Când gâscă a fiert 1 jumătate de oră, se ia cu polonicul grăsimea clocotită şi se aruncă peste legume, să le opărească

  Completăm cu apă din când în când, dacă e nevoie – la sfârşit trebuie să rămână cam 2 litri de zeamă (e o ciorbă mai groasă)

  * Slănina se taie bucăţele şi se pune la prăjit într-o cratiţă încăpătoare

  • Când şi-a lăsat untura, se adaugă la prăjit paprică, legumele şi zarzavaturile opărite, cu zeama lor, să se călească, amestecând mereu cam 1 sfert de oră

  * Gâscă fierbe înainte, de vreo oră, aşa că se pun în ciorbă şi legumele şi zarzavaturile, plus lapte, foi de dafin, oţet, miere, pastă de ardei, pastă de roşii, să dea în clocote mai mult de 1 jumătate de oră

  • Leuşteanul se toacă mărunt

  * Smântână se apoşeşte cu un polonic-două de zeamă fierbinte * Se potriveşte zeama de şi boia iute, se mai lasă două-trei clocote şi se dă deoparte

  • Se adaugă smântână şi leuşteanul

  Taină: Celor înfricoşaţi de aventuri periculoase şi colesterol nu le putem oferi această ciorbă cu lapte, oţet şi miere decât degresată şi cu iaurt acrişor în loc de smântână.

  Dar tot îţi taie răsuflarea prăbuşirea în această ambrozie!

  Românii din unele părţi ale Banatului, pe lângă datinele şi credinţele uzitate în ziua de Sdn-Toader, care s-au înşirat în capitolele premergătoare, mai au încă şi aceea de a răteza stupii, anume ca să producă în acel an multă miere şi ceară, Deci stăpâna casei, făcând în ziua de Sân-Toader sau Sân-Toaderul cel mare, fiecăruia din familie, după cum îi vârsta şi mărimea, câte o pogace, o unge cu miere de aceasta sau şi cu altă miere şi o dă apoi fiecăruia s~o mănânce dimineaţă pe nemâncate, anume ca să fie sănătoşi în decursul anului.

  După Sân-Toader, muierile (mamele), lăsând putină miere din care au uns pogacele membrilor familiei, sâmbătă, la Calul cel mare, ung fetele în frunte, pe piept, pe mâini, pe genunchi, atunci când se duc la o atare petrecere.

  Tot în miere de aceasta pun puţină făină de la două case ce caută un cătră alta şi, mestecate cu o bucată de sare ce s-a purtat la poale de marţi până în alta marţi, fac o turtă şi din asta mănâncă fetele şi zic- —Precum turta asta-i dulce şi o mănâncă toată lumea cu drag, aşa şi eu sa fiu dulce şi văzută la cine mă vede, cu cine vorbesc, unde şed şi lucrez!

  Din-aceasta pun apoi bucăţele mici şi soacrei şi bărbatului în mâncare,

  (din S,FI, Marian – „Sărbători/e la români"}

  ŞORICI UMPLUT

  Destul de rar gătit, mai ales în ultimii ani, şoriciul se mai umple încă în zonele bogate din Banat, unde se taie porci mulţi şi graşi dar, din cauza căldurii (presupun) slănina nu se afumă sau fierbe, ci ajunge în primul rând untură şi jumări. Mai întâi se scoate o tablă cât mai mare de slănină cu şorici curat şi alb ca (urmează o banalitate) un popou de suedez.

  Meşterii şvabi, breslaşi ai pregătirii porcului din străbunic în nepot, sunt nişte adevăraţi artişti, sculptând în osânză şi cărniţă mai ceva ca moţul în lemn şi propaganda capitalistă în conştiinţe. Ei ştiu să desprindă din scândura groasă de slănină o foaie lată de şorici căptuşit cu un degeţel subtil de grăsime, l kg carne macră tocată * 5 cepe

  5 ouă * 3 morcovi

  2 linguri pastă roşii • 1 păhărel de vin * 1 căpăţână usturoi * 2 linguri untură l pahar cu bere * sare, piper, paprieă după gust cimbru (puţin) l ceaşcă varza (murată sau crudă) tocată l kg bucăţi de cap – limbă, alte carnite, tocate l foaie de şorici de 20-30 cm latine şi 40-30 cm lungime

  Ceapa se taie peştişori şi se căleşte în untură

  Când s-a rumenit un pic se adaugă carnea, să se prăjească cam 1 jumătate de oră (se mai pune apă caldă din când în când)

  Se rad morcovii şi se toacă usturoiul, se pun peste carne

  Când carnea cu ceapă, morcovi şi usturoi s-a muiat şi colorat, se lasă să se răcească şi se amestecă cu varză, vin, pastă roşii şi ardei, ouă, sare, piper, boia, cimbru praf

  Se coase şoriciul pungă, se umple cu ce-i mai sus, se închide şi se dă la cuptor în tavă unsă cu untură şi udată cu ceva bere spre sfârşit, să se înmiresmeze cald, ca o moară de deal

  În Banat, la Moldova Nouă, la Miniş, la Recaş şi în viile Tirolului, vinul roşu e formă de relief foarte răspândită, chiar dominantă, aş spune. Mâncarea noastră-i lucrare grea, aşa că v-aş sugera un Cabernet sau un Merlot de Mânaş, seve nobile, triumfătoare (dar mai discrete decât seniorii întunecaţi şi impetuoşi din Valahia),., Sau, mă gândesc, de ce să nu încercaţi şi un alt Merlot, cel din Moldova Nouă, având un nu ştiu ce vegetal, un nerv viguros, de buruiană de leac împânzit în carnaţia fină şi aristocrată, în sfârşit, încercaţi şi un Cabernet de Dealurile Tiroluluî, o podgorie cărăşană mai puţin cunoscută, dar meritorie (dincolo de limba de lemn, chiar aşa şi e!) E un vin remarcabil, în anii buni poţi spune că e o coloană de fier în tencuială de pluş.

  Româncele din Banat, voind ca familiei să-i meargă peste întreg anul lucrurile tot înainte şi să facă spor, au datină să fiarbă în ziua de Anul Nou un cap de porc sau un purcel, nicidecum însă o găină, în credinţă că, precum porcul râmuieşte tot înainte, aşa şi lucrurile din casă să meargă tot spre spor; iar defel nu găină, pentru că, precum găina răşchie tot înapoi, aşa şi familiei unde se mănâncă în ziua de Anul Nou găină îi merg trebile tot înapoi.

  (S. FI. Marian – „Sărbătorile la români")

  ŞNIŢEL