Cărți «Filmul Isus citește top 10 carti pdf 📖». Rezumatul cărții:
Atât de aproape de ţintă şi acum se întorsese vântul şi-i sufla în faţă. Încercă să-şi imagineze în mod plastic cum îşi pune costumul de scafandru, cum simte neoprenul mulându-se pe corp, strâns şi moale, greutatea buteliilor cu gaz, presiunea măştii de scafandru pe faţă şi răceala bruscă a apei la scufundare şi-şi aminti gustul metalic al aerului din automatul respirator. Acesta a fost mereu punctul său de sprijin când pornea pe un drum greu spre ţintă: să-şi imagineze cât se poate de veridic că ar fi realizat deja lucrul respectiv. Prin urmare, călători cu gândul prin puţul strâmt, doar puţin mai lat decât umerii lui şi lung de şapte sute cincizeci de metri, luminat doar de lanterna sa de pe piept. Dar imaginea pălea din mintea lui, fără să-i trezească în suflet sentimentele care însoţesc atare experienţă, cu atât mai repede, cu cât se străduia mai mult.
Trebuia să lupte împotriva fricii crescânde. Probabil că era bulversat din cauza ştirii despre moartea lui Hugh, îşi spuse el. Asta nu însemna nimic. Tot ce trebuia să facă era să se relaxeze şi să lase lucrurile să se aşeze, apoi va putea face progrese. Se va găsi o cale. Cel puţin aşa a fost mereu până acum.
La un moment dat, gândurile sale încetară să se învârtă în cerc, pur şi simplu. Doar şedea şi se uita drept în faţă, fără să vadă nimic şi timpul trecea. Auzea oraşul - maşini care treceau, oameni care discutau în limba greu de pronunţat a acestei ţări, un tranzistor din care undeva răsunau cântece arăbeşti de dor. Apa bolborosea destul de zgomotos prin conductele din zid. Scârţâiau paturi. Mirosea a gaze de eşapament, a carne de batal prăjit şi a gunoi menajer, care mucegăia în pubele pline de dădeau pe dinafară. Şi ceasul ticăia.
Ce senzaţie stranie! Era ca şi cum s-ar fi luptat cu un uragan şi ar fi ajuns brusc în centrul său unde nu bătea nici o pală de vânt. Totul în el se linişti şi se calmă, toată agitaţia se potoli. Nu putea să mai spună cât era de târziu sau de cât timp şedea pe acest pat sau dacă timpul chiar mai trecea. În această linişte se auzi deodată o voce în sinea lui, care fusese prezentă tot timpul, ca un zumzet persistent, dar pe care agitaţia lui febrilă o acoperise. O voce care punea simplu o întrebare ce ar fi trebuit ridicată de mult.
*
Păşi pe culoar. Se auzi uşa camerei de alături, apoi intră Yehoshuah, singur. Mirosea a fum de ţigară şi a aburi de bucătărie şi era binedispus.
— De ce stai aici în întuneric? strigă el şi aprinse lumina. Ai pierdut ceva, povesti el zgomotos, în timp ce trăgea jaluzelele. Mâncarea n-a fost doar bună, ci şi din belşug. Ospătarul a oferit un rând de băuturi gratis, şi mai erau doi care făceau muzică, unul la pian şi celălalt la contrabas. Ăsta da jazz!
Stephen se uită la el ca din altă lume.
— Yehoshuah, întrebă el încet şi gânditor, ce sectă era aia care a săpat puţul? Şi mai ales - de ce?
31
Irod a poruncit ca Zona Muntelui Templului să fie mărită prin construirea de ziduri de sprijin pentru a crea astfel o terasă extinsă.
Pe aceasta a fost construit templul, iar curţile au fost amplasate sub formă de terase una peste cealaltă. De jur împrejurul Muntelui Templului se întindeau săli cu coloane monumentale, din marmură, iar două poduri în vest legau templul de oraş. În faţa templului propriu-zis, se afla curtea interioară, „Curtea lui Israel”, cu un altar de 32x32 de coţi, un bazin pentru îmbăieri ritualice şi un abator pentru sacrificarea animalelor.
În vest se adăuga curtea femeilor, patru colţuri erau dedicate nazireilor{9}, bolnavilor de lepră şi depozitării de lemn şi ulei.
Avraham Stern,
Lexiconul arheologiei biblice
Teancul paginilor xerocopiate din lucrarea ştiinţifică a tatălui lor se afla între ei, pe muşamaua, care trebuia să protejeze masa şubredă pentru micul dejun împotriva cafelei vărsate, iar Judith privea hârtiile de parcă ar fi fost vorba de cel mai obscen material pe care-l văzuse vreodată.
— Puteţi să vă duceţi, spuse ea dezaprobator, din partea mea.
„La aceasta se va şi ajunge”, se gândi Stephen. Trecuseră în revistă toate documentele încă odată, adică de fapt Yehoshuah o făcuse, pentru că erau concepute de la cap la coadă în ebraică, dar nu rezultase din ele cine construise tunelul sub Muntele Templului şi nici cărei funcţii servise iniţial. Deşi dăduse peste numeroşi termeni, cu care nu ştia ce să facă, Yehoshuah credea că tatăl său nici nu ridicase această problemă. Şi deşi culoarul fusese ani de zile o temă importantă în familia Menez, nici Yehoshuah şi nici Judith nu-şi aminteau dacă tatăl lor îl numise vreodată pe constructorul posibil al acestui tunel.
Cu alte cuvinte: Trebuiau să se ducă să-l întrebe.
— Nu înţeleg de ce ar fi asta aşa important, continuă Judith supărată. Deci culoarul există, ştim unde începe şi unde se termină şi întâmplător se termină acolo unde vrea să ajungă Stephen. De ce nu-l folosim pur şi simplu şi întrebăm mai târziu cui trebuie să-i mulţumim?
— E doar o excursie scurtă, spuse Stephen. Două ore şi suntem din nou înapoi. Problema banilor o să ne ţină pe loc mult mai mult timp.
— Ăsta nu e un răspuns.
— Okay. Răspunsul este: am sentimentul că este important.
— Ai sentimentul, repetă Judith batjocoritor. Ei, ăsta da motiv.
Stephen afişă o expresie de nepătruns şi hotărî să nu dea atenţie batjocurii. Dacă nu-l plăcea, asta era altă problemă.
— Da, răspunse el în treacăt, aşa stau lucrurile. Mai mult sau mai puţin, când oamenii fac sau nu ceva, este vorba despre sentimente.
— Asta-i şi la tine aşa, îi atrase Yehoshuah atenţia surorii sale. Tu consideri în realitate că este inutil pentru că nu vrei să accepţi stilul de viaţă al tatei.
Judith trânti cana de cafea aşa de tare, încât un val de lichid maroniu întunecat se vărsă şi se împrăştie