la ţară cu Marfa Petrovna fără să ies din satul ăla, şi să-mi petrec nopţile în casa lui Viazemski, în piaţa Sennaia, pe vremuri şi poate că o să zbor şi cu balonul, cu Berg.

— Bun, atunci. Daţi-mi voie să vă întreb, călătoria o veţi face curând?

— Ce călătorie?

— Păi, „voiajul“ ăla... Doar aţi spus cu gura dumneavoastră.

— Voiaj? A, da... într-adevăr, v-am spus despre voiaj... Ei, asta-i o chestiune mai vastă... Dar dacă aţi şti ce întrebaţi de fapt! adăugă el, izbucnind deodată într-un râs scurt şi zgomotos. Poate că în loc de voiaj o să mă însor, tocmai mi se peţeşte o logodnică.

— Aici?

— Da.

— Păi când aţi mai avut timp şi de asta?

— Dar doresc foarte mult să o mai văd o dată pe Avdotia Romanovna. Vă rog stăruitor. Ei, la revedere... A, da! Ca să vezi ce uitam! Rodion Romanovici, transmiteţi-i surioarei dumneavoastră că Marfa Petrovna i-a lăsat prin testament trei mii de ruble. E un lucru absolut sigur. Marfa Petrovna a dat dispoziţie cu o săptămână înainte să moară, eram de faţă. În două-trei săptămâni, Avdotia Romanovna poate să şi primească banii.

— E adevărat?

— Adevărat. Să-i transmiteţi. Ei, sluga dumneavoastră. Locuim foarte aproape unul de altul.

Ieşind pe uşă, Svidrigailov dădu nas în nas cu Razumihin.

 

1 Nimic din ceea ce este omenesc (în lat., în orig.).

2 Război cinstit (în fr., în orig.).

3 Fac urât când beau (în fr., în orig.).

4 Ca să vă fiu pe plac (în fr., în orig.).

~ II ~

Era aproape opt seara; amândoi se grăbeau să ajungă la casa lui Bakaleev înaintea lui Lujin.

— Ăsta cine mai e? întrebă Razumihin de cum ieşiră în stradă.

— E Svidrigailov, moşierul în casa căruia a avut de pătimit soră-mea când a lucrat ca guvernantă. Avansurile lui au silit-o pe Dunia să plece de-acolo, alungată de Marfa Petrovna, nevastă-sa. Această Marfa Petrovna i-a cerut pe urmă Duniei să o ierte şi nu demult a murit pe neaşteptate. Despre ea era vorba mai devreme. Nu ştiu de ce, dar tare mă tem de omul ăsta. Cum şi-a îngropat nevasta, a şi venit încoace. E ciudat rău şi a luat nu ştiu ce hotărâre... Parcă ar şti ceva... Trebuie s-o păzim pe Dunia de el... uite, asta voiam să-ţi spun, auzi?

— S-o păzim! Dar ce poate face el împotriva Avdotiei Romanovna? Mulţumesc, Rodea, că vorbeşti aşa deschis cu mine... O s-o păzim, fii fără grijă... Unde stă?

— Nu ştiu.

— De ce nu l-ai întrebat? Eh, păcat! Las’ că aflu eu!

— L-ai văzut? întrebă Raskolnikov după o clipă de tăcere.

— Păi, da, l-am zărit, l-am zărit bine.

— L-ai văzut ca lumea? Clar? stărui Raskolnikov.

— Da, îl ţin bine minte, îl recunosc dintr-o mie, am memoria figurilor.

Tăcură din nou.

— Hm... bine atunci..., mormăi Raskolnikov. Dar ştii... mă gândeam... tot mi se pare... dacă n-oi avea năluciri.

— Ce tot bâigui acolo? Nu te-nţeleg.

— Voi spuneţi cu toţii, urmă Raskolnikov strâmbându-şi gura într-un zâmbet, că sunt nebun. Acum chiar mi s-a părut că sunt nebun şi că ce-am văzut era doar o nălucă!

— Ce tot vorbeşti?

— Păi, cine ştie! Poate chiar sunt nebun şi tot ce s-a întâmplat zilele astea n-a fost decât în închipuirea...

— Ei, Rodea, iar te-au dat peste cap!.. Dar ce-a spus, pentru ce-a venit?

Raskolnikov nu răspunse. Razumihin chibzui o clipă.

— Bun, atunci să-ţi dau eu raportul, începu el. Am trecut pe la tine, dar dormeai. Pe urmă am luat prânzul şi după aceea am plecat la Porfiri. Zametov era şi el acolo. Am tot vrut să mă explic cu el, însă n-am reuşit. Nu puteam să vorbesc ca lumea. Ei n-au prea înţeles, nici nu puteau să înţeleagă, dar asta nu i-a deranjat deloc. L-am tras pe Porfiri la fereastră şi am început să-i vorbesc, dar nu ştiu de ce, iarăşi n-am reuşit: el se uita într-o parte, eu în alta. Până la urmă i-am vârât pumnul sub nas şi i-am spus că-l fac zob, ca între neamuri. Dar s-a uitat numai la mine. Am scuipat şi-am plecat, asta-i tot. Mare tâmpenie. Cu Zametov n-am schimbat o vorbă. Doar că, vezi tu, după aceea m-am gândit că n-am făcut deloc bine şi-n timp ce coboram scara m-a fulgerat un gând: de ce ne facem noi atâtea griji? Dacă te păştea vreo primejdie sau mai ştiu eu ce, atunci da, sigur. Pe când aşa, ce treabă ai tu? N-ai nici în clin, nici în