de mers târâş. Nu mai putea să se ridice, da? Nu mai avea deloc forţă în picioare. Nici un strop. Tâmpitul de Ace, futu-i. Dacă i-ai fi văzut faţa lui Nelson. Dumnezeule! Când l-am ridicat, a zis c-a crezut că plecasem acasă fără el. Amărâtul. Plus că-i venea să facă pipi. Aşa că se cam pişase pe el. Nu mult, doar puţin. În rest, totul e bine, te rog să nu-ţi faci griji. Sau mă rog, fă-ţi un pic. Am ajuns la capătul puterilor sau cum se spune, suntem deja pe minus în cont şi e abia 5 ale lunii. Plus că sunt atât de obosită noaptea, că nu mai ajung la facturi, ultima dată am plătit penalizări şi la Visa, şi la Mastercard, treizeci de dolari la fiecare, jigodiile, mă gândesc să-mi tai un braţ şi să li-l trimit prin poştă. Ha ha, vezi să nu, am nevoie de braţ să semnez cecuri.

Cu drag, eu

Din Zona Separată a lui Janet se mai aud nişte hohote de plâns şi câteva strigăte mânioase.

Îi scriu pe fax.

L-ai dus la doctorul Evans? o întreb.

Nţ, îmi răspunde tot pe fax. Avem progr. miercuri, te ţin la curent. Nu te îngrijora, fă-ţi treaba, iar Nelson te salută şi spune că eşti cel mai bun tătic din lume.

Spune-i că-l salut şi eu şi că e cel mai bun copil, îi dau pe fax.

Şi ceilalţi copii? îmi dă pe fax.

Spune-le că şi ei sunt cei mai buni copii, îi dau pe fax.

Din Zona Separată a lui Janet se aude cum Janet loveşte ceva repetat, probabil masa de scris şi probabil cu pumnul.

19

A doua zi dimineaţă nu am nici urmă de capră în Tava Mare. Doar un bilet.

De la Janet.

Nu ies la lucru, scrie în bilet. Bradley a minţit despre vuvuzele şi a cumpărat nişte ştii-tu-ce. Surpriză mare, nu? E la închisoare. Prost făcut grămadă. Am primit un fax azi-noapte. Plus că mami e mai rău. Înainte nu putea să se ridice în picioare, că i se umpleau plămânii cu sânge, da? Ei bine, acum i se umplu cu sânge dacă nu se întoarce de pe o parte pe alta, şi cine s-o întoarcă? Înainte o făcea doamna Finn, dar acum doamna Finn şi-a găsit o slujbă de zi, aşa că adio. Deci trebuie să găsesc pe cineva şi să-l plătesc. Ha ha, foarte comic, de parcă mi-aş permite. Plus cauţiunea lui Bradley, pe care te rog să mă crezeşti că n-am vrut s-o achit. Cu toate astea pe cap, nu-i de mirare că azi nu sunt bună de nimic. Îmi pare rău, dar chiar nu pot, nu mă da în gât, bine? E pentru ultima dată. Îmi iau o Zi de Medical.

Nu poate să facă asta. Nu poate să-şi ia o Zi de Medical dacă nu e bolnavă. Nu poate să-şi ia o Zi de Medical fiindcă e tristă din cauză că o persoană la care ţine e bolnavă. Şi cu siguranţă nu poate să-şi ia o Zi de Medical fiindcă e tristă din cauză că o persoană la care ţine e la închisoare.

Număr zece Biscuiţi din Provizii şi lucrez toată dimineaţa la ideograme.

Pe la prânz, uşa Zonei ei Separate se dă în lături. Arată ciudat. E ciufulită, poartă un tricou cu Sunt Proastă peste veşmântul de femeie a cavernelor şi respiraţia îi miroase a whisky.

Janet e mangă? Mangă în peşteră?

— Ce am eu în albumul ăsta? spune ea. Poze cu şobolanul de Bradley când era mic, futu-i. Pe vremea când îl iubeam nespus. Înainte s-ajungă drogat. Vezi cât e de frumuşel? Vezi ce isteţ părea?

Îmi arată albumul. De fapt, nu pare câtuşi de puţin drăguţ sau isteţ. Arată la fel ca alaltăieri, dar mai mic. Într-o poză stă pe o tricicletă şi arată de parc-ar pune la cale un jaf. În alta are o mutră posacă şi-şi ţine o mână pe scutecul unui copil şi mai mic.

— Doamne, îi iubeşti pe neisprăviţii ăştia orice-ar fi, nu? spune ea. Înţelegi ce zic? Dac-ar fi rămas şi tăticul lui Bradley, ar fi putut fi mai bine. Bradley n-a apucat să-l cunoască. Spuneam pe-atunci că s-a uitat o dată la Bradley şi-a luat-o la fugă. Poate că n-ar fi trebuit s-o spun. Cel puţin nu în faţa lui Bradley. Frate! Am tras de câteva ori pe nas. Tragi şi tu? Hai, trăieşte-un pic! Ia-ţi o Zi de Medical, ca mine. Am ras trei BallBuster şi juma’ de sticlă de vin. E cea mai bună Zi de Medical pe care mi-am luat-o vreodată.

O conduc înapoi la Zona ei Separată şi o împing sever înăuntru.

— Hai şi tu! spune ea. Bea un BallBuster. Vrei? Sunt singură aici. Vrei un Bullbuster, señor Băţ­încur?

Nu vreau un BallBuster.

Vreau în schimb să stea în Zona ei Separată şi să tacă din gură până-şi revine din beţie.

Toată ziua stau singur în peşteră. Când se schimbă calitatea luminii, mă duc în Zona mea Separată şi scot un Formular de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei.

Când eram copil, tata lucra la Kenner Beef. Îi cădea fileul de pe banda rulantă, iar el tăia tendonul roşu-închis şi folosea un fel de menghină ca să stoarcă puţin sânge într-un pahar gradat pentru testare, după care punea fileul într-o folie transparentă şi-l expedia la Finisare. Colegul lui taică-meu era Fred Lank. Lank avea o plăcuţă de metal în cap şi avea perioade de depresie în care uita să taie tendonul, nu mai storcea sângele şi, în loc să pună fileul în folia transparentă, îl azvârlea bine mersi la Finisare. Când Lank avea câte-o perioadă din astea, tata îl acoperea şi făcea normă dublă. Uneori făcea normă dublă zile în şir. Când a murit tata, Lank i-a trimis maică-mii o mie de dolari şi un bilet.

Te rog, păstrează-i, scria în