Taină: Când se usucă, cozonacii aceştia sunt zăpăcitori de buni unşi cu miere sau cu magiun, Ca într-un vertiabâl spectacol de teatru, principalele sărbători româneşti, fie ele de iarnă, de toamnă sau de primăvară, se desfăşoară în baza unui scenariu precis, în care Colindatul are un loc prioritar.

  Moartea şi naşterea divinităţii, sinonimă cu timpul, cu schimbarea anotimpurilor şi a anului, este „povestită"prin texte ceremoniale (colindele), prin formule magice, dansuri, scenete, printr-o recuzită rituală, arhaică, stranie, prin sacrificii. „Spectacolul" e interpretat din casă în casă, pe uliţe, în locuri anume din vatra satului sau din afara ei de o ceată sacră. în Calendarul Popular, solstiţiul de iarnă este marcat în funcţie de regiune cu „titluri" de spectacole ca Bocetul Andreiului, Boura, Cerbul, Ceata Feciorilor, Ceata Copiilor, Chiraleisa, lordănitul, îngropatul lui Moş Vasâle, Pluguşorul, Semănatul, Steaua, Sorcova, Turca, Ursul, Vasilca.

  La fel se întâmplă la echinocţiuî de primăvară (Blojul, Cucu, Prăcşorul, Junii Braşoveni, Joimărica, Vălaritul, Toată, Lâzăriţa etc.) solstiţiul de vară (Boul Înstruţat, Căluşul, Drăgaica) echinocţiuî de toamnă (Focul lui Sâmedru) dar şi la ceremoniile de dezlegare a ploii (Cahianul şi Paparuda): ceata de colindători formează curtea sacră cu care zeul se desfată şi petrece, care oficiază, printr-un spectacol complicat şi arhaic, moartea şi naşterea divinităţii, transmiţând urări şi speranţe de sănătate şi rod bogat, bucurii şi împliniri, Pluguşorul este un vechi obicei agrar structurat după modelul colindelor practicat în Ajunul Anului Nou, fn seara şi m noaptea de Revelion, în ziua de An Nou şi, uneori, pe 30 decembrie. Spre deosebire de cetele de colindători, bine ierarhizate şi cu atribuţii precise repartizate pe membrii cetei, în Pluguşor apar puţine funcţii, In unele cete, apar, totuşi, roluri distincte: plugarul, care ţinea de coarnele plugului, mânătorul, care purta traista cu darurile primite, urători, care declamau urătura şi altele.

  Recuzita, foarte bogată, are funcţii şi semnificaţii variate: unelte şi animale folosite la arat şi semănat (plugul, biciul, boii, straiţa cu sămânţa de grâu); instrumente de produs zgomote pentru alungarea spiritelor malefice şi purificarea spaţiului (căldări sparte, puşcoaie, pârâitoare, clopote, tălăngi, buhaie, şi mai recent, tobe); instrumente de cântat (fluiere, vioară, cobză, trişca, acordeon, flaut).

  Urarea declamată, fără melodie, însoţită de acte rituale şi practici simbolice: tragerea brazdei de plug în curtea gospodarului, însoţită sau nu de semănat, pantomima gesturilor şi ritmurilor muncilor agricole etc. Textele agrare (unele variante au peste 400 de versuri) narează drumul pentru obţinerea pâinii, etapă cu etapă, ca într-un tratat de agrotehnică: pregătirea uneltelor de muncă, aratul, semănatul, seceratul, îmbâăiâtul (treieratul), măcinatul şl prepararea pâinii.

  Treptat, textele vechi, cu referire directă la arat şi alte activităţi agrare, au fost invadate şi, parţial, înlocuite cu texte comice şi fără valoare estetică privind realitatea cotidiană.

  De asemenea, la cetele de pluguşor s-au asociat mascaţii de Anul Nou transformându-l într-un ceremonial sincretic în care se regăsesc amalgamate numeroase genuri ale creaţiei populare.

  Sorcova un obicei al copiilor, structurat după modelul colindelor, de invocare a divinităţii vegetaţiei pentru sănătatea şi belşugul persoanelor sorcovite în dimineaţa zilei de Anul Nou.

  Copiii, în vârstă până la zece ani, cu sorcova în mână, simbol al vegetaţiei de primăvară, recită un text augural: „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi,/ Peste vară, primăvară,/ Ca un măr, ca un păr,/ Ca un fir de trandafir./Tare ca f ierul/Iute ca oţelul./Tare ca piatra,/Iute ca săgeata./La anul şi la mulţi ani!".

  Colindătorii sorcovesc mai întâi membrii familiei, apoi merg în grupe mici, de doi-trei, din casă în casă, în special pe la rude şi vecini, în timp ce recită textul, copiii ating ritmic cu Sorcova fereastra şi uşa, dacă colindă în afara locuinţei, şi corpul gazdelor, dacă colindă în casă.

  Sorcova era confecţionată din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (meri, peri, vişini, gutui, pruni) şi; uneori, de trandafir, tăiate şi puse în apă, într-o oală de lut, în casă, la căldură, în ziua de Sântandrei pentru a înmuguri şi înflori peste o lună de zile, la Anul Nou, Copii sorcoveau cu una sau mai multe crenguţe adunate în mănunchi. Ulterior, Sorcova s-a confecţionat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire de lână colorată, cu bete, cu tricolorul şi cu un buchet de busuioc în vârf.

  Astăzi se confecţionează din hârtie colorată şi flori artificiale, După încheierea colindatului, Sorcova, simbol al fertilităţii, sănătăţii şi purităţii, se păstra la meştergrindă sau la fereastra dinspre răsărit a camerei curate lângă icoană,

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri.,"}

  Vasilca de Anul Nou Ţiganii din timpul de faţă iau adecă căpăţâna porcului, dacă au şi ei porc, iar de nu, se împrumută de la vreun român, şi apoi, punând-o pe o tavă de dulceaţă sau, în lipsa acesteia, pe o tavă în care se coc plăcintele, o împodobesc cu cercei, cu salbe de mărgele şi de bani, cu basmale de mătasă sau de lână cu flori artificiale, cu beteală şi cu o oglindă. După ce au împodobit-o în chipul acesta, merg cu dânsa pe la domnii şi oamenii mai de frunte ai oraşului sau ai satului, despre care presupun ei că au cu ce-i plăti, ca să le ureze şi să le dea totodată de cunoscut că porcul cel spornic la prasila şi bogat în grăsimi are s-aducă la casa, la care urează cu dânsul, spor şi belşug în toate.

  Unul dintre dânşii duce tava, pe care e pusă căpăţâna de porc, adică Vasilca, şi după ce ajunge la casa unde voiesc a colinda, intră înăuntru, o pune pe masă în fundul casei sau pat, anume ca toţi cei de casă să se poată uita la dânsa. Ceilalţi inşi însă stau afară la fereastră, sau, intrând şi ei în casă se postează lângă uşă şi aici apoi, stând în picioare şi cu capetele goale, încep a cânta colindul Vasilcei sau Sivei, care „expune cauzele pentru ce a fost scroafa tăiată şi modul cum i se face ultima judecată în cer". După ce-au terminat colindul acesta al Vasilcei, stăpânul de casă îi dăruieşte cu bani, vin, colaci, carne, muşchi