gândindu-se chiar la sinucidere. Scrisorile lui disperate către Lou Salomâ, din care unele fragmente sunt citate în carte, sunt autentice, deşi nu se ştie sigur dacă au fost doar ciorne sau au fost cu adevărat trimise. Scrisoarea lui Wagner către Nietzsche, citată în capitolul 1, este de asemenea autentică.

  Tratamentul aplicat de Josef Breuer Berthei Pappenheim, cunoscută ca Anna O., l-a preocupat mult în 1882. în luna noiembrie a acelui an a început să discute cazul cu tânărul său prieten şi protejat Sigmund Freud, care era, cum se arată în roman, un frecvent vizitator al casei Breuer. Doisprezece ani mai târziu, Anna O. avea să fie cel dintâi caz descris în cartea lui Freud şi Breuer Studii asupra isteriei, carte care a lansat revoluţia psihanalitică.

  Bertha Pappenheim a fost, ca şi Lou Salomă, o femeie remarcabilă. La mulţi ani după tratamentul pe care i l-a făcut Breuer, a început o carieră de pionierat în asistenţa socială în care s-a distins atât de mult încât în 1954 Germania de Vest a onorat-o postum printr-o marcă poştală comemorativă. Identitatea ei ca Anna O. nu a fost cunoscută public până când Ernest Jones nu a dezvăluit-o în biografia lui din 1953, Viaţa şi opera lui Sigmund Freud.

  A fost adevăratul Josef Breuer obsedat de dorinţă erotică faţă deN@ertha Pappenheim? Se ştiu puţine despre viaţa personală a lui Breuer, dar cercetătorii nu exclud această posibilitate. Contradictoriile relatări istorice cad de acord doar asupra faptului că tratamentul făcut de Breuer Berthei Pappenheim a trezit sentimente puternice şi complexe de ambele părţi. Breuer era atât de preocupat de tânăra sa pacientă şi petrecea atât de mult timp vizitând-o încât soţia sa, Mathilde, a devenit într-adevăr nemulţumită şi geloasă. Freud i-a vorbit explicit lui Ernst Jones, biograful său, despre profunda implicare emoţională a lui Breuer în cazul tinerei paciente, iar într-o scrisoare către logodnica sa, Martha Bernays, scrisă în perioada aceea, o asigura că lui nu avea să i se întâmple niciodată ceva de felul acesta. Psihanalistul George Pollock a sugerat că reacţia puternică a lui Breuer faţă de Bertha şi-ar fi putut avea rădăcinile în faptul că-şi pierduse mama, pe care o chema tot Bertha, la o vârstă fragedă.

  Relatarea dramaticei sarcini iluzorii a Annei O., a panicii lui Breuer şi a încheierii precipitate a terapiei a fost dezbătută multă vreme în lucrările de psihanaliză. Freud a descris prima dată incidentul în 1932 într-o scrisoare către romancierul austriac Ştefan Zweig, iar Ernest Jones l-a repetat în biografia lui Freud. Abia de curând a fost pus sub semnul întrebării, iar biografia lui Breuer scrisă de Albert Hirschmuller sugerează că întregul incident a fost un mit inventat de Freud. Breuer însuşi nu a clarificat acest punct şi, în descrierea cazului publicată în 1895, a mărit confuzia împănând cazul Annei O. cu exagerări grosolane şi neîntemeiate ale eficacităţii tratamentului său.

  Este ciudat, dacă avem în vedere influenţa puternică a lui Breuer asupra dezvoltării psihoterapiei, că el şi-a îndreptat atenţia spre psihologie doar o perioadă foarte scurtă în cariera sa. Josef Breuer a rămas în analele medicinei atât ca important cercetător al fiziologiei respiraţiei şi a echilibrului, cât şi ca strălucit diagnostician, medicul unei întregi generaţii de mari figuri ale Vienei sfârşitului de secol.

  Nietzsche a avut o sănătate precară aproape toată viaţa. Deşi, în 1890, clachează şi e cuprins de o gravă paralizie (o formă de sifilis terţiar, din cauza căreia a şi murit, în 1900), este general cunoscut faptul că cea mai mare parte a vieţii lui a suferit de o altă boală. Este posibil ca Nietzsche (a cărui stare a sănătăţii am înfăţişat-o după o strălucită schiţă biografică din 1939 a lui Ştefan Zweig) să fi suferit de o gravă migrenă. Nietzsche a consultat, pentru boala lui, mulţi medici din întreaga Europă şi ar fi putut fi cu uşurinţă convins să-l solicite pe eminentul Josef Breuer.

  Este exclus ca o Lou Salome disperată să fi apelat la Breuer pentru a-l ajuta pe Nietzsche. Ea nu era, după biografii ei, o femeie împovărată de vină şi se ştie că a pus capăt multor aventuri amoroase fără cine ştie ce remuşcări. în mai toate privinţele şi-a apărat intimitatea şi nu a vorbit în public, din câte ştiu eu, despre relaţia ei personală cu Nietzsche. Scrisorile ei către el nu s-au păstrat. Probabil că au fost distruse de Elisabeth, sora lui Nietzsche, a cărei antipatie faţă de Lou Salome a durat o viaţă întreagă. Lou Salome' a avut într-adevăr un frate, Jenia, care studia medicina la Viena în 1882. E puţin probabil însă ca Breuer să fi prezentat cazul Annei O. la un curs în anul acela. Scrisoarea lui Nietzsche (de la sfârşitul capitolului 12) către Peter Gast, editor şi prieten, şi scrisoarea lui Elisabeth Nietzsche (de la sfârşitul capitolului 7) către Nietzsche sunt fictive, după cum este şi clinica Lauzon şi personajele Fischmann şi Max, cumnatul lui Breuer. (Breuer era însă un jucător de şah pasionat.) Toate visele povestite sunt fictive, cu excepţia a două dintre cele ale lui Nietzsche: cel cu tatăl lui ridicându-se din mbrmânt şi cel cu horcăitul bătrânului muribund.

  În 1882 psihoterapia nu se născuse încă; iar Nietzsche, bineînţeles, nu şi-a îndreptat niciodată atenţia în această direcţie. Cu toate acestea, aşa cum "l-am înţeles eu pe Nietzsche, a fost profund şi în mod semnificativ preocupat de autocunoaş-tere şi schimbare. Pentru a păstra cronologia reală, m-am limitat la a cita din lucrările scrise de Nietzsche înainte de 1882, în special din Omenesc, prea omenesc, Consideraţii în afara timpului, Aurora şi Ştiinţa voioasă. Dar am presupus, de asemenea, că marile idei din Aşa grăit-a Zarathustra, pe care a scris-o, în cea mai mare parte, la dteva luni după perioada ilustrată în această carte, încolţiseră deja în mintea lui Nietzsche.

  Îi sunt îndatorat lui Van Harvey, profesor de studii religioase la Universitatea din Stanford, pentru că mi-a permis să asist la superbul său curs despre Nietzsche, pentru nenumăratele ore de discuţii colegiale şi pentru o lectură critică a manuscrisului