acid-calcaroasă dar satinată, fără colţuri (la maturitate însă, mi se pare mai puţin original-spectaculos: sălbăticia-i nobilă se estompează în favoarea calităţilor sigure dar previzibile ale oricărui Cabernet), Acest vin îl doresc oricui lângă o mâncare de fasole adevărată.

  Numai când marile valori îşi dau mâna în dreptul vieţii noastre, putem spera să ridicăm un colţ al cortinei paradisului, să ne orbească lumâna-i miraculoasă, chiar dacă, vai, miroase a ceapă şi îngraşă!

  Taină: Spre Arad, la toată mâncarea noastră se mai adaugă ceva: 1 lingură de miere şi un pahar de oţet, combinaţie dulce-acră care fierbe şi ea măcar o jumătate de oră.

  Sosul la iahnie nu trebuie niciodată să pară că udă, ci că unge boabele de fasole.

  CHIFTELE DIN LEGUME

  Mâncărică de vară, un fel de ghiveci în fond, care e perfect numai cu sos de roşii la care se adaugă 2 linguri de smântână, ca să fie totul nebuneşte de fraged,

  * 200 g cartofi • 100 g fasole verde

  *100 g spanac

  200 g varză • 200 g conopidă * 200 g telemea * 3 ouă * 1 vârf cuţit piper pisat * 1 ceapă mărar, pătrunjel • 200 g miez pâine albă * pesmet, făină * 1 lingură ulei pentru prăjit ceapa ulei pentru prăjit chiftelele

  200 g praz (eventual şi alte legume, respectând proporţiile)

  * Se fierb legumele, se curăţă, se scurg bine de apă

  Se căleşte ceapa, se scurge de ulei

  Se înmoaie franzela în lapte, se stoarce

  • Se trec toate cele de mai sus prin maşina de tocat, se amestecă cu pasiune

  • Se adaugă tocăturii telemeaua rasă, piperul, ouăle, mărarul şi pătrunjelul tocate, uleiul rămas de la prăjitul cepei, se amestecă

  * Se pune într-o farfurie puţină făină iar în alta pesmet

  • Se formează în palmă chiftelele rotunde, discuri groase de un deget * Se tăvălesc prin pesmet, prin făină, apoi iar prin pesmet

  * Se prăjesc în ulei la foc mijlociu, pe ambele părţi

  Ca aperitiv, sunt unice fierbinţi, cu smântână.

  Nu-s rele nici acompaniament pentru fripturi şi tocăniţe. Dar repet, devin paradisiace cu sos de roşii cu usturoi şi smântână. Iar vinurile lor sunt cele de unde vin, adică diamantul spumos al Banatului de sud – Creaţă de Teremia Marc (nu obosesc să laud acest vin) jucăuş, fin amărui, gălbui şi transparent ca o glumă de adolescent, mirosind energic a hamei sălbatic şi a păpădie strivită, sau Mustoasa de Măderat, „liftă" arădeană explodând de energie, prospeţime şi bucurie de-a trăi, rătăcind, neobosită şi vioaie, limpede ca un gaz ilariant, prin tot Ardealul (dar'tot la Baratca împlinindu-se cu adevărat!

  PUI DE ARAD

  * 1 pui mare • 1 pui mai mic • 250 g fasole verde

  • 500 g cartofi *500 g roşii • 250 g mazăre verde *3 cepe • 2 linguri unt * 2 ouă l legătură mărar * 1 păhărel de vin dulce sare, piper, după sănătatea fiecăruia

  2 linguri untură + 1 lingură pentru uns

  Puiul mic se dezosează

  Oasele rămase se pun la fiert în apă

  Carnea scoasă de pe oase se toacă mărunt, împreună cu măruntaiele de la amândoi puii

  Ceapa se toacă bob de orez şi se pune la călit în untură

  • Când s-a muiat se adaugă şi carnea tocată cu 1 păhărel de vin, sa se înăbuşe

  Fasolea se taie bucăţele • Morcovii se taie felioare

  Cartofii şi roşiile se taie cubuleţe

  * Toate legumele se pun în apă, să aştepte

  • Când carnea s-a frăgezit, se lasă să se răcească, apoi se freacă cu ouă, sare şi piper

  * Cu pasta asta se umplu burta şi pielea puiului mare şi se cos cât de cât

  * Se unge puiul cu untură şi se dă la cuptor, fritr-o tavă scăldată în unt * Când s-a rumenit puţin, se adaugă supă de oase de pui clocotită şi se udă puiul des, să nu se ardă

  • După 1 jumătate de oră de cuptor, lângă puiul deja pătruns (dacă e încă crud, se mai lasă să fiarbă) se adaugă mazărea, fasolea, roşiile, morcovii şi cartofii

  * Se potriveşte de sare şi piper şi se lasă să se înăbuşe, acoperit, încă 1 jumătate de oră (dacă mai trebuie, se mai pune apă)

  Se ia capacul, se lasă să se rumenească totul 10 minute

  Se toacă pastă mărarul şi se presară peste legume, pe lângă pui, care tronează auriu şi dolofan, în mijlocul unui curcubeu vegetal aburind

  Nu-i deloc rea găteala bănăţeană, care se potriveşte de minune cu orice vin roşu din zonă, dar mai cu cel mai discursiv, mai proaspăt şi mai celebru: Cadarca de Miniş (nu rataţi întâlnirea cu tineresc vin: dacă e din an bun şi bine făcut, o să vi se pară că beţi exuberanţa primăverii şi nostalgia senzuală a toamnei la un loc).

  Dacă preferaţi o reuniune mai solemnă, atunci lăsaţi-vă provocaţi de Cabernct-ul de Moldova Nouă. Brusc, masa dumneavoastră se va încărca de dramatism, seve nocturne şi grave vor risipi îndoielile zilei. Forţa şi siguranţa unui vin masiv vă vor linişti, dând glumei aproape vegetale de mai sus un patos de ceremonie solară.

  ardealul slăninii cel gustos

  Podişuri între munţi, coame de dealuri nesfârşite, păduri fără capăt luminos, văi largi închise ca nişte insule între creste înzăpezite. Cum aţi descrie toate astea unui om care n-a văzut Transilvania?

  Ardealul, fără a fi unitar geografic sau cultural – dovadă că e împărţit în „ţări" cu identitate destul de bine conturată – Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Mărginimea Sibiului, Amlaşul, Ţara Haţegului, Ţara Lăpuşului, Oaşului, Maramureşului, Năsăudului şl încă altele – are aceeaşi înfăţişare: munţi şi dealuri şi, între aceste frontiere, largi depresiuni – „ţările" – bine populate, cu sate şi oraşe înstărite.

  Locuite de români, de maghiari, de secui şi de saşi, aşezările acestea – chiar