nu se iluzionează şi nici nu iubeşte femeile. El iluzionează doar. Afemeiatul e tandru cu femeile. Alexandru Bujor nu e tandru cu nimeni. El poate avea gesturi, mai degrabă poate „acuza” manifestări de dragoste, dar niciodată de tandreţe.

  — Şi-atunci de ce-o mai face?

  — Din sindromul puterii, din dorinţa de-a-şi demonstra că poate şi asta, că şi asta i se cuvine. Ce-i drept, şi femeile i se-azvârleau de gât.

  — Sânziană, pe tine te-a iubit?

  — Cred că da. S-ar putea să mă-nşel. De un lucru sunt sigură: c-a iubit-o pe Ileana Sachelarie.

  — De ce?

  — Prea a urât-o şi prea o urăşte cu-nverşunare, ca să n-o fi iubit cu tot atâta-nverşunare. Conspiraţia tăcerii pe care-o ţese, o organizează-n jurul ei, unele răbufniri verbale, din când în când, răbufniri insultătoare la adresa ei îmi dovedesc toate cât de trainică este Ileana Sachelarie în sufletul lui Alexandru. Comportamentul ăsta al lui cu o femeie pe care-o iubise şi care-l exclusese din viaţa ei m-a-ndepărtat mult de Alexandru. Abia-mi mai trecuse de conspiraţia-n jurul Rudelor sărace ale gloriei, când Alexandru a scris despre Ileana Sachelarie câteva rânduri care m-au îngheţat. Cineva luase un interviu mai multor scriitori, printre care şi lui Alexandru şi Ilenei Sachelarie, cu privire la literatura contemporană. Ştiu că din răspunsul lui Alexandru reieşea că nimic nu era demn de luat în seamă; totul îl plictisea. Pe-un ton glumeţ, benign, Ileana Sachelarie răspunsese cam aşa: „Dat fiind cât de sus plasează Alexandru Bujor ştacheta exigenţei, eu aproape că nu mai îndrăznesc să spun că apreciez vreun contemporan”. În numărul următor al revistei în care apăruse acest interviu, Alexandru publica un „articolaş”: Să dăm lecţii că sunt mai ieftine, şi-n continuare: „O prozatoare care, pe vremuri, la această epocă, era apucată, împreună cu toată fauna, de alerta biologică de primăvară, acum se găseşte datoare să dea lecţii. Să fie, oare, de vină doar ireparabila trecere a timpului sau…”. Restul nu mai contează. Am citit o dată, de două ori, de zece ori „articolaşul”, şi nu-mi venea să-mi cred ochilor. Când mi-am revenit din stupoare, un gând mi-a trecut prin minte: „Bine că sunt doctoriţă şi că despre mine n-o să poată scrie-asemenea mârşăvii când ne-om despărţi”. Din acea zi, am fost sigură că n-avea să ne-apuce bătrâneţea-mpreună. Ocupaţi cum eram amândoi, ne vedeam foarte puţin. De mult nu mai vorbeam între noi despre lucruri importante. Eu, din punct de vedete spiritual, căzusem într-o mare indiferenţă faţă de Alexandru. Apreciam ce făcea bine şi bun în cărţi şi-n gazetărie, cum aş fi apreciat şi la un străin. Singura legătură dintre noi era Maria. Eu trebuie să-ţi spun că nu l-aş fi lăsat niciodată, fiindcă n-aş fi-ndrăznit să-mi iau asemenea răspundere faţă de Maria. Ea-l iubea şi încă n-avea să-i facă reproşuri; nu vedea în el decât un tată cunoscut, salutat de toată lumea, care-o ducea la premiere, de unde se-ntorcea încântată, cu braţe de flori, cu pungi de bomboane, unde era prezentată-n dreapta şi-n stânga, unde se simţea importantă şi fericită. Într-un ungher de suflet, aveam nădejdea că-ntr-o zi, temându-se de judecata Mariei, Alexandru avea să pună cât de cât frâu firii lui fără măsură, şi să-şi mai cântărească faptele şi vorbele. Şi, în sfârşit, episodul Dana Liveanu. Până la douăzeci şi şase de ani, momentul „apariţiei” sale-n viaţa noastră, Dana Liveanu fusese măritată, cu un tânăr cardiolog din secţie de la taică-său, pe când era studentă. După terminarea Institutului, fusese repartizată la un teatru din provincie, de unde un regizor din Bucureşti, foarte la modă, om la patruzeci şi ceva de ani, o adusese la teatrul lui, despărţind-o de doctor. Şi-n provincie şi-n Bucureşti, Dana Liveanu se impusese atenţiei publicului şi-a criticii prin roluri de virtuozitate, interpretate magistral, în teatru şi-n filme. Se părea că o idilă a ei prea pe faţă cu un partener dintr-o piesă îl determinase pe regizor, cel de-al doilea soţ, să-i ceară Danei să aleagă-ntre el şi partener. Situaţia ei profesională fiind consolidată, fata îl alesese pe partener, bun pretext pentru despărţirea de regisor, pretext, fiindcă sfârşitul idilei cu partenerul se pronunţase anterior celui de-al doilea divorţ al ei. Când norocul ne-a scos-o-n cale, mie şi lui Alexandru, Dana Liveanu era liberă ca pasărea cerului liberă, frumoasă, plină de elan şi de voie-bună.

  — Frumoasă? Ţi se pare frumoasă?

  — Ai văzut-o vreodată de-aproape?

  — În filme. Interesantă, corp foarte frumos, e-adevărat, dar frumoasă…

  — Nu ştiu dacă e frumoasă, dar îţi taie răsuflarea. E mult mai mult decât dac-ar fi frumoasă. Am s-o ţin minte toată viaţa aşa cum am văzut-o seara aceea la petrecerea unde-am cunoscut-o. În atelierul unui sculptor. O apariţie coborâtă de pe frizele templelor asiro-caldeene. O faţă prelungă, frunte-naltă, sprâncenele-aproape unite cu părul, gene dese, lungi şi drepte, umbrind ochi codaţi, de-o culoare amestecată, bătând în verde, nas acvilin, gură cu buze puternic reliefate, fragede şi de un roz suav, dinţi buni să sfâşie carne crudă, bărbie cu gropiţă la mijloc, un ten alb, mat, străbătut de-mpurpurări de moment, pus în valoare de-un păr negru, cu luciri de ţiţei, înnodat într-un coc abundent, ridicat niţel mai sus de ceafa ca un lujer de boboc. Umerii, fără să fie-nguşti, aveau o alunecare elegantă şi lină-n jos, ca prin tablourile din secolul trecut; din bustul de adolescentă, ţâşneau, împungeau obraznic ţesătura rochiei, sânii mici cât să-ncapă-n palmă, pe care-ţi venea să pui mâna ca să te-ncredinţezi că sunt vii şi-adevăraţi. Alunecând cu privirea-n jos, nici nu băgai de seamă cum din subţirimea taliei se ivea, abia simţită, amfora şoldurilor, aşa cum nu-ţi dădeai seama cum din netezimea trunchiului apăreau braţele, lungi, cu o rotunjime egală, mată şi pietroasă, cu-ncheieturi ascunse-n carne, ca nişte-ncuietori secrete. O palmă îngustă, cu degete lungi şi pline de nerv, termina acele vrejuri suple şi dure. Dana Liveanu părea o marmură cioplită după fantezia unduitoare a unui contur de liană. Era-mbrăcată-ntr-o rochie lungă, fără mâneci, mulată pe corp, cu un decolteu rotund, un pic mai jos