deja preocupat de pregătirea mesei de prânz. Acesta îl privi uimit când traversă bucătăria grăbit, pentru a ajunge în camera de serviciu. La capătul încăperii se afla o uşă folosită foarte rar, ce ducea către o cămăruţă secundară de lângă sacristie şi care avea doar o fereastră îngustă ce stătea aproape întotdeauna întredeschisă.

Părintele Lukas se simţea nespus de penibil făcând aceasta, dar se lipi de perete şi spionă cu precauţie afară. Scarfaro stătea cu spatele spre el şi-l acoperea pe bărbatul cu care vorbea.

— Oriunde s-ar duce, îl auzi pe Scarfaro repetându-i bărbatului, şi orice ar face. Tot ce puteţi descoperi.

Bărbatul încuviinţă din cap şi făcu un pas în lături. Acum părintele Lukas putu să citească inscripţia de pe salopeta sa: Kaun Enterprises.

*

— Sunteţi de părere că franciscanii au căutat această oglindă?

— Fără îndoială. Bătrânul tuşi hârâit în timp ce puse documentul înapoi în mapă. Dar Ierusalimul era în mâinile sultanilor, Muntele Templului era inaccesibil. Singura modalitate pe care au văzut-o a fost să sape un tunel prin stâncă, sute de metri. Au avut nevoie de aproape treizeci de ani.

— Şi? întrebă Stephen cu gâtlejul uscat. Au găsit oglinda?

Tatăl lui Yehoshuah împături mapa la loc şi începu să o lege cu greutate din nou cu sfoara cu care fusese, probabil, zeci de ani ferecată.

— Este o legendă, tinere. Creştinismul e plin de asemenea legende. Povestea Sfântului Graal, şi anume potirul din care ar fi băut Isus la Cina cea de Taină. Legendele sunt povestiri transmise din gură în gură mai departe. Într-un anumit fel devin independente. Un cercetător al literaturii se întreabă oare ce văd oamenii în aceste legende ca să le transmită mai departe.

Gândurile lui Stephen goneau nebuneşte. Îl privi pe Yehoshuah, ai cărui ochi străluceau ciudat.

— Nu se ştie deci ce s-a petrecut cu călugării?

— Nu cu adevărat. Există indicii. Într-un anumit loc se spune că majoritatea călugărilor care au trăit în acea casă, atunci când s-a renunţat la ea, ar fi plecat în deşert, unde au construit o mănăstire, iar mai târziu s-au dezis de Ordin.

— Şi unde era această mănăstire?

Bătrânul se ridică din nou, gemând şi pufăind.

— O, mai există încă. O mică minune. Zece sau douăzeci de bătrâni trăiesc acolo. Luă mapa şi îşi târî picioarele afectate de gută cu paşi mici înapoi spre dulap. Acolo este Negev şi astăzi încă în plin deşert. Incredibil cum trăiesc acolo.

Stephen considera condiţiile în care trăia tatăl lui Yehoshuah, aici în această văgăună, nu mai puţin uimitoare.

— Şi unde anume în Negev?

— Nu am fost niciodată acolo, răspunse el şi deschise uşile dulapului. N-am putut să sufăr să mă deplasez undeva pentru a afla ceva. Mai degrabă am cercetat în biblioteci şi în arhive. Se aplecă cu greu pentru a pune mapa într-un colţ întunecat al dulapului. Aşa. Probabil va rămâne aici până voi muri. Şi apoi o aruncă cineva la gunoi. Ce idioţenie!

Stephen simţi cum genunchiul său voia să înceapă să se balanseze nervos. Era bătrânul aşa de încăpăţânat sau doar se prefăcea?

— Dar ştiţi unde poate fi găsită această mănăstire?

— Uită de această mănăstire, fiul meu. Bărbaţi bătrâni care nici măcar nu ştiu în ce an suntem. Cei mai mulţi au trăit acolo încă de când statul Israel era doar un vis vag.

Stephen îi aruncă lui Yehoshuah o privire care cerea ajutor. Acesta oftă încet.

— Tată, zise el, spune-ne, te rog, pur şi simplu unde este această mănăstire.

Bătrânul se purtă de parcă nu-l auzise, se clătină spre scaunul său înapoi, se aşeză cu încheieturile trosnind înapoi pe scaun, se lăsă pe spate şi scormoni pe îndelete cu o mână prin barba sa bogată şi căruntă. Stephen îşi dădu seama că-şi ţinuse respiraţia şi inspiră adânc.

— Be'er Sheva, spuse în sfârşit talmudistul bătrân. În Be'er Sheva am fost o singură dată. Îţi mai aminteşti, Yehoshuah? Probabil că nu. Erai încă mic. Din Be'er Sheva se merge spre sud, mult spre sud. Din depărtare arată ca o ruină pe un vârf de munte inaccesibil. Nu mai ştiu cum se cheamă muntele şi dacă are vreun nume, dar el se ridică la capătul vestic de la Wadi Mershamon. E nevoie de o hartă bună. Pe majoritatea nu este inscripţionat Wadi Mershamon. Luă din nou cartea şi o puse înapoi în conul de lumină al lămpii sale obosite. Şi acum destul cu asta. Plecaţi.

 

32

NEGEV (în ebraică: „Pământ uscat”). Ţinut la sud de graniţa lui Iuda, la est delimitat de Araba, la nord-vest şi vest de câmpia de coastă şi de deserturile Paran, Zin şi Shur... în secolul I d.Hr. nabateenii din nord şi din Hauran începură să practice agricultura. În acest sens adunau apa de ploaie în cisterne pentru a iriga câmpuri aşezate în formă de terase.

Avraham Stern,

Lexiconul arheologiei biblice

 

— Asta e! spuse Stephen aproape chiuind, când părăsiră Mea Shearim.

Merseră înapoi în centrul oraşului, căutară şi găsiră biroul lui American Express, unde Stephen primi bani peşini, din păcate nu mulţi, dar de ajuns să plătească hotelul şi să poată trece şi de următoarele zile.

— Puteam şi singuri să ne dăm seama, îi explică el lui Yehoshuah care îl privea destul de sceptic.

— Călătorul în timp nu putea să realizeze toate astea singur şi fără să fie cunoscut. Cineva trebuie să-l fi văzut cum filma, chiar dacă nu înţelegea nimeni ce făcea el acolo. Cineva trebuie să-l fi ajutat să ascundă camera video pe Muntele Templului. Poate chiar a încercat să explice cuiva ce face, cine ştie? În orice caz, au existat oameni care au priceput ceva, au pus cap la cap nişte lucruri şi au povestit mai departe... Şi aşa s-a născut legenda.

Apoi s-au dus în cea mai mare librărie pe care au putut-o găsi şi au scotocit la secţia Ghiduri şi Atlase, până au găsit o hartă pe care era însemnat Wadi Mershamon. La capătul său vestic, se afla într-adevăr simbolul unei ruine.

— Dar cum de este vorba de o oglindă? critică Yehoshuah. Chiar şi cu multă fantezie, o cameră video nu arată ca o oglindă.

Stephen făcu o mişcare cu mâna de parcă voia să dea deoparte obiecţia.

— Ce trebuia să spună?

O luară pe Judith, achitară facturile de la hotel şi