– Se vede ceva? Întârzie.

Iisuse Hristoase!

– Ești sigură de semnal, Nancy? întrebă Antoine. Să le facem noi semn?

– Calmați-vă, băieți, șopti ea. Nu o să facem semne cu lanternele tuturor patrulelor germane care trec pe aici. Ei ne dau nouă semnalul mai întâi.

– Poate mesajul era fals, șopti Antoine. Dacă mesajul era de la nemți? Le-ar fi ușor să ne ridice pe toți, prizonierii, pe noi și pe faimosul Șoarece Alb. Toți aici pe malul mării de parcă suntem la un picnic nocturn. Slavă Domnului, mesajul a picat la țanc! Oare era prea frumos ca să fie adevărat?

Îi trecuse și ei asta prin cap, normal. Cu toții auziseră zvonurile: nemții furau stații radio și trimiteau mesaje false înainte și înapoi la Londra, după care luau pe sus luptători ai Rezistenței, prizonieri, provizii, la fel de ușor cum ar fi șutit niște copii mere dintr-o livadă.

– Dacă veneau nemții, le spuse ea clar, cu o precizie furioasă, ar fi ajuns la timp.

Philippe mormăi ceva, dar Nancy reuși să-i vadă zâmbetul scurt și ezitant.

– Bine, Nancy, spuse el. Dar nu poți să spui că nu e din ce în ce mai greu. Căpitanul Böhm a prins zeci de oameni de care știu eu. Cât crezi că o să mai dureze până o să ridice pe cineva care știe de noi? Sunt prea mulți oameni implicați acum. Omul ăla cu care mi-a zis Henri să vorbesc la fabrică, Michael – nu-mi place. E prea impulsiv.

– Acum te plângi că francezii încep în sfârșit să-și miște curul și să lupte? spuse ea. Chiar începea s-o scoată din sărite. Dacă Henri ți-a zis să vorbești cu el, e în regulă.

– Henri e un om bun, dar e un idealist, continuă Philippe. El crede că în sufletul lor toți francezii sunt luptători ai Rezistenței. Nu vrea să accepte că avem și noi fasciștii noștri. Unul dintre jandarmii ăia pe care îi mituim cu banii soțului tău o să ne dea în gât până la urmă. N-ar fi trebuit să-i plătim să se asigure că avem drum liber în seara asta. Mai bine riscam cu patrulele de poliție.

Antoine pufni, dar Philippe avea dreptate. Dar nu ajuta la nimic. Antoine se hotărâse și plătise șpagă fără să le spună. Jura că omul pe care îl plătise era de încredere, un francez patriot adevărat, dar dacă era așa de patriot, de ce a trebuit să-l plătească?

– Nancy!

Ea se uită în bezna nopții și văzu lumina unei lanterne la vreo sută de metri de mal. Trei fulgerări scurte și una lungă. Aprinse și ea lanterna și o aținti în întuneric. Două fulgerări lungi. Închise lanterna și așteptă.

Păru să treacă o veșnicie până să audă clipocitul apei și să vadă pietrișul mișcându-se pe plajă, în vreme ce o barcă de lemn era trasă spre marginea lină a țărmului. Echipajul era format din doi vâslași și un bărbat care Nancy presupuse că era ofițer, toți trei cu pantaloni de lână și salopete de pânză, ca pescarii din partea locului.

– Gata pentru paradă? întrebă ea.

– Mama a trimis baloane, răspunse el. Doamne, ești englezoaică?

– Australiancă. E o poveste lungă.

El dădu din cap. Nu era momentul de stat la șuetă.

– Câte pachete?

– Douăzeci. O livrare specială de la Gestapo, iar mătușica a trimis și ea ceva din lagăr. Puteți să-i luați pe toți?

El ezită. După care spuse ferm:

– Ne descurcăm. Și ne cerem scuze de întârziere, s-au îndesit patrulele de-a lungul coastei. Ruta asta nu o să mai funcționeze pe viitor. Marina nu poate să riște să trimită submarine aici ca să ridice fugari.

Ea se întoarse și le făcu semn oamenilor să iasă din ascunzișurile de la marginea plajei, după care răspunse:

– Jigodiile au făcut și drumul prin Pirinei de netrecut. Grăbiți-vă sa câștigați războiul ăsta odată!

– Facem ce putem.

El dădu din cap în semn de apreciere spre oamenii care ieșeau ordonat din stufărișul scund de deasupra apei și fură ajutați să urce în barcă.

– Bună treabă, dragă.

Părea că durează o veșnicie să vină toți, doi câte doi. Ofițerul se uita la ceas o dată la cinci secunde. Oamenii lui îi aranjau în barcă pe cei veniți pentru a face loc și ultimilor trei fugari. Gregory se urcă ultimul. Când trecu pe lângă Nancy, o prinse de mână și i-o strânse. Echipajul îl trecu peste marginea bărcii. Dintr-odată îi lovi o lumină de pe coastă. Era un reflector. O rază puternică. După care strigătele entuziasmate ale germanilor, venind de deasupra lor.

– E timpul să plecăm, spuse rapid.

Un