se aflau la acea vreme la o înălţime de douăzeci de metri. Locţiitorul şefului de şantier se uită în jurul său, privirea sa zăbovind cel mai mult asupra lui Kaun. Nu-i aşa? Bucata din Zidul de Vest, astăzi accesibilă, este capătul de sus, însă douăzeci de metri sunt îngropaţi sub pământ.

— Asta ar însemna că a ascuns camera în unul din blocurile de sus, concluziona Kaun rece. Acelea erau accesibile de sus.

Bar-Lev înălţă capul.

— Şi? Ce vreţi să faceţi? Zidul de Vest este loc sfânt şi pe deasupra păzit foarte bine. Nici măcar dacă aţi şti cu exactitate în care piatră este ascunsă camera video, nu aţi putea să o scoateţi de acolo.

*

— Ce a vrut să zică? întrebă Stephen, în timp ce conducea maşina prin oraş după indicaţiile lui Yehoshuah.

— Tatăl meu trăieşte în Mea Shearim, explică Yehoshuah şi vocea sa suna de parcă nu era mândru de ce spunea. Acesta este cartierul evreilor ultraortodocşi.

Merseră pe una dintre străzile de ieşire în direcţia nord-vest, până ce Yehoshuah îi indică să caute un loc de parcare. Apoi parcurseră pe jos o bucată de-a lungul străzii principale şi cotiră în sfârşit pe o stradă lăturalnică îngustă.

Stephen nu-şi credea ochilor. Dacă nu ar fi ştiut că se aflau în Ierusalim, în mijlocul statului evreu, ar fi crezut că intrase într-un ghetou, în care un stat asupritor închisese o minoritate urâtă de toţi, în condiţii de trai nedemne pentru nişte oameni. Trecură prin străduţe întortocheate şi ameţitoare, care erau pline de miros greu de cărbune înăbuşit şi de oameni, bărbaţi îmbrăcaţi în negru cu bărbi mari şi femei, care în ciuda căldurii de peste zi, erau atât de înfofolite în haine sărăcăcioase, de parcă ar fi urmat o zi de iarnă poloneză. Aşa arătaseră pesemne ghetourile din Europa de Est în secolul al XIX-lea, dar acesta aici nu era un muzeu, nici o reconstruire scenică a represiunilor anterioare, ci era ceva înspăimântător de serios.

Mereu întâlneau afişe mari, ruginite, pe care erau scrise în engleză şi-n ebraică atenţionări precum: „Fiică evreiască! Tora te obligă la o îmbrăcăminte cuviincioasă!” sau: „Nu tolerăm trecători îmbrăcaţi imoral”. Erau întâmpinaţi de priviri neîncrezătoare, respingătoare.

Yehoshuah îl conducea pe Stephen printr-un labirint apăsător, alcătuit din case lipsite de lumină, cu intrări şi curţi strâmte în spatele casei. Unele străzi erau acoperite cu tablă ondulată, mâncată de rugină, de parcă s-ar putea prăbuşi în orice clipă pentru a strivi pe cineva. De pe obloanele metalice ale multor uşi şi ferestre se cojea vopseaua ponosită.

Stephen văzu nenumăraţi copii. Muţi şi timizi, se prindeau precum ciorchinii de fustele mamelor lor când îi vedeau pe cei doi străini trecând şi-i priveau cu o melancolie fără margini. Mamele lor, care de cele mai multe ori aveau în pântece următoarea odraslă, se târau vai de capul lor cu cumpărături sau cu rufele pe care le întindeau pe frânghiile întinse de-a lungul şi de-a latul străzii. Băieţii mai mari aveau pantaloni negri scurţi şi ciorapi lungi, stăteau palizi primprejur şi arătau deja ca nişte bărbaţi bătrâni şi epuizaţi. Hărmălaia făcută de copii pătrundea doar ici-colo din ferestre întunecate, în spatele cărora, aşa cum îi explică Yehoshuah cu jumătate de voce, se aflau şcoli de Tora, şi într-adevăr nu se auzeau glasurile unor copii care se jucau, ci voci care recitau în cor scrieri sacre.

Bătrânii care încovoiaţi îşi târşâiau picioarele, unii dintre ei cu câte o plasă în mână conţinând două portocale sau o pâine, purtau bărbi albe pitoreşti, ciufulite şi pardesie negre, emanând un miros de nedescris: porunca purtării hainelor decente părea să nu ceară şi spălarea regulată a acestora. Lui Stephen i se păru cu adevărat înspăimântător aspectul bărbaţilor tineri care le ieşeau în cale şi care emanau multă cruzime. Întâi o puse pe seama îmbrăcăminţii lor bizare, caftanele lungi şi negre şi pălăriile cu boruri largi, sub care atârnau perciunii lungi şi cârlionţaţi. Dar mulţi purtau un costum normal şi negru, un pulover pe dedesubt şi o pălărie pe cap şi îşi lăsau faţa să fie năpădită de o barbă sălbatică - dar în spatele ochelarilor groşi, ochii lor străluceau la fel de neiertători. Aceia, care încă nu se puteau ascunde în spatele unei bărbi biblice, afişau o expresie acră, suferindă a feţei, iar sângele sub pielea lor albă, ceruită, părea că se scurge mai încet şi că este mai rece decât stătea în firea lucrurilor. Pe aceste străzi, toţi păreau ferm hotărâţi să se transforme în caricaturi ale propriei fiinţe şi în plus dădeau impresia că se străduiesc să dea o înfăţişare lumii din jurul lor astfel încât nimeni să nu poată spune vreodată despre ei că s-au bucurat de viaţă.

— Eşti sigur că tatăl tău e acasă? întrebă Stephen şoptit.

Yehoshuah dădu afirmativ din cap.

— Nu pleacă niciodată nicăieri.

Ajunseră într-o piaţă comparativ goală, ce fusese iniţial pavată cu pietre albe, dar care între timp suferise mai multe ori reparaţii fiind acoperită la repezeală cu beton. Frânghii nesfârşite de rufe se întindeau deasupra şi vederea unui rând de chiloţi înfloraţi, aparţinând fără îndoială unor femei, i se păru lui Stephen un aspect de-a dreptul frivol în acea atmosferă de o morală puritană emanată de cartierul Mea Shearim.

În faţa unor case se aflau nişte construcţii cu aspect provizoriu, dar care arătau de asemenea foarte vechi, formate din scânduri bătute stângaci, contribuind în felul lor la aspectul general de mahala. Mirosea în continuare a cărbuni şi oţet, şi a lapte ars, precum şi a sute de alte lucruri pe care Stephen nici nu voia să le identifice prea exact. Îl urmă pe Yehoshuah, care se îndrepta direct spre o scară, ce urca între două construcţii din scândură spre galeria care lega peste întreaga piaţă mai multe case înguste şi dărăpănate, făcând accesibile etajele lor superioare. Toate modernizările secolului fuseseră adăugate ulterior: ţevi de apă, cabluri de curent şi canalizare, totul se desfăşura pe pereţii exteriori, uneori aventuros în jurul arcadelor ferestrelor sau în jurul tocurilor de uşă.

Intrară într-un coridor întunecat. Yehoshuah bătu la o uşă îngustă, greu de observat. Din interior se auzi o voce. El apăsă pe clanţă şi împinse uşa,