Ura aceasta îl mai împingea încă la răzbunare? Aveam s-o aflu curînd.

Nautilus urcă pe nesimţite spre suprafaţă şi forma nedesluşită a vasului scufundat dispăru încetul cu încetul. O legănare uşoară îmi arătă că plutim deasupra valurilor. În clipa aceea se auzi o bubuitură înfundată. Mă uitai la căpitan. Rămăsese neclintit.

— Ce-a fost asta, domnule căpitan? întrebai.

Nu-mi răspunse. L-am părăsit şi m-am urcat pe punte. Conseil şi canadianul mi-o luaseră înainte.

— De unde a venit bubuitura? i-am întrebat.

Am privit înspre vasul pe care-l zărisem. Se apropiase de Nautilus şi se vedea că-şi măreşte viteza. Doar şase mile ne mai despărţeau.

— O bubuitură de tun, răspunse Ned Land.

— Ce vas e acesta, Ned ?

— După toate semnele, aş pune rămăşag că-i un vas de război. De-ar veni încoace să scufunde pe blestematul ăsta de Nautilus.

— Prietene Ned, răspunse Conseil, ce rău i-ar putea face lui Nautilus ? Crezi că o să-l atace sub apă ? Crezi că o să poată trage cu tunul după el, în fundul oceanului?

— Spune-mi, Ned, am întrebat eu, poţi recunoaşte naţionalitatea vasului?

Canadianul se încruntă şi, mijindu-şi ochii, scrută cîtva timp vasul, cu toată puterea privirii sale.

— Nu, domnule, nu ştiu cărei naţiuni aparţine. Nu are nici un steag. Pot numai să vă spun că e un vas de război.

Un sfert de oră am tot cercetat vasul care se îndrepta spre noi. Nu credeam că ar putea să-l vadă pe Nautilus de la asemenea depărtare. Şi eram sigur că oamenii de pe bord n-aveau de unde să ştie că au de-a face cu un submarin. Curînd, canadianul recunoscu în vasul care se apropia de noi un cuirasat mare de luptă, cu pinten şi cu două punţi. Din cele două coşuri ale cuirasatului ieşea un fum negru şi des. Înainta repede. Dacă Nemo l-ar fi lăsat să se apropie, am fi putut să evadăm.

— Domnule, îmi spuse Ned Land, dacă vasul ajunge la o milă de noi, mă arunc în mare şi vă sfătuiesc să faceţi la fel.

Nu i-am răspuns şi am privit mai departe cuirasatul care se mărea văzînd cu ochii. Orice ar fi fost, englez, francez, american sau rus, era sigur că ne-ar fi primit dacă am fi putut ajunge pînă la el.

— Domnul să binevoiască să-şi aducă aminte, spuse Conseil, că eu am o oarecare pricepere la înot şi să lase pe seama mea grija de a-l remorca pînă la vas, dacă este de aceeaşi părere cu prietenul Ned.

Tocmai voiam să-i răspund, cînd, deodată, un fum alb ţîşnj din partea din faţă a cuirasatului. Apoi, după cîteva clipe, apa tulburată de căderea unui corp greu stropi partea dindărăt a lui Nautilus. Îndată după aceea se auzi o detunătură.

— Cum? Trag în noi! strigai eu.

— Ce oameni cumsecade! şopti canadianul.

— Va să zică nu ne iau drept naufragiaţi agăţaţi de o epavă!

— Dacă nu-i cu supărare, au recunoscut narvalul şi trag în el, spuse Conseil, scuturîndu-se de apa cu care îl împroşcase o altă ghiulea.

— Doar au ochi să vadă că sîntem oameni! strigai eu.

— Poate tocmai de asta trag! spuse Ned Land, privindu-mă. Dintr-o dată am priceput. Fără îndoială că acum se ştia ce era cu pretinsul narval. Atunci cînd canadianul lovise monstrul cu cangea, comandantul Farragut de pe Abraham Lincoln îşi dăduse seama că are în faţă o navă submarină, mai periculoasă decît un cetaceu supranatural. Da, aşa trebuie să fi fost, iar acum submarinul era urmărit prin toate mările!

Ar fi fost într-adevăr groaznic dacă, după cum bănuiam, căpitanul Nemo îl folosea pe Nautilus ca să se răzbune. În noaptea în care fuseserăm închişi în celulă, în mijlocul Oceanului Indian, oare nu atacase submarinul un vas? Marinarul înmormîntat în cimitirul de mărgean era cumva victima loviturii date vreunei nave de către Nautilus ? Da, sigur că aşa trebuia să fie. O parte din viaţa misterioasă a căpitanului Nemo mi se dezvăluise. Şi chiar dacă numele lui nu era cunoscut, naţiunile ce se întovărăşeau contra lui nu mai urmăreau acum o fiinţă himerică, ci un om care le jurase o ură neîmpăcată. Toate acestea mi se păreau acum limpezi. În loc să întîlnim prieteni pe vasul care se apropia, nu puteam găsi decît duşmani fără milă. În timpul acesta, ghiulelele plouau în jurul nostru. Unele, întîlnind suprafaţa apei, ricoşau în salturi mari şi se pierdeau departe. Dar nici una nu-l atinse pe Nautilus.

Vasul cuirasat nu mai era decît la trei mile de noi. Cu tot bombardamentul puternic, căpitanul Nemo nu se arătase pe punte. Şi totuşi, dacă vreo ghiulea ar fi lovit în plin învelişul lui Nautilus, submarinul ar fi fost pierdut.

Atunci canadianul îmi spuse:

 — Domnule, trebuie să încercăm totul ca să ieşim din încurcătura asta. Să le facem semne. Mii de draci! Vor înţelege ei că sîntem oameni cinstiţi!

Ned îşi scoase batista ca s-o fîlfîie în aer. Dar abia o desfăcuse, cînd, cu toată puterea lui de uriaş, îl doborî o mînă ca de fier. Canadianul se prăbuşi pe punte.

— Ticălosule, strigă căpitanul, vrei să te înfig în pintenul lui Nautilus înainte de a-l repezi împotriva vasului aceluia ?

Dacă glasul căpitanului Nemo era înfricoşător, înfăţişarea sa era şi mai groaznică. Obrazul i se făcuse ca varul. Pupilele i se micşoraseră, părînd că scapără de mînie. Nu mai vorbea, ci urla. Aplecat înainte, frîngea în mîini umerii canadianului. Apoi, lăsîndu-l şi întorcîndu-se spre vasul de luptă ale cărui ghiulele plouau în jurul nostru:

— A! Tu ştii cine sînt, navă a unei ţări blestemate! strigă el. N-am nevoie de steagul tău, ca să te recunosc! Priveşte! Am să ţi-l arăt pe al meu!

Şi căpitanul Nemo desfăşură pe partea de dinainte a punţii un steag negru, ca acela pe care-l înfipsese la Polul Sud. În clipa aceea, o ghiulea, atingînd învelişul lui Nautilus fără să-l poată sparge, ricoşa, trecînd pe lîngă căpitan şi pierzîndu-se în mare. Căpitanul Nemo înălţă din umeri, apoi, întorcîndu-se spre mine, îmi spuse cu o voce aspră:

— Coborîţi în cabină împreună cu tovarăşii dumneavoastră!

— Domnule, strigai eu, aveţi de gînd să atacaţi vasul?

— Da, am să-l scufund.

— Nu,