Se lăsă o linişte încordată, fiecare dintre ei îşi ţinea respiraţia. Stephen aproape se sperie când Yehoshuah inspiră adânc lângă el, pentru a şopti apoi cu o voce înăbuşită:

— Tată - te rog!

Nu se petrecu nimic. Stăteau acolo, afară, în depărtare se auzeau voci de neînţeles şi, deşi afară era o zi însorită, luminoasă şi fierbinte, ei stăteau în întuneric şi aşteptau în timp ce nu se petrecea nimic. Stephen începu să se întrebe dacă nu cumva tatăl lui Yehoshuah tocmai murise în scaunul său, fără ca ei să observe.

Dar apoi bătrânul începu să se mişte. Scaunul gemu sub el când se ridică cu greu.

— Tunelul, spuse el stând în picioare, gâfâind de efort. Tot mereu acest tunel. Nu mă lasă în pace... Aplecat, cu paşi mici, târşâiţi, se îndreptă prin cameră spre dulapul de haine. Un blestem continuu care mă apasă... Era monologul unui bătrân ciudat. Deschise uşile dulapului şi cotrobăi zgomotos prin el, până când scoase la iveală o mapă subţire, cu care se întoarse la masa şi la scaunul său. Întreaga poveste începe în timpul celei de-a patra cruciade, începu el să povestească în timp ce degetele sale, devenite ţepene şi stângace, se străduiau să desfacă nodul legăturii cu care era închisă mapa. În anul 1219, dacă-mi amintesc bine, cruciaţii au asediat oraşul egiptean Damiette. În timpul acestui asediu a venit din Italia un călugăr, Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan. Acest călugăr a trecut pur şi simplu prin mijlocul liniilor duşmane ale cruciaţilor şi sarazinilor, direct în tabăra sultanului, a venit în faţa acestuia şi a predicat. Se spune că sultanul a fost foarte impresionat şi i-a permis lui Francisc în urma rugăciunii sale să viziteze Palestina. În sfârşit reuşi să desfacă nodul şi să deschidă mapa. M-am întrebat mereu ce l-a determinat să realizeze această acţiune nebunească. Un timp răsfoi hârtiile, le mută încoace şi încolo, părând să caute ceva anume. Mai mult sau mai puţin din această vreme există mănăstiri ale Ordinului Franciscan, în această ţară. Mai există şi astăzi, în Ierusalim, în Bethlehem, în Akko, în Tiberias, în Capernaum, în Ierihon şi aşa mai departe. De câteva ori franciscanii au fost daţi afară, dar încăpăţânaţi, după câţiva ani s-au întors de fiecare dată înapoi.

În sfârşit găsi ce căuta. Aici, spuse el şi ridică o bucată de hârtie în sus, pe care se putea vedea un scris neclar şi tremurat, aparent o fotocopie a unui alt document mai vechi. Din acest document reiese că franciscanii au ocupat pe la 1350 o clădire la sud de Muntele Templului, pe care au părăsit-o din nou peste treizeci de ani. Şi această hartă - ridică altă foaie în sus, la fel de repede, astfel că Yehoshuah şi Stephen nu reuşiră să arunce decât o privire fugitivă asupra unor linii negre - arată că această clădire se afla exact în locul unde Halil Saad a dezgropat cisterna plină cu apă când a vrut să-şi construiască locuinţa.

— Credeţi că franciscanii au săpat această galerie? se asigură Stephen precaut.

— Da. Cred chiar că ei au venit din această cauză în Palestina.

Stephen clipi uimit.

— Să sape o galerie?

— Au mers pe urmele unei legende străvechi, explică tatăl lui Yehoshuah. Încă o bucată de hârtie, mică şi gri, de data aceasta.

— Sună ca o poveste şi nu se ştie când a apărut. Aceasta este traducerea unui text în latină, pe care eu l-am găsit, chiar dacă nu-mi mai amintesc unde anume. El ţinu hârtia în direcţia lui Stephen, care se ridică surprins şi o luă.

Textul, în engleză, era scris la maşină. Lumina abia de-i ajungea să descifreze cuvintele.

Se petrecu în acel timp când Isus propovăduia în Capernaum, ca un bărbat din Bessara să aducă o oglindă la locul unde vorbea Isus. Dar oglinda, când se oglindi imaginea lui Isus în ea, găsi o asemenea plăcere în aceasta, încât de atunci nu mai arătă altă imagine decât pe cea a Domnului. Atunci proprietarul său a pus-o într-o cutie şi a depus-o într-un loc ascuns, pentru ca urmaşii săi, cărora voia să le dea o mărturie despre El, să-L poată vedea pe Domnul lor. Se spunea că el a ascuns oglinda sub Templul din Ierusalim pentru că nu i s-a părut nici un alt loc mai sigur.

Stephen ridică ochii şocat, privirea sa o căută pe cea a lui Yehoshuah.

— Asta e incredibil.

Mandibula lui Yehoshuah se lăsase în jos, ceea ce îi conferea feţei sale un aspect aproape debil.

Stephen citi textul încă odată, ca să se asigure că nu-şi imagina totul. De când păşise în cartierul evreilor ultraortodocşi, nu scăpa de sentimentul de irealitate.

— Bessara, repetă el. Un bărbat din Bessara.

— Bessara, explică Yehoshuah cu o voce ciudată şi fără inflexiuni, este numele vechi al oraşului Bet Shearim.

*

Când părintele Lukas ridică ochii din cartea sa de rugăciuni şi se uită pe fereastră, privirea sa căzu asupra curţii. În faţa intrării în biserică se afla Scarfaro împreună cu un bărbat pe care nu-l mai văzuse niciodată. Trimisul de la Roma vorbea cu el şi bărbatul, mic de statură, care purta o salopetă asemănătoare unei uniforme, încuviinţă din cap într-un mod care părea aproape supus.

Părintele Lukas îi observă pe cei doi un timp. Nu ştia ce făceau Scarfaro şi oamenii săi toată ziua. Veneau şi plecau, se încuiau pentru a purta discuţii după care plecau grăbiţi cu feţe supărate. La un moment dat, renunţase să încerce să înţeleagă şi se retrăsese concentrându-se asupra obligaţiilor zilnice, care acum deveniseră vizibil mai puţine, din cauză că nu mai avea de umplut o masă de seară, aşa încât avea atât de mult timp pentru reculegere şi rugăciune ca niciodată. Dar îl durea sufletul când trebuia să-i trimită la plimbare pe oamenii care veneau seara. Nu reuşise încă să pună la punct o compensaţie secretă.

Nu-i veni să-şi creadă ochilor când văzu cum Scarfaro scoase un mic obiect întunecat din sutană şi-l dădu omului. Era un telefon mobil! Ce Dumnezeu se petrecea aici?

Deodată nu mai rezistă pe scaun. Sări în picioare, se grăbi cât putu de tare de-a lungul culoarului până la bucătărie, unde fratele Geoffrey era