forţă necurată, cu un adaos de trucuri pe bază de hipnoză şi care vădea un flagrant aspect penal, le revenea misiunea de a închega într-un singur tot variatele şi încîlcitele evenimente petrecute în diferitele colţuri ale Moscovei.

Cel dintîi care a fost nevoit să viziteze etajul lipsit de somn, scăldat în lumini electrice, fu Arkadi Apollonovici Semple-iarov, preşedintele comisiei acustice.

Vineri după-masă, în apartamentul lui, ce se află lîngă podul Kamennîi, sună telefonul şi o voce de bărbat ceru să vorbească cu Arkadi Apollonovici. Consoarta acestuia, care ridicase receptorul, răspunse sumbru că Arkadi Apollonovici nu se simte bine, că s-a culcat să doarmă şi nu poate veni la telefon. Totuşi Arkadi Apollonovici a trebuit să vină la telefon. La întrebarea, cine doreşte să vorbească cu Arkadi Apollonovici, vocea din telefon răspunse foarte scurt cine şi de unde e.

— O secundă... imediat... un minut... bîigui consoarta preşedintelui comisiei acustice, de obicei extrem de îngîm-fată, şi zbură ca o săgeată în dormitor, să-l ridice pe Arkadi Apollonovici din pat, unde zăcea resimţind chinuri de iad la amintirea şedinţei de magie neagră din ajun şi a scandalului din noaptea trecută, care a însoţit izgonirea din apartament a nepoatei lui din Saratov.

E drept, nu chiar într-o secundă, dar nici într-un minut, ci într-un sfert de minut, Arkadi Apollonovici, cu un singur papuc, pe piciorul stîng, numai în lenjerie de corp, era lîngă telefon şi murmura:

— Da... eu sînt... Vă ascult, vă ascult...

Consoarta lui, uitînd în acele clipe toate crimele oribile împotriva fidelităţii conjugale, cu care fusese prins nefericitul Arkadi Apollonovici, se iţi în uşa coridorului, avîntînd papucul în aer şi şoptind:

— Papucul... pune-ţi papucul, că răceşti la picioare, la care, Arkadi Apollonovici, alungînd-o cu piciorul gol şi făcîndu-i ochi fioroşi, bălmăjea în telefon:

— Da, da, da, cum să nu, înţeleg... plec imediat. Toată seara Arkadi Apollonovici o petrecu la etajul unde avea loc ancheta.

Discuţia se dovedi apăsătoare, o discuţie dintre cele mai neplăcute, întrucît a trebuit să povestească cu toată sinceritatea nu numai ce ştia despre spectacolul acela infect şi despre încăierarea din lojă, dar, concomitent, fapt care se dovedi cu adevărat necesar, şi despre Milita Andreevna Pokobatko din strada Elohovskaia, şi despre nepoata din Saratov, şi despre multe altele care îi pricinuiau chinuri nemaipomenite bietului Arkadi Apollonovici.

Se înţelege de la sine că depoziţiile lui Arkadi Apollonovici — un om instruit şi cult, martor al revoltătorului spectacol, un martor cu scaun la cap, calificat, care i-a descris cît se poate de exact atît pe magicianul misterios cu mască pe faţă, cît şi pe cei doi ticăloşi, asistenţii lui, şi care a reţinut atît de bine că pe magician îl chema Woland — au făcut să înainteze considerabil ancheta. Confruntarea însă a depoziţiilor lui Arkadi Apollonovici cu depoziţiile altora, printre care unele doamne care au avut de suferit de pe urma reprezentaţiei (doamna în lenjerie de culoare violetă, care l-a uluit pe Rimski şi, vai, multe altele), cît şi a curierului Karpov, care fusese trimis la apartamentul 50 din strada Sadovaia, au stabilit imediat locul unde trebuia căutat vinovatul tuturor acestor tărăşenii.

În apartamentul 50 se făcuseră repetate descinderi şi nu numai că fusese cercetat în mod extrem de minuţios, dar pînă şi pereţii lui au fost ciocăniţi, iar coşurile de la cămine verificate în căutare de ascunzători secrete. Toate aceste măsuri însă nu au dus la nici un rezultat şi nici una din descinderi nu a putut dezvălui prezenţa cuiva acolo, deşi era absolut evident că apartamentul este locuit; în ciuda faptului că toate persoanele care într-un fel sau altul aveau menirea să se ocupe de artiştii străini aflaţi în turneu la Moscova afirmau în mod hotărît şi categoric că nici un fel de profesor de magie neagră cu numele Woland nu există şi nici nu poate fi în capitală.

Absolut nicăieri nu fusese înregistrat la sosire, nimănui nu-i prezentase paşaportul sau alte documente, contracte sau convenţii şi nimeni nu auzise de el! Kitaiţev, şeful secţiei de programe a comisiei de spectacole, se jura pe ce are mai scump că Stepan Lihodeev, dispărutul, nu-i trimisese spre aprobare nici un fel de program de reprezentaţie al vreunui Woland şi că nu fusese anunţat prin nici un telefon de sosirea numitului. Aşadar, el, Kitaiţev, nu pricepe defel şi habar n-are cum de a putut Stepan să admită o astfel de reprezentaţie la „Varietăţi”. Cînd i s-a spus însă că Arkadi Apollonovici l-a văzut cu propriii lui ochi pe acest magician la spectacol, Kitaiţev se mulţumi să-şi desfacă neputincios braţele şi să ridice ochii spre cer. Şi după ochii lui Kitaiţev se putea vedea şi afirma cu tărie că omul acesta este pur ca un cristal.

Era acel Prohor Petrovici, preşedintele Comisiei centrale de spectacole...

Şi fiindcă veni vorba, cum a intrat miliţia în biroul lui, Prohor Petrovici s-a reîntors imediat în costumul său, spre nemaipomenita bucurie a Armei Riceardovna şi spre marea nedumerire a miliţiei, deranjată fără motiv.

Trebuie să adăugăm că, reîntorcîndu-se şi băgîndu-se în costumul său cenuşiu cu dungi, Prohor Petrovici a aprobat absolut toate rezoluţiile pe care costumul le pusese în timpul scurtei sale absenţe.

... Aşadar, acelaşi Prohor Petrovici, în modul cel mai hotărît, habar n-avea despre nici un fel de Woland.

Vreţi, nu vreţi, dar ieşea ceva de necrezut: mii de spectatori, tot complexul de la „Varietăţi”, în sfîrşit Sempleiarov Arkadi Apollonovici, un om cum nu se poate mai instruit, toţi îl văzuseră pe acest mag, ca şi pe blestemaţii lui asistenţi, dar, în acelaşi timp, nu exista nici o posibilitate să-i găseşti undeva. Ce s-a întîmplat, permiteţi-mi să vă întreb: l-a înghiţit pămîntul imediat după dezgustătoarea şedinţă de magie neagră sau, după cum afirmă unii, nici nu a fost la Moscova? Dar dacă admitem prima variantă, rezultă, fără doar şi poate, că atunci cînd l-a înghiţit pămîntul, el a luat cu sine tot capul administraţiei Teatrului de varietăţi, iar dacă o admitem pe a doua, nu reiese cumva că însăşi administraţia teatrului nefast, săvîrşind premergător vreo porcărie (amintiţi-vă numai geamul spart în biroul lui Rimski şi purtarea lui As de caro!), a dispărut fără urmă din Moscova?

Trebuie să-i recunoaştem