o femeie să se erijeze-n spital de recuperare sufletească. Pronosticul nu e totdeauna pozitiv, cum nici la cele de recuperare fizică rezultatele nu pot fi totdeauna de sută la sută.

  Numai cei nouăsprezece ani sunt scuza că m-am măritat cu Alexandru. Numai extrema tinereţe este atât de credulă şi de-ncrezută, în acelaşi timp, pentru a-şi închipui că poate-nlocui orice şi pe oricine. Cred că sunt puţine fete de douăzeci de ani care să nu-şi închipuie că pot şterge din mintea unui bărbat o femeie de patruzeci. Şi-nchipuie că frăgezimea unui trup şi lipsa de experienţă sufletească sunt un leac universal. Eu nu eram femeia care s-o şteargă din sufletul lui Alexandru Bujor pe Ileana Sachelarie. Copilul făcut de mine nu-nlocuise copilul pe care Ileana Sachelarie nu vrusese să i-l facă. Eu nu eram femeia pentru care Alexandru Bujor să vrea să se schimbe. Aşa am fost eu măritată: dintr-o dublă ambiţie: a lui Alexandru de-a-i demonstra Ilenei Sachelarie că se poate vindeca de ea cu un plasture dezinfectant; şi din ambiţia mea, nemărturisită, de-a-mi dovedi calităţile terapeutice. De-aici, terapia intensivă: a zis Alexandru să mă mărit – m-am măritat; a zis Alexandru să fac copil – am făcut. Şi, în sfârşit – eşecul acestei terapii: a zis Alexandru să ne despărţim – ne-am despărţit. Cu asta am terminat ce puteam să-ţi povestesc.

  — Sânziana, şi eu trebuie să plec. Peste-un ceas am tren.

  — Vrei să-i telefonezi Iuliei, să nu fie-ngrijorată?

  — I-am spus că nu-s sigur cu ce tren vin, iar duminica ea se duce cu copiii ori la ai ei, ori la mama. Îs curse din juma-n juma' de ceas… Vreau să te-ntreb trei lucruri. Spuneai că-ţi povesteşti viaţa aşa cum a fost, fără să faci o selecţie a faptelor şi-a personajelor cum ar face un romancier. Dac-ar fi să faci selecţia asta, cum am învăţat la literatură, pe mine m-ai păstra-n povestire?

  — Da. Şi te-aş păstra mai ales pentru acum.

  — Sânziană, să ştii că toţi anii ăştia am ştiut că dacă doamnei aceleia, adusă la noi în spital, nu i-ar fi murit bărbatul şi băiatul în accidentul ăla nenorocit, dacă-n seara aceea nu te-aş fi găsit pe plajă plângând cu capu-n nisip şi n-aş fi stat toată noaptea cu tine de vorbă, ca să uităm amândoi de moarte, am ştiut că nu ne-am fi iubit. Te-ai iubit cu mine ca să faci ceva pentru viaţă, împotriva morţii. Şi-ai lăsat copilul ca să duci până la capăt lupta asta.

  — M-a apucat o panică-ngrozitoare că aveam un singur copil. Trebuia să simt iar o viaţă pulsând în mine.

  — Doi necunoscuţi care făceau un copil…

  — Foarte bine făceau. Duceau viaţa mai departe. „Doi necunoscuţi”, zici. Te-ai întrebat vreodată câtă cunoaştere esenţială, câtă comunicare esenţială este între doi „cunoscuţi”? E-atâta rutină între oameni, Pavele, atâta pas bătut pe loc, când nu se face altceva decât transmiterea aceleiaşi emisiuni pe-o monocordă şi uzată lungime de undă. Mi se par atât de tulburătoare prin adevărul lor cele două versuri din Barbu pe care ţi le-am mai spus: „Că vinovat e tot făcutul/Şi sfânt doar nunta, începutul”. De-ai şti cât echilibru mi-a adus Ana. Îmi pare rău doar de complicaţia sufletească pe care ţi-am creat-o ţie, Iuliei şi, mai târziu, şi băieţilor tăi, poate.

  — A doua-ntrebare-a mea: când îmi dai răspunsul cu privire la Ana?

  — Spune-i Iuliei că te-ai înşelat.

  — Asta nu pot. Vrei să te sfătuieşti cu cineva?

  Pavel tăcu o clipă, apoi îşi plimbă privirea spre scaunul pe care şezuse Tudor Şerban şi-o apăsă grăitor pe locul unde stătuse-n picioare doctorul Murgu.

  * „Şi tu te puteai face psihiatru”, îşi spuse Sânziană, urmărindu-i, fără nici o sfială, privirea.

  — Când i-am spus Mamei că sunt însărcinată şi că vreau să fac copilul, ea mi-a spus: „Întreab-o pe Maria, ce crede despre asta: de părerea ei trebuie să ţii seamă”. Şi-am întrebat-o pe Maria. Întâi s-a uitat la mine lung, apoi mi-a sărit de gât: „Mamă, vrei tu să faci asta pentru mine? Să am şi eu o soră sau un frate! Să vadă „dumnealui” că şi noi putem avea un copil!”. Mie nu mi-ar fi trecut prin gând ca de dragul de „a-i da cu sâc” „dumnealui” să fac un copil. Mi-a venit să râd. Eram sigură că lui Alexandru puţin i-ar fi păsat dacă făceam unu, cinci sau zece copii, din flori sau legitimi. Rămân de fiecare dată uimită când văd cât de fără greş sunt intuiţiile copiilor şi-ale oamenilor simpli. Ei bine, n-ai să crezi cât de ofensat s-a arătat Alexandru de faptul că mi-am permis să fac un copil. Când s-a născut băiatul lui, făcut cu Dana Liveanu, eu l-am felicitat, l-am întrebat cum e, câte kilograme are. M-am purtat ca un părinte care-nţelege bucuria cuiva de-a avea un copil. Nu eram fosta nevastă, părăsită, ultragiată, eram un om care se purta ca-ntre oameni, şi fără prefăcătorie. Am trimis-o pe Maria să vadă băieţelul, să-i ducă un cadou; de când e mai mărişor, îl invit de ziua Anei şi trebuie să recunosc că Dana Liveanu are bunul-gust şi-l lasă să vină. Alexandru a fost atât de ofensat c-am făcut-o pe Ana, încât mai bine de-un an nici pragul nu mi l-a mai trecut. I-o ducea Mama pe Maria-n stradă şi tot din stradă o lua-napoi în casă.

  — Înseamnă că te mai iubeşte.

 

  („Înseamnă că s-au stricat rău lucrurile între el şi Dana, dacă e dispus să se-ntoarcă la mine, la mine şi la copilul meu din flori. Dacă i-au trecut „rigorile” morale nu-i a bună. Să fie el sănătos; atâta rău cât m-aş mai apuca să umblu iar în vârful degetelor şi să-mi dârdâie, la fiece mişcare, inima că iar l-a apucat nu-ştiu-ce, şi stă cu curu-n sus cu zilele şi cu săptămânile”.)

  — Aş! Nu-mi poate ierta că n-am rămas fidelă şi neconsolată! Pavele, să ştii că-n privinţa Anei n-am