câmpul de forță. N-am nicio șansă să supraviețuiesc exploziei. Știu că ai de gând să mă omori, cu orice preț. Și amândoi știm că nu voi fi re-viețuit, chiar dacă galaxia supraviețuiește. Pentru mine, acesta este sfârșitul. Nu doar o pierdere a corpului, ci moartea reală. Așa că aș putea la fel de bine să-i fac o favoare rasei umane și să te iau cu mine.

– Ce zici de Chiștoc și de fete? a întrebat Pisica.

– Fă-o, nenorocitul dracului! țipă dealerul.

– Da, mârâi Alcinda. Ia-ne… Corpul acesteia înțepeni, spatele i se arcui înapoi, convulsiv. Coloana vertebrală i se îndoi atât de tare, încât Troblum se teme că s-ar putea rupe. Fata se prinse cu mâinile de cap, unghiile lungi și elegante trasând dungi sângeroase pe scalp în încercarea de a întrerupe sursa agoniei. Scoase un țipăt tăcut în timp ce picioarele îi cedau.

– Să nu confundăm subiectul cu sfaturile proaste ale altor persoane, a spus Pisica cu nonșalanță. Încă mai crezi că poți ieși din asta, altfel ai fi declanșat aruncătorul imediat. Care-i treaba?

– Nu știu, a răspuns Troblum. Nu am un program de tactică. Situația asta nu are un rezultat logic. Eu doar te aștept să faci ceva înfricoșător. Și atunci declanșez. Murim împreună.

Se uită la Alcinda, care se zvârcolea neputincioasă pe podea. Ceva ca niște ciuperci cu blană îi ieșeau din ochi, gură și urechi, apoi o alta îi înflori din buric. Acestea începură apoi să se răspândească larg, umflându-se.

Pisica izbucni în râs.

– Oh, dragă, ești delicios. Eu sunt singura persoană pe care o înțelegi și din cauza asta ai de gând să te sinucizi. Ce-ai spune să ieși pe ușă și să te grăbești să ajungi la nava ta în timp ce eu o aștept aici pe Paula?

Troblum nu-și putea lua privirea de la Alcinda, care începuse să se agite într-o criză convulsivă. Capul ei era acum pe jumătate acoperit de excrescențele cu blană, în timp ce altele ieșeau din jurul bikiniului ei. Mici picături fluide transparente sclipeau în vârful fiecărui fir de blană. Convulsiile deveniră mai violente. Troblum se gândea serios să încerce să o omoare cu un puls disruptor, dacă biononicul lui ar fi putut să creeze unul.

– Nu aș ajunge la scări, a spus el, încercând cu disperare să se concentreze asupra a ceea ce spunea Pisica. Moartea Alcindei ar fi un act de milă. Cu siguranță are un depozit de memorie securizat și o asigurare de re-viață. Celelalte fete ale lui Chiștoc ar avea grijă de asta.

Pisica flutură din mână. Alcinda se opri din tremurat și corpul i se prăbuși fără vlagă pe podeaua de piatră.

– Vezi? Dacă asta e tot ce te îngrijorează, fetele sunt ușor de eliminat.

Troblum crezu că va cădea. Somonie se uita șocată la corpul Alcindei. Blana gri continua să se răspândească spre exterior. Nu văzuse pe nimeni murind până atunci, și cu siguranță nu într-un mod atât de teribil.

– Nu face asta! exclamă Troblum.

– De ce? Am crezut că ai de gând să ne omori pe toți, oricum.

Troblum începea să accepte ideea că avea într-adevăr să moară. Într-un fel, era potrivit s-o facă eliminând una dintre ființele umane cele mai îngrozitoare care existaseră vreodată.

Nodurile vilei se reactivară brusc, aruncând un mesaj scurt criptat pe care nu l-a putut decoda însă. Încercă să le folosească pentru a se reconecta la nava lui, dar acestea nu-i acceptară u-amprenta.

– E aici, mârâi Pisica fericită. De asta trăgeai de timp, dragul meu? Am crezut că nu va veni mai devreme de două ore.

– Îmi pare rău, a spus Troblum.

Nu se putea împiedica să nu rânjească.

– N-o voi lăsa să te salveze, dragă.

Pisica își ridică un braț, bombând aurora.

– Poți să te duci, a spus Troblum repede.

– Ce?

– Du-te. Poartă-ți lupta. Dacă te poate învinge cineva, aceasta e Paula. O să aștept aici. Las-o pe Somonie să mă păzească dacă vrei. Nu-i pot trimite niciun mesaj de avertizare Paulei. Dacă vei câștiga, voi declanșa aruncătorul. Dacă câștigă ea, ei bine, atunci nu te mai privește, nu-i așa?

– Băiat deștept, spuse Pisica pe un ton admirativ. Sunt de acord. Chiștoc, ridică-te! Acum tu trebuie să fii tu momeala. Troblum nu se joacă.

– Nu! urlă dealerul.

Trupul îi zvâcni nebunește și se zbătu să se ridice în picioare de parcă podeaua devenise fierbinte. Troblum nu voia să se gândească mai departe.

– Fă-o, rahat atotputernic, strigă Chiștoc la Troblum. Omoară-ne pe toți! Omoar-o!

– Vai, a spus Pisica. Asta-i recunoștință?

Gura lui Chiștoc se închise brusc. Un firicel de sânge i se scurgea din colțul buzei.

– Somonie, tu stai aici, o instrui Pisica în timp ce ieșea din cameră. Florac Chiștoc se împiedica după ea, aruncând o ultimă privire pierdută spre Troblum. Somonie se postă în ușa de malmetal care se închise încadrând-o într-un cerc de întuneric.

– Îmi pare rău, i-a spus Troblum.

Ea nu îi răspunse, deși îi putea vedea mușchii maxilarului lucrând în tăcere. Pisica o controla probabil de la distanță, ceea ce nu-i lăsa prea mult timp. Observă apoi modul în care privirea îi aluneca de la el la corpul Alcindei. Excrescența gri acoperise complet trupul fetei, iar acum începuse să se răspândească pe podea, trimițând înainte filamente care se deplasau ca un lichid vărsat. Troblum își activă din nou câmpul de forță integral și traversă grăbit camera până ajunse la containerul cel mai lung din colecția sa. Era sigur că auzise un fel de bubuit afară, poate mai mult decât unul, dar ușa era un sigiliu eficient, iar el nu voia să-și dezactiveze din nou câmpul de forță. Paula trebuie să fi ajuns la vilă.

A trebuit să-și folosească biononicele de întărire pentru mușchi ca să poată ridica cilindrul alungit de pe suporturi. Arma era incredibil de grea, dar designerii vechilor nave de război clasa-Moscova nu trebuiau să-și facă