— Şi cine-ţi spune, fiica mea (i-a zis el), că cel ce te supune la aceste barbarii ar fi stăpânul tău Lucifer? Nu crezi că, în dispreţ şi ca pedeapsă pentru credinţa ta paladiană, duşmanul tău o fi Duşmanul prin excelenţă, adică acel eon pe care creştinii îl numesc Iisus Hristos sau unul dintre presupuşii lui sfinţi?

— Dar, domnule abate, a zis Diana pierdută, dacă sunt paladiană e pentru că nu-i recunosc nicio putere lui Hristos răufăcătorul, până-ntr-acolo încât am refuzat într-o zi să înţep cu pumnalul ostia, deoarece socoteam o nebunie să recunoşti o prezenţă reală în ceea ce era doar un cocoloş de făină.

— Şi aici greşeşti, fiica mea. Uită-te ce fac creştinii, care recunosc suveranitatea lui Hristos al lor, dar prin asta nu consideră că diavolul nu există, şi chiar se tem de capcanele lui, de duşmănia şi de farmecele lui. Şi astfel trebuie să facem şi noi: dacă credem în puterea stăpânului nostru Lucifer este pentru că socotim că duşmanul său, Adonai, fie şi în ipostaza lui Hristos, în mod spiritual există şi se manifestă prin nedreptatea sa. Şi deci va trebui să te pleci să calci în picioare imaginea duşmanului tău în singurul mod permis unui luciferian credincios.

— Care este?

— Liturghia neagră. Nu vei putea obţine niciodată bunăvoinţa lui Lucifer, stăpânul nostru, decât preamărind cu ajutorul liturghiei negre refuzul tău faţă de Dumnezeul creştin.

Diana mi se păruse convinsă, iar Boullan mă întrebase dacă putea s-o ducă la o adunare de credincioşi satanişti, în încercarea lui de a o convinge că satanismul şi luciferianismul sau paladismul aveau aceleaşi ţeluri şi aceeaşi funcţie purificatoare.

Nu-mi plăcea s-o las pe Diana să iasă din casă, însă trebuia să-i dau posibilitatea de a mai lua aer .

***

Îl găsesc pe abatele Boullan sfătuindu-se în taină cu Diana. Tocmai îi spune:

— Ţi-a plăcut ieri?

Ce s-a întâmplat ieri?

Abatele continuă:

— Ei bine, tocmai mâine seară va trebui să oficiez o altă liturghie solemnă într-o biserică profanată, de la Passy. O seară minunată, este 21 martie, echinocţiul de primăvară, o dată plină de semnificaţii oculte. Însă dacă vei accepta să vii, va trebui să te pregătesc spiritual, acum, şi singură, prin spovedanie.

Am ieşit, iar Boullan a rămas cu ea timp de peste o oră. Când, în sfârşit, m-a rechemat, a spus că a doua zi, seara, Diana avea să meargă la biserica din Passy, dar dorea ca eu s-o însoţesc.

— Da, domnule abate, mi-a spus Diana cu ochii neobişnuit de scânteietori şi cu obrajii aprinşi, da, vă rog eu asta.

Ar fi trebuit să refuz, dar devenisem curios şi nu voiam să par un bigot în ochii lui Boullan.

***

Scriu şi tremur, mâna îmi lunecă aproape singură pe foaia de hârtie, acum nu doar că-mi amintesc, ci retrăiesc, e ca şi cum aş povesti ceva care se petrece în clipa asta...

Era în seara de 21 martie. Dumneata, căpitane, ţi-ai început jurnalul la 24 martie, povestind că eu mi-aş fi pierdut memoria pe 22 dimineaţa. Prin urmare, dacă s-a petrecut ceva îngrozitor, trebuie să fi fost în seara lui 21 .

Încerc să reconstitui, dar treaba asta îmi cere efort, mă tem că am febră, fruntea îmi arde.

După ce am luat-o pe Diana de la Auteuil, îi dau o anumită adresă trăsurii. Birjarul mă priveşte pieziş, ca şi cum n-ar avea încredere într-un client ca mine, şi, în ciuda veşmântului meu ecleziastic, dar în faţa ofertei unui bacşiş bun, porneşte fără să mai spună nimic. La un moment dat o ia pe o stradă dreaptă care pare interminabilă, abia luminată de nişte becuri cu gaz care devin din ce în ce mai rare pe măsură