comună: nu se tem de moarte: a) creştinul dezrobit de păcat şi prea puţin lacom de bunuri pământeşti; b) cavalerul cu sabia la şold, gata s-o pună în slujba dreptăţii şi să-şi apere dreptul; c) omul modern cu bani în portofel. Drieu La Rochelle: banii, ăştia-s libertatea!

  Caricatura: derbedeul cu punga doldora şi revolverul la subsuoară, gata să tragă pentru a-şi împlini poftele şi tremurând de frică să nu fie prins.

  Strada Armenească.

  Sfârşit de iunie, cald. (Verile pe atunci erau sigure şi cuminţi. Se instalau la timp potrivit, fără grabă, dar şi fără şovăire, şi durau până pe la începutul anului şcolar.)

  După-amiază, nu prea devreme, începe a se presimţi uşoara răcoare a serii. În faţa casei Boerescu, o căruţă în care sunt îngrămădite nenumărate cufere, lăzi, geamantane, baloturi. Căruţa o porneşte agale, pe strada Armenească în sus, spre a tăia drumul la gară. Mai târziu apare o trăsură cu muscal; cele două doamne – poartă amândouă voaletă – se suie în birjă însoţite de valijoare, boccele, săculeţe. La ţară e nevoie de multe. Trăsura o ia către bulevard, pe calea lungă.

  De ce, nu ştiu, scena aceasta pe care o privesc din curtea casei noastre îmi rămâne ca un simbol al unei de-atunci nemaiîntâlnite păci.

  Strada pe care nu e nimeni. Roţile de cauciuc, groase. Trapul festiv al cailor. De nicăieri primejdii, schimbări.

  În astfel de momente trebuie să fi scris Browning:

  God 's în His heaven All's right with the world80 (Benda: Dumnezeu aparţine metafizicei statice.)

  Viena 1928 (Centenar Schubert)

  Pe străzi, la fiecare douăzeci de metri, câte un cerşetor în genunchi, cu mâinile împreunate sub bărbie, ca pentru rugăciune. Nu cer, stau nemişcaţi.

  Impresie de groază.

  Dar dacă e cerşetorie organizată? (1954: Patericul. Nu cerşetorului, ci lui Hristos facem orice pomană. „Să fie primit:” asta-i explicaţia formulei. Se poate spune că oricare cerşetor e Domnul deghizat?)

  — Ceilalţi sunt holograme, umbre, fantoşe: vii sunt numai cei care-şi prefac ideile în fapte, dau realitate cuvintelor rostite, trec pe plan existenţial conceptele şi visările planului ideativ – şi sunt decişi a plăti, la nevoie, cu preţul ce nu poate fi tocmit, preţul maxim, singurul care nu înşeală niciodată, cel bun, pe nume: viaţa.

  Eroii mei preferaţi sunt de aceea, martirii: Don Quijote (a intrat în cuşca leului!), T. E. Lawrence (Lawrence al Arabiei), monseniorul Affre (arhiepiscopul Parisului), Ludendorff la München în 1923 pe pod, comunardul Delescluze, Peguy, Ian Pallach.

  Punerea în joc a libertăţii şi vieţii, mai mult decât semn de ţinută morală, e semn al trăirii. Cât despre valoarea ideilor plătite cu libertatea sau viaţa, ce importanţă? Erou este şi cel care-şi dă viaţa pentru o cauză nedreaptă, în care el crede. De exemplu ministrul Comunei, Delescluze.

  Camus în Omul revoltat, cu puterea de sinteză şi infailibilitatea geniului când vorbeşte ex cathedra, a lămurit lucrurile: e vrednic de respect cel care, când ia hotărârea de a ucide, îşi jertfeşte şi propria viaţă (cazul anarhiştilor ruşi şi al teroriştilor acţionând în numele partidului socialist revoluţionar, evocaţi în exaltanta carte a lui Boris Savinkov -Ceea ce n-a fost – şi în mai slaba piesă Les Justes de Camus). Iar cei care poruncesc uciderile de la distanţă, din birouri (toate aparatele tiraniilor călcate pe model mafiotic), pe drept răspund la numele de ticăloşi.

  Lion Feuchtwanger dă definiţia partidului naţional-socialist: o vastă organizaţie bine pusă la punct pentru aducerea la îndeplinire a crimelor hotărâte de ştabi – restul nu-i decât poezie.

  — Dar pilda cea mai perfectă de adecvaţie între idei şi existenţă a dat-o convenţionalul Phillippe Le Bas.

  În şedinţa din 9 Thermidor anul II, a Convenţiei naţionale, când au fost condamnaţi la moarte Robespierre, fratele lui, Couthon paraliticul şi Saint-Just, celălalt membru al Comitetului de salvare publică se afla la locul său pe una din băncile cele mai de sus ale amfiteatrului. Deşi robespierrist, are prieteni mulţi şi este unanim simpatizat pentru caracterul şi purtările lui amabile. Teroristul acesta e om de treabă în relaţiile personale! Dealtfel, mai mult din prietenie faţă de Robespierre i-a adoptat politica, nu-i deloc fanatic şi extremist.

  După votarea osândei, Le Bas se ridică de pe locul lui cerând să împărtăşească soarta colegilor din Comitet. Vecinii îl trag de braţ, apoi de pulpanele hainei, făcându-i semn să tacă, în timp ce preşedintele şi ceilalţi deputaţi se fac că nu-l aud. Dar Le Bas strigă tot mai tare. Vecinii îl ţin vârtos de pulpane, îi acoperă glasul cu şt! şt! adunarea nu-i dă ascultare, mâini prieteneşti îl apasă pe umeri să şadă.

  Atunci Le Bas face gestul, gestul mântuitor care-l trece pentru totdeauna în rândurile eroilor şi oamenilor vii ce n-au făcut degeaba umbră pământului: îşi scoate redingota lăsând-o în mâinile binevoitoare şi se repede la tribună pentru a pretinde să fie trimis la eşafod.

  N-au mai avut încotro.

  Nu vreau s-o fac pe Dante, dar mai că aş pune mâna-n foc că Le Bas e în paradis.

  Argumente de text:

  Domnul arată: Cine ţine la viaţa lui, o va pierde, iar cine-şi pierde viaţa lui pentru Mine, o va găsi (Mat. 10, 39) şi repetă: Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va afla. (Mat. 16, 25). Tot astfel la Marcu 8, 25 şi Luca 9, 24: Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa; Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela o va izbăvi.

  Dar oare pentru El şi-a dat viaţa Le Bas? Desigur că nu. Simpatizant sau ba, se solidarizase cu asasinii şi fanaticii.

  Numai că în afara textelor citate, se mai află unul, la Ioan 15, 13. Şi acesta i se aplică de minune. Domnul: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui