– E o ambuscadă, colonele. Nu lăsa inamicul să aleagă terenul de luptă. Pornește spre oraș imediat. Forțele Aliate sunt la o zi distanță în urma noastră; trebuie să trecem peste pod înainte ca Maquisul să-l arunce în aer, ca să avem vreo șansă să participăm la apărarea patriei.

Colonelul se înroși la față.

– Nu o să fug de niște țărani care au pus mâna pe niște arme ușoare!

Exact în spatele lor auziră urletul și ecoul bubuitului surd al unei rachete. Se întoarseră și își feriră ochii, în timp ce camionul din mijlocul coloanei izbucni în flăcări.

– Se pare că țăranii au și bazooka, colonele, i-o trânti Böhm.

Colonelul se întoarse repede cu spatele la el.

– Înaintați! Înaintați acum! Spre oraș!

Comandantul tancului se grăbi să urce în Panzerul lui și Böhm îl auzi cum urlă aceleași comenzi prin stație. Coloana se smuci și se puse rapid în mișcare. Unul dintre tancurile din mijlocul coloanei începu să împingă camionul în flăcări pentru a-l da din drum în timp ce oameni cu hainele și părul în flăcări se chinuiau să iasă din el. Pe măsură ce camioanele înaintau, infanteria alerga pe lângă ele.

Böhm îl urmă pe colonel spre mașina lui de serviciu. Colonelul îi aruncă o privire acră, dar așteptă până când Böhm trânti ușa, înainte să dea ordin șoferului să pornească.

Denden stătuse în clopotniță încă de dinainte să răsară soarele, uitându-se spre piața liniștită de dedesubt. Era un locșor destul de frumos. Drumul de la Montluçon șerpuia prin văi împădurite spre sud și se încheia într-o piață înconjurată de clădiri cu trei etaje, un amestec de piatră și bârne de lemn. La parter erau magazinele orășelului, aprozarul, măcelăria, fierăria și barurile. Toate erau închise azi. Fațada clasică și modestă a primăriei veghea din nordul pieței. Treptele erau tocite de generațiile care urcaseră să înregistreze nașteri, căsătorii, morți, să ia acte și cartele de rație. Ușa era încuiată astăzi.

În spatele pieței, artizanii și croitorii își aveau atelierele și casele, apoi casele începeau să se rărească și să se transforme în mici ferme. Orașul era tivit cu livezi. Biserica, refăcută în piatră deschisă la culoare de un porcar devenit antreprenor de cale ferată, ocupa colțul de nord-est al pieței. Autoritatea religioasă a orașului își veghea oamenii într-un parteneriat respectuos cu primăria seculară, umăr la umăr cu drumul principal care trecea printre ele și apoi peste pod.

Când Denden își mută binoclul spre nord, îi văzu pe Gaspard și pe Rodrigo verificând încărcăturile de pe mândrul pod de piatră care trecea peste râu. Porcarul îl construise și pe acesta, un cadou pentru oraș care să înlocuiască trecătoarea veche și îngustă și care deservise orașul timp de trei sute de ani. Era singurul pod pe o rază de treizeci de kilometri care ar fi permis unui tanc să treacă. Porcarul, în generozitatea sa vizionară, pictase o țintă pe acel loc.

Nancy trimisese oameni în oraș să evacueze civilii de-ndată ce primise informațiile finale de la Londra. Însă nu toată lumea plecase. Primarul, care se prefăcea că nu vede activitatea Maquis din zonă timp de doi ani, insistă să primească o pușcă și un loc în care să stea și adusese și câțiva jandarmi cu el. El era sub comanda lui Tardivat, în spatele unui rând de saci cu nisip, în colțul primăriei. Alți locuitori rămăseseră în urmă să-și păzească proprietățile și un număr de femei tinere se oferiseră să îngrijească răniții în château sau în clădirea primăriei. Restul localnicilor își luaseră copiii, adunaseră de mâncare și apă cât puteau să ducă și porniseră spre dealuri, fără să știe ce o să mai rămână din viețile lor la finalul zilei.

Denden văzu coloana mai întâi ca pe un licăr de lumină într-un parbriz mai jos în vale. Încet-încet, apăru în raza lui vizuală și șarpele cel gras. Numără tancurile și înghiți în sec. Cinci nenorociri dintr-alea. La naiba! Infanteria părea că mărșăluiește destul de ordonat. Spera să arate un pic mai mototoliți. Dumnezeule, erau mulți rău!

Își scoase bidonul și bău sănătos.

– Jules, transmite-i feldmareșalului Wake următoarele detalii, te rog. Începu să înșire estimările numărului de trupe, de camioane și de tancuri. Apoi ar fi bine să-ți găsești locul.

Era exact stilul lui Nancy să-l pună pe Jules în rolul de mesager între ei. Nu prea vorbiseră cât așteptaseră să apară convoiul în vale, doar nimicuri. Dar Denden simțea că Jules începe să se înmoaie, auzea o undă de regret în vocea lui. Asta ajuta, deși era și dureros, dar Denden le era recunoscător și lui, și lui Nancy.

Jules se ridică în picioare.

– Succes, Denis, îi spuse, deși până atunci îi zisese căpitanul Rake.

– Și ție, Jules, răspunse Denden. Ai grijă.

Jules țâșni în jos pe scările spiralate din clopotniță fără să mai spună nimic și Denden își dădu seama că trebuie să clipească de câteva ori ca să-și limpezească vederea.

Exact la timp încât să vadă coloana cum se cutremură