Camera din spatele uşii era, de asemenea, cufundată în întuneric cu excepţia unui bec slab, aflat sub abajurul lămpii de pe masă, ce lumina o carte şi mâna care o ţinea. Altfel se puteau ghici doar contururile - ale unui pat, ale unui dulap şi nimic altceva. Singurul geam, prevăzut cu gratii, era plasat inaccesibil de sus şi doar puţin mai mare decât un prosop.

Yehoshuah spuse ceva în ebraică.

O voce enervată, bubuitoare îi răspunse în engleză.

— De câte ori să-ţi spun că aceste cuvinte le pronunţ doar în timpul slujbei? Vorbeşte engleză cu mine sau învaţă idiş!

*

Eisenhardt îl observă pe Kaun. Acesta din urmă stătea cu braţele încrucişate lejer, fiind aparent liniştea întruchipată, părând că ar urmări discuţia pe care o purtau profesorul Goutière şi Shimon Bar-Lev. Dar degetele mogulului media băteau neliniştite pe cotul celuilalt braţ şi ochii săi priveau gânditori în depărtare.

— Unde au rămas de fapt, întrebă Kaun brusc, hârtiile lui Roberts şi Martinez?

Toţi îl priviră. Nici unul nu înţelese întrebarea.

— Ale operatorilor tomografului cu ultrasunete, ajută milionarul. Cercetarea Muntelui Templului.

Profesorul Wilford-Smith îşi drese glasul.

— Dacă-mi amintesc bine, dosarul se află lângă celelalte lucruri în bucătăria de serviciu.

Kaun îi făcu un semn scurt lui Ryan. Acesta se deplasă ascultător cu paşi apăsaţi în mica bucătărie, care era o anexă a sălii de şedinţe, şi se întoarse imediat după aceea cu un dosar gros, pe care-l puse în faţa lui Kaun.

Dezbaterea se întrerupse, deocamdată. Toţi urmăreau tensionaţi cum Kaun răsfoia hârtiile din dosar. În cele din urmă, ţinu o folie de retroproiector în lumină, făcu - Ha! aprinse proiectorul şi puse folia pe suprafaţa sa.

— Poate trebuia să-l lăsăm pe domnul doctor Roberts să vorbească până la capăt, spuse el apoi, de parcă ar fi luat, împreună cu ceilalţi, hotărârea să întrerupă expunerea omului de ştiinţă.

— Uite aici - ce-i asta? Ăsta e un culoar care duce direct în spatele Zidului Plângerii, nu-i aşa?

— În spatele Zidului de Vest, corectă Bar-Lev automat.

— Mă rog. Dar este un culoar.

— Hmm. Arheologul israelian se aplecă asupra desenului, aşezat la retroproiector. Dar nu e adevărat. Există, ce-i drept, un culoar în spatele zidului vestic al Templului, dar acela pleacă de la Arcul Wilson spre nord - şi nu spre segmentul sfânt.

— Acest desen se bazează pe măsurători cu tomograful cu ultrasunete, răspunse Kaun. Asta înseamnă că acest culoar există fără îndoială. Din ceea ce spuneţi reiese că încă nu a fost descoperit.

Bar-Lev îşi frecă bărbia. Profesorul Wilford-Smith păşi lângă el şi studie, de asemenea, desenul de pe folie, de parcă nu ar fi fost de-ajuns că era proiectat pe perete, împreună identificară liniile şi suprafeţele înnegrite, în timp ce-şi şuşoteau unul altuia denumiri precum „Bab es-Silsileh” sau „Grajdurile lui Solomon”, sau „Cisterna 36”.

— Posibil, spuse profesorul Wilford-Smith în final. Ar putea fi într-adevăr vorba despre un culoar sau un tunel nedescoperit până acum.

— Aha, strigă Kaun cu un triumf nedisimulat. Corectaţi-mă dacă mă înşel - acest culoar nu ar răspunde oare la două întrebări deodată? În primul rând, întrebarea cum a dus călătorul în timp camera video în ascunzătoarea sa. Privi în jur, de parcă ar fi aşteptat aplauze. Şi, în al doilea rând, întrebarea unde se află astăzi camera.

*

În lipsa altor locuri, se aşezară pe pat. Scaunul pe care şedea tatăl lui Yehoshuah era singurul din încăpere şi probabil chiar mai comod decât patul tare şi salteaua sa cu suprafaţa neregulată şi noduroasă.

Treptat, ochii li se obişnuiră cu semiîntunericul. Stephen încercă să perceapă înfăţişarea bărbatului care şedea în spatele mesei cu o lampă şi o carte şi care încă nu se mişcase de la locul său. Văzu o siluetă masivă aplecată, cu o barbă aproape patriarhală, care ar fi făcut cinste unui profet biblic, şi această siluetă ţinea încă acea carte deschisă, în timp ce asculta fără nici un comentariu explicaţiile lui Yehoshuah. Oblic, în spatele vârstnicului, Stephen descoperi o poliţă scundă pe care se aflau un lighean cu apă şi o cană cu apă. Pe noptiera lângă care stătea Stephen se găsea o bucată de pâine fărâmicioasă. În rest, camera era goală şi searbădă, cum nu erau în ziua de azi nici măcar celulele de puşcărie - fără covor, fără tablouri pe perete, fără nici un obiect personal.

— Tunelul deci, mormăi vocea în sfârşit, după ce termină Yehoshuah. De ce vă interesează acest tunel?

— Vrem să ne scufundăm în el, spuse Stephen. Era timpul să intervină în conversaţie.

— Să vă scufundaţi prin el? Renunţaţi. Asta s-a mai încercat odată; este prea greu.

— De atunci au trecut douăzeci şi cinci de ani, replică Stephen, şi tehnica s-a dezvoltat mai departe. Cu dotarea de azi, este mai uşor decât era atunci. Trebuie doar încercat.

Pauză. Apoi bărbatul îi îndemnă cu voce calmă:

— Bine atunci. Faceţi-o!

Stephen se aplecă înainte şi îşi strânse mâinile involuntar.

— Suntem de fapt din alt motiv aici. Am citit lucrarea dumneavoastră din 1967 - asta înseamnă de fapt că Yehoshuah a citit-o, căci eu nu stăpânesc limba ebraică - în care aţi descris istoria şi traseul probabil al tunelului. Dar nu spuneţi cine şi de ce a săpat tunelul.

— Ar trebui să ştiu asta?

— Tată, tu ştii asta, insistă Yehoshuah. Eu îmi amintesc că ne-ai explicat odată, când eram copil. Dar nu mai ştiu ce mi-ai explicat.

În sfârşit, mâna din conul de lumină al lămpii de birou eliberă cartea, o puse cu grijă deoparte.

— Astea sunt poveşti foarte vechi. Mi-am amărât toată viaţa cu tunelul acesta, mi-am epuizat puterile într-o luptă încrâncenată contra instituţiei ştiinţifice... Astăzi nu mă mai interesează. N-are decât să fie din partea mea şi un canal lateral al tunelului Hiskia.

— Tată, ai spus că o sectă a fost cea care a săpat culoarul. Ce fel de sectă?

— Am ştiut odată toate acestea, dar au devenit lipsite de importanţă. Era scris în unele cărţi, dar pe acelea le-am dat.

— Dar pe cine să întrebăm dacă nu pe tine? Tu eşti singurul care ştie.

— Şi eu am uitat. Eu citesc numai Biblia şi mă gândesc doar la moarte şi acum vii tu şi-mi ceri să-mi amintesc. Eu abia îmi amintesc că eşti fiul meu, ce să mai vorbim de