la lucru. Dar la prânz nu se mai înapoiase spre a-i da de mâncare. Iakumi nu se lăsase cuprins de panică, fiindcă se mai întâmplase ca maică-sa să întârzie în oraş. Dar când absenţa ei se prelungise după lăsatul nopţii, îl asaltase brusc spaima. Dacă i se întâmplase ceva rău bătrânei?... Ştia că turcii asediaseră Constantinopolele. Auzea şi zgomotul canonadei. Când zăbranicul nopţii se lăsase asupra oraşului, văzuse pe după perdeaua dată puţin la o parte cerul înroşindu-se spre soare-apune de para incendiilor.

După ce se scursese şi a doua zi fără ca Vanghelia să-şi facă apariţia, Iakumi simţise că îl încolţeşte nebunia. Ce avea să se aleagă de el dacă dispărea maică-sa? Cine avea să-i mai aducă hrană, să-i poarte de grijă, să-l încurajeze, să-l mângâie? Va trebui să iasă din casă spre a-şi căuta singur de mâncare... Numai la gândul că avea să fie văzut de lume, îl cutremura o spaimă vecină cu demenţa.

Fiindcă îl chinuia foamea, consumase toate alimentele pe care le mai găsise prin dulapuri. După un frământat monolog, convenise că trebuia totuşi să iasă în oraş, spre a-şi găsi un rost. Desigur, nu se va aventura pe străzi decât după lăsatul nopţii, căci trebuia să se ferească de oameni.

Cu sufletul încleştat de emoţie, aşteptă apusul soarelui, apoi coborârea întunericului. Se îmbrăcă anevoie, fiindcă cioturile mâinilor abia îl mai ajutau, îşi trase adânc pe frunte o pălărie cu boruri largi, purtată odinioară de tatăl său, îşi învălui faţa până sub ochi cu o năframă a maică-şi, apoi deschise înfrigurat zăvorul uşii şi ieşi în lume.

Când se văzu sub cerul liber, îl trecură fiori. Aerul curat de afară, după anii petrecuţi în atmosfera viciată a odăii lui cu ferestre veşnic închise, îl îmbătă ca o băutură tare. Pe uliţele cufundate în beznă nu întâlni însă urmă de om, ceea ce îi mai dădu curaj. Se îndepărtă de casă - dar nu prea mult - pentru că îi era frică să nu se rătăcească. Îl înspăimânta atât de tare libertatea după cei opt ani de claustrare, încât îl chinuia o senzaţie de vomă. Când văzu un om ivindu-se după un colţ al străzii, îi veni să o ia la fugă. Dar nu îl ajutau picioarele, căci îi căzuseră parte din degete şi abia mergea şchiopătând. Din fericire, necunoscutul, preocupat de treburile lui, trecu grăbit pe lângă el, fără să-i acorde vreo atenţie. Se încrucişă şi cu alţi inşi, dar nici aceştia nu părură să-l remarce, Iakumi răsuflă uşurat. Trecuse cu bine primul examen al luării de contact cu oamenii. Nu-i rămânea acum decât să-şi găsească de mâncare. În buzunar avea ceva bani din anemicele economii ale maică-şi.

Ferestrele luminate ale unei cârciumi îl atraseră ca un magnet. Văzu la un geam nişte ghirlande de cârnaţi atârnaţi de o bârnă afumată. Dacă ar fi fost sănătos, ar fi intrat în prăvălie, ar fi cumpărat doi cârnaţi, ceva pâine şi un pahar cu rachiu. Prea mult nu l-ar fi costat. Dar nu îndrăzni să păşească pragul. La gândul că oamenii dinăuntru i-ar desluşi la lumina lămpii chipul pustiit, îl cuprinse iarăşi groaza.

Se îndepărtă de cârciumă. În timp ce mergea pe străzi, îşi căuta din ochi mama. Ce fericit ar fi dacă Vanghelia s-ar ivi după colţul de acolo!... Dar speranţele lui nu se împlineau. Pe Vanghelia o înghiţise parcă pământul.

Intestinele lui Iakumi chiorăiau, cerându-şi porţia de hrană. Foamea, stăvilită un timp de emoţia primei lui escapade nocturne, se trezi iarăşi, violentă, chinuitoare. După o cotitură a străzii apăru o femeie. Mergea grăbită, purtând în mână o legătură cu forme rotunde. Într-o astfel de legătură Vanghelia îi aducea lui de mâncare. Amintirea bunătăţilor preparate de maică-sa îl îmboldi şi mai vârtos să caute ceva care săi astâmpere foamea. Fu ispitit să se repeadă asupra femeii şi să-i smulgă legătura, dar după o scurtă şovăire renunţă.

Umilit, îndurerat, îşi continuă drumul. Începu să plângă. Lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obrajii devoraţi de lepră. Deodată privirile i se opriră asupra gunoaielor îngrămădite în faţa unor case. Îşi aminti că maică-sa zvârlea la gunoi resturile de alimente pentru pisicile şi câinii vagabonzi. Poate că va avea şi el norocul să găsească ceva bun printre rămăşiţele aruncate pe stradă. Un morman mai înalt decât celelalte, lipit de zidul unei case bogate, cu obloanele trase, îl făcu să se oprească. Oamenii avuţi nu sunt zgârciţi cu alimentele. Numai săracii înfulecă şi ultimele firimituri de pe masă. Poate va găsi vreo bucată de carne mai puţin alterată.

Se plecă şi începu să scormonească înfrigurat cu cioturile lui printre rămăşiţele intrate în putrefacţie. Văzu o coastă de porc cu ceva carne pe ea. O apucă şi vru să o tragă din grămadă. Deodată îi dădu drumul, scăpând un strigăt de groază şi de scârbă. Un şobolan mare cât o pisică, care umbla prin gunoi, îl muşcase de mână, înfigându-şi dinţii mici, dar ascuţiţi ca briciul, în ciotul degetului arătător. Aproape că nici nu simţise durerea. Disperat, izbucni iarăşi în plâns...

Bubuiturile tunurilor continuau să se rostogolească în partea de apus a oraşului. Un liliac cu aripile desfăcute, care fugea ca şi Iakumi de oameni şi de lumină, zbură pe deasupra lui, pierzându-se în noapte...

* * *

Elefteria Thrasaki trecea prin Forum Bovis, când văzu multă lume adunată lângă obeliscul egiptean. Mulţimea - alcătuită mai ales din femei, bătrâni şi copii - asculta vocea cu sonorităţi metalice a unui crainic care dădea citire unui apel al împăratului Constantinos către populaţia Constantinopolelui.

„Cetăţeni!... Războiul dezlănţuit de turci împotriva noastră ne impune sacrificii sângeroase. Luptele se desfăşoară cu îndârjire atât pe uscat, cât şi pe mare.

Vitejii noştri soldaţi apără cu preţul vieţii lor independenţa imperiului, viaţa voastră şi a copiilor voştri, bunurile spirituale şi materiale ale întregului popor. Cetăţeni ai Constantinopolelui!

Bombardamentele executate fără întrerupere de turci asupra fortificaţiilor noastre au pricinuit mari stricăciuni, surpând alocuri zidurile de centură. Toţi cetăţenii valizi ai oraşului, bărbaţi şi femei, sunt chemaţi fără zăbavă la fortificaţii, spre a contribui cu munca lor la consolidarea zidurilor avariate. Graţie acestui efort vor îngădui soldaţilor care sunt folosiţi actualmente la lucrările de