar mai important: Filmul nu poate face faţă niciodată imaginilor pe care credincioşii şi le-au făcut în fantezia lor, cu toate icoanele de deasupra paturilor conjugale şi cu imaginile de prost gust din Bibliile pentru copii. Pe filmul video totul o să pară cam sărăcăcios, primitiv şi murdar şi se va vedea că Isus nu este decât un om ca toţi ceilalţi. Poate se va vedea cum anunţă cu glas tare ceva, şi asta va fi foarte interesant, dar nu va fi înţeles, pentru că aproape nimeni nu mai înţelege aramaica şi în ceea ce priveşte intensitatea mesajelor sale sunt sigur că orice evanghelist în cortul său poate fi de o sută de ori mai convingător. Pe scurt, Biserica are toate motivele să se teamă că s-ar putea ca oamenii să-i întoarcă deziluzionaţi spatele după ce L-au văzut pe adevăratul Isus.

Stephen clătină încet din cap. Ceva asemănător îşi imaginase şi el.

— Ceea ce, sincer vorbind, ar fi o evoluţie îmbucurătoare, spuse el, dacă aş putea trăi vreodată momentul în care papa călătoreşte în vreo ţară iremediabil suprapopulată pentru a predica împotriva contracepţiei şi n-ar veni nimeni să-l asculte şi, dacă aş putea să trec aceasta în contul meu, atunci aş şti pentru ce am trăit.

— Şi dumneavoastră simţiţi astfel? spuse Eisenhardt uşurat. Asta este nemaipomenit. Credeam de fapt că trebuie să argumentez acum la nesfârşit...

— La asta v-aţi aşteptat?

— Păi da, eraţi aşa de prins în a găsi camera, aţi ascuns scrisoarea...

— Am uitat de ea. Cu adevărat. La început am crezut că săculeţul de plastic nu este o descoperire arheologică adevărată, replică Stephen, oftând. Vreau să spun că nimeni nu ar fi crezut asta. Mi-am imaginat că cineva îmi joacă o festă. Şi apoi am crezut că am de-a face cu o infracţiune. Doar când am văzut poza dumneavoastră în ziar şi mi-am dat seama cine sunteţi, am început să-mi imaginez o sumedenie de lucruri.

— Aţi văzut poza mea în ziar?

— Da. În seara în care aţi venit. Poza părea făcută într-un avion.

— Şi ştiaţi cine sunt?

— Da, auzisem cândva numele dumneavoastră. În orice caz ştiam că sunteţi un scriitor de science-fiction.

Eisenhardt clătină mirat din cap.

— Mă bucură să aud aceasta.

— În orice caz, reveni Stephen asupra temei, mă consider un agnostic, dacă nu chiar un ateu şi sunt bun la orice altceva decât să vorbesc de bine Biserica. Din punctul meu de vedere pot să dispară toate religiile de pe această planetă.

— Exact, încuviinţă Eisenhardt. Extrem de exact. Ar fi o binecuvântare.

Un bărbat slab într-un sacou cu carouri mari trecu pe lângă masa lor, ţinând o tavă cu o ceaşcă de cafea pe ea, un ziar sub braţ şi se aşeză la două mese mai încolo. Stephen, neliniştit că nu-l văzuse pe bărbat venind, aruncă în jur o privire cercetătoare.

— Vă întrebaţi de ce sunt aşa de înverşunat în căutarea camerei, spuse el apoi, cu vocea scăzută. Vreau să vă spun. În primul rând - eu am făcut descoperirea, înţelegeţi, dar nu am fost iniţiat, nu s-a dorit ca eu să fiu prin preajmă şi, dacă aş fi lăsat lucrurile să-şi urmeze cursul, numele meu ar fi fost pur şi simplu ignorat. Eu nu permit aşa ceva din principiu. În al doilea rând, am simţit o şansă, deşi nu am ştiut aşa bine pentru ce. Dar atunci când văd o şansă o prind, aşa sunt eu. Ceva tot va ieşi, m-am gândit eu. Poate bani sau doar faimă sau amândouă. În orice caz o aventură interesantă pe care, când voi fi bătrân şi cărunt, să le-o povestesc nepoţilor, aşezat în balansoar lângă şemineu.

Ochii lui Eisenhardt deveniseră dintr-odată inexpresivi.

— Dacă Kaun îşi îndeplineşte planul, replică el, atunci chestia asta cu povestitul poate deveni dificilă. Poate nici nu ajungeţi bătrân şi cărunt.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Nu înţelegeţi? întrebă scriitorul. Ce vrea Kaun să vândă Vaticanului este tăcerea absolută despre această situaţie. Şi sunt oameni care au fost reduşi la tăcere pentru sume mai mici de zece miliarde.

Stephen îşi privi interlocutorul gânditor. Pe fruntea