Suntem în mijlocul unui vârtej uriaş. Uneori, ieşim în afara timpului. Undeva, am fost loviţi de trăsnet. De un trăsnet nevăzut şi neauzit.

  În noaptea aceea vă îmbrăţişaţi din nou. Auzi cum se umple golul dinăuntrul ei. E un freamăt surd, ca de nisip fin de pe plajă care se destramă în lumina lunii. Asculţi acel sunet cu respiraţia tăiată. Eşti înăuntrul teoriei. Eşti în afara teoriei. Eşti înăuntrul teoriei. Eşti în afara teoriei.

  Inspiri, ţii, expiri. Inspiri, ţii, expiri. Prince cântă în capul tău fără încetare, ca o moluscă. Răsare luna şi vine fluxul.

  Apa mării se revarsă într-un râu. Ramurile sângerului foşnesc la fereastră. O strângi în braţe şi ea îşi îngroapă capul în pieptul tău. Îi simţi răsuflarea pe pieptul tău dezgolit.

  Degetele sale aleargă de-a lungul muşchilor tăi. Îţi linge apoi blând penisul înroşit, ca să-l vindece parcă. Ejaculezi din nou în gura ei. Înghite cu grijă fiecare picătură. Îi săruţi sexul şi o atingi peste tot cu vârful limbii. Devii altcineva, altceva. Eşti altundeva.

  „Nu există nici un lucru înăuntrul meu pe care trebuie neapărat să-l ştii”, spune ea. Până vine dimineaţa de luni, rămâneţi îmbrăţişaţi şi ascultaţi cum se scurge timpul.

  Capitolul 34

  Norii uriaşi de furtună au traversat leneş oraşul, aruncând neîncetat mănunchiuri de fulgere, de parcă ar fi pus la îndoială toate faţetele unei moralităţi pierdute şi, în cele din urmă, s-au stins în vagi ecouri de mânie care răzbăteau dinspre cerul de est. Dintr-odată s-a oprit şi potopul, iar în urma lui s-a aşternut o tăcere stranie. Hoshino s-a ridicat de pe jos şi a deschis fereastra, lăsând să intre aerul de afară. Norii grei dispăruseră, iar cerul era din nou acoperit de o peliculă subţire de nori palizi. Toate clădirile se udaseră de la ploaie, iar crăpăturile din pereţii lor erau întunecate ca venele unui bătrân. Apa picura de pe liniile de curent, formând noi băltoace pe pământ. Păsările au apărut de prin ascunzătorile lor şi au început să ciripească, vânând insectele ieşite după ploaie.

  Hoshino şi-a răsucit gâtul de câteva ori, ca să vadă cum îşi mai simţea coloana, apoi s-a întins bine. S-a aşezat lângă fereastră şi, cu ochii la priveliştea de afară, a scos pachetul de Marlboro din buzunar şi şi-a aprins o ţigară.

  — După cât m-am chinuit să răstorn bolovanul şi să deschid „piatra de intrare”, până la urmă nu s-a întâmplat nimic deosebit. N-a apărut nici o broască, nici un demon, nimic ciudat. Ceea ce e foarte bine, dar parcă am senzaţia că doar nişte bubuituri şi un decor pompos nu sunt de ajuns.

  Nici un răspuns. Hoshino s-a întors şi l-a văzut pe Nakata aşezat în genunchi, puţin plecat înainte, cu mâinile hpite de podea şi ochii închişi. Arăta ca o insectă slăbită.

  — Ce e? Te simţi bine?

  — Îmi cer scuze, dar sunt foarte obosit. Nu prea mă simt bine. Aş vrea să mă întind puţin şi să dorm.

  Nakata era alb la faţă, de parcă tot sângele i se scursese din obraji. Avea ochii înfundaţi în orbite şi degetele îi tremurau uşor. Arăta de parcă îmbătrânise foarte mult doar în câteva ore.

  — Am înţeles. Întind imediat futon-nl ca să poţi să te culci. Poţi să dormi cât vrei, îi spuse Hoshino. Dar sigur n-ai nimic? Nu te doare burta, nu ţi-e greaţă, nu-ţi ţiuie urechile, nu vrei la toaletă, nimic? Să chem un doctor? Ai asigurare de sănătate?

  — Da. Domnul prefect mi-a făcut asigurare de sănătate şi o păstrez cu grijă în geantă.

  — Foarte bine. Ştii, nea Nakata, realizez că nu e cazul acum să mă leg de un asemenea mărunţiş, dar nu prefectul ţi-a dat matale asigurarea de sănătate. E o asigurare naţională de sănătate, deci e de la guvern. Uită deocamdată de domnul prefect, îi spuse Hoshino, scoţând aşternuturile din dulap şi întinzându-le pe jos.

  — Am înţeles. Asigurarea nu mi-a dat-o domnul prefect.

  O să uit deocamdată de domnul prefect. În orice caz, domnule Hoshino, nu am nevoie de doctor. Dacă trag un pui zdravăn de somn, o să-mi revin.

  — O să dormi iar aşa de mult? Treizeci şi şase de ore?

  — Îmi pare nespus de rău, dar chiar nu ştiu, pentru că nu pot să hotărăsc şi să programez dinainte cât am să dorm.

  — Asta aşa e. Nu poţi să programezi dinainte cât ai să dormi. Bine, bine, dormi cât vrei. A fost o zi grea. Au fost şi o mulţime de trăsnete, ai vorbit şi cu piatra. Am deschis cumva şi piatra de intrare. Nu ai parte de aşa ceva în fiecare zi. Ţi-ai pus şi mintea la bătaie şi ai obosit. Dormi cât îţi pofteşte inima, fără să te jenezi de nimeni. De restul se ocupă Hoshino. Hai, culcă-te liniştit!

  — Vă mulţumesc din inimă şi îmi pare rău pentru tot deranjul. Nici o mulţumire nu e suficientă. Fără dumneavoastră, Nakata ar fi fost pierdut. Aveţi şi munca dumneavoastră importantă.

  — Ah, aşa e, zise Hoshino puţin pleoştit. La câte se întâmplaseră, uitase complet de serviciu. Asta cam aşa e.

  Trebuie să mă întorc şi eu la muncă în curând. Sigur s-a făcut foc şeful. Doar am dat un telefon şi le-am spus că am treabă vreo două, trei zile şi atât. O să-mi tragă o săpuneală zdravănă când mă întorc.

  Hoshino şi-a mai aprins o ţigară şi a expirat fumul încet.

  S-a întors apoi spre un corb cocoţat în vârful unui stâlp de curent şi s-a strâmbat la el.

  — În fine… Ce mă interesează pe mine ce zice şeful sau dacă scoate fum pe urechi? De nu ştiu câţi ani am făcut şi munca altora, am tras din greu, ca